De ce avem încredere în pompieri

 

Ora 2.00 noaptea.
Cătălina doarme liniștită. La un moment dat, un puternic miros de fum o face să deschidă brusc ochii. Instinctiv, privește în dreapta ei, acolo unde David, băiețelul ei de aproape trei ani, doarme în propriul pătuț. Femeia se ridică din pat și iese pe holul micului apartament de două camere, situat la etajul doi al unui bloc din București. Mirosul e și mai puternic. Speriată, alergă spre soțul ei Ciprian, care adormise în cealaltă cameră, trezindu-l.

– Simți mirosul?

– Nu, răspunse bărbatul, buimac de somn.

În sufragerie nu mirosea a fum. Cătălina se întoarse pe hol și deschise ușa apartamentului. Șoc! Dincolo de ea, un „zid“ compact și negru de fum.

– Sună la 112!, țipă speriată Cătălina spre Ciprian, trântind ușa de la intrare.

Se auzeau deja țipete în bloc. Disperat, Ciprian a deschis fereastra pentru a lăsa aerul să pătrundă. Mare greșeală! Apartamentul de dedesubt era cuprins de flăcări și tot fumul se ridica spre ei.

Cătălina se învârtea prin cameră, cuprinsă de disperare. Se simțea neputincioasă ca părinte, prizonieră într-o casă din care n-avea cum să iasă. Se instala panica.

Afară se auziră, dintr-odată, sirenele. Era sunetul pe care tânjeau să-l audă. Sosiseră ajutoarele!

Fiecare dintre cei care au fost
nevoiți măcar o dată să sune la pompieri cunoaște acest sentiment, al încrederii care începe să renască dintr-o situație ce părea fără ieșire.

Acesta e și motivul pentru care pompierii au ieșit, în 2008, pentru al doilea an consecutiv, pe locul întâi în „Topul celor mai de încredere români“, sondaj efectuat de Reader’s Digest prin intermediul IMAS. Și, ceea ce este demn de remarcat, s-au clasat deasupra multor alte profesii importante.

Dar ce-i face pe pompieri demni de încrederea noastră într-o astfel de măsură? Locotenent Cristian Tarbu, ofițer specialist psiholog în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dealu Spirii“ București, spune că cine vrea să devină un astfel de militar trebuie să dispună, în primul rând, de calități fizice și psihice peste media unui om obișnuit. „Este necesar să aibă o motivație puternică, alta decât cea financiară, o chemare pentru profesie, altfel nu va rezista“, afirmă psihologul. Tarbu lucrează de cinci ani în cadrul ISU București, cel mai mare inspectorat din țară, și e, practic, primul ofițer psiholog din rândul pompierilor din România. „Meseria de pompier nu mai e ce era pe vremuri“, spune el.

Are dreptate. Au trecut de mult zilele când pompierul era doar un luptător împotriva incendiilor. El este acum și ambulanțier, și scafandru, și alpinist, și descarcerator, iar pregătirea unui astfel de militar e extrem de complexă și diversificată.

„Pompierul e unul dintre primii oameni care ajung la fața locului, la un eveniment, dacă nu chiar primul. Așa că omul simplu pe el îl vede, pe el îl percepe ca salvator“, spune general maior Aurel Udor, inspector șef ISU „Dealu Spirii“. El susține că românii au încredere în pompier pentru că e aproape singura categorie profesională care nu dezamăgește, atunci când oamenii se află în necaz, fie că e vorba de o pisică rămasă în vreun copac, sau de un copil ce trebuie scos din flăcări.

Această teorie e susținută și de sociologul Sergiu Băltățescu. „Pompierii au caracteristici care îi propulsează uşor pe locul întâi. Salvează bunuri şi vieți și chiar și le riscă pe ale lor pentru asta. Pe de altă parte, experiența noastră directă cu ei este aproape inexistentă, spre deosebire de cea cu doctorii, ale căror eventuale caracteristici negative le putem percepe pentru că interacționăm mult mai des cu ei“, declară Sergiu Băltățescu, lector universitar doctor la Catedra de Sociologie – Asistență Socială de la Universitatea Oradea. În plus, se întreabă sociologul, câte relatări despre corupție şi incompetență în rândul pompierilor găsim în presă? „Practic, niciuna. Atunci e absolut normal ca ei să figureze pe primul loc în topul încrederii.“

Într-o noapte rece de iarnă,
familia Lohan era prizonieră într-un bloc cuprins de flăcări, când a auzit sirenele. Ciprian a deschis geamul și a strigat după ajutor. Soția lui, Cătălina, îl trezise deja pe micuțul David, îl îmbrăcase și îl ținea strâns la piept. În casă era mult fum, iar pe tânără o usturau ochii și gâtul. Își privea copilul cu disperare, șoptindu-i mereu că va fi bine. Era mult prea panicată ca să mai creadă asta cu adevărat. David începu să plângă. Cătălina izbucni și ea în plâns.

Dintr-odată, la geam, din mijlocul fumului, se ivi o siluetă. „Imaginea bărbatului care a apărut la fereastră cu masca pe față și cască pe cap nu o s-o uit niciodată“, spune acum tânăra mamă. Puștiul ei, David, urla, dar Cătălina n-a stat pe gânduri. „I-am pus un prosop ud pe față și i l-am dat! Nu credeam că aș putea să-mi las atât de rapid copilul în brațele unui necunoscut“...

În ianuarie 2009, toată familia Lohan a fost evacuată teafără de către pompieri din blocul cuprins de flăcări .

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza