DOCTOR ÎN DRAGOSTE

Neil Clark Warren, fondator al site-ului eHarmony, consideră că toată lumea ar trebui să aibă parte de o căsnicie fericită
 

Ca orice tată, Neil Clark Warren se întreba îngrijorat dacă fiecare dintre cele trei fiice ale sale se va mărita cu bărbatul potrivit. Dar nu orice tată a transformat această preocupare într-o agenție matrimonială în valoare de miliarde de dolari.

Cu o experiență de aproape 40 de ani în psihologie clinică şi teologie, Warren a consiliat mii de cupluri care nu se mai înțelegeau. El era un prim martor a ceea ce numeşte oroarea divorțului. Statisticile i-au schițat o perspectivă sumbră pentru fiicele sale.

„În America, jumătate dintre persoanele care se căsătoresc ajung la divorț, iar jumătate dintre cei care rămân împreună spun că nu sunt foarte fericiți“, observă Warren. Cum i-ar putea ajuta să bată statisticile?

Ca să afle de ce mariajele eşuează, Warren a efectuat peste 500 de „autopsii de divorț“ intervievându-i pe foştii soți, pe copiii acestora şi chiar pe părinții lor. Marea surpriză a fost că pro-blemele aveau origini cu mult mai înde- părtate decât se aştepta: „Am descoperit că peste 70 la sută din cupluri aveau probleme destul de mari încă de când se căsătoriseră“.

Warren s-a întrebat cum să-i ajute pe oameni să-şi aleagă partenerii.

S-a hotărât să administreze o serie de teste standardizate pe 5.000 de persoane căsătorite pentru a le evalua compatibilitatea. După o analiză statistică riguroasă, el spune: „Am rămas cu 800 de subiecți relevanți. Aveam 200 de oameni în categoria celor cu un mariaj foarte fericit, 200 erau destul de fericiți în mariaj, dar nu în totalitate, 200 nu erau fericiți deloc, dar nu erau gata să renunțe la căsnicie, iar 200 erau din categoria celor foarte descurajați“.

Atunci, Warren a comparat rezultatele celor foarte fericiți cu ale celor descurajați şi a dat lovitura: cele două grupuri aveau răspunsuri foarte diferite la 29 de categorii de întrebări. El a formulat ipoteza că probabilitatea de a găsi partenerul ideal ar crește dacă ar putea aduce împreună oameni cu răspusuri asemănătoare în respectivele categorii, care includ curiozitatea, intelectul, aspectul fizic, atracția sexuală, simțul umorului, gestiunea furiei, percepția de sine, spiritualitatea.

La finele anilor 1990, întâlnirile online erau abia la început. „Era un serviciu folosit în special de bărbați şi era puțin vulgar. Dar cu timpul mi-am dat seama că era singura modalitate de a aduce oamenii împreună într-un mod pozitiv“, spune Warren.

Warren a lansat eHarmony pe 22 august 2000. Până în decembrie s-au înregistrat 20.000 de oameni. Viitorul arăta promițător, însă elanul de la început s-a diminuat, iar capitalul inițial de 2,5 milioane de dolari al companiei era pe terminate. „O nouă rundă de strângere de capital a adus încă 625.000 de dolari, dar numai atât am putut să strângem“, îşi aminteşte Warren.

Până în martie 2001, ajunseseră la 300.000 de dolari, abia cât să acopere cheltuielile cu angajații. Warren era gata să le dea investitorilor banii înapoi şi să renunțe la afacere. Atunci, el şi co-fondatorul site-ului, Greg Forgatch, care era ginerele său, au descoperit în model o eroare care împiedica mulți utilizatori să se potrivească cu profilul cât mai multor oameni. Afacerea a început să crească din nou, iar până în iulie 2001 au cunoscut succesul și au rămas pe val. Site-ul are 18 milioane de utilizatori înregistrați și generează 100.000 de căsătorii.

La 73 de ani, Warren nu mai este implicat permanent în conducerea afacerii, dar este foarte implicat în strategia şi viziunea de ansamblu a companiei. Îşi petrece timpul cu soția sa, Marylyn (sunt căsătoriți de 48 de ani). Alături de ea, de fiicele lor (toate cu căsnicii fericite) şi de nepoți, se bucură de noul lor cămin din Kennebunkport, în statul american Maine, și născoceşte noi idei pentru afacerea sa privată.

Când priveşte înapoi, Warren este uimit de cum a crescut şi a evoluat eHarmony în doar şapte ani. Mereu a încurajat oamenii să viseze la lucruri mărețe. Cu toate acestea, el spune: „Nici pe departe nu am visat la ceva atât de grandios. Mă refer la 18 milioane de oameni pe un site, recompensa financiară și faptul că eHarmony a devenit un cuvânt folosit în viața de zi cu zi. eHarmony a apărut în emisiunea lui Jay Leno şi la Saturday Night Live“.

Care este, deci, marele vis al lui Warren? „Mi-am spus mereu că visul meu este ca procentul divorțurilor să ajungă sub 10%. Dacă am putea face asta, ar fi cea mai mare revoluție socială din istoria rasei umane!“

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza