DE CE TREBUIE SĂ PROTEJĂM PĂDURILE TROPICALE

 

La începutul anului, în timpul unei vizite oficiale în America de Sud,
am avut ocazia să îmi petrec ceva timp în pădurea tropicală amazoniană – realmente una dintre cele mai mari minuni naturale din lume. Acest ecosistem vast, creat în urma unor interacţiuni complexe şi delicate dintre plante, sol, aer, apă, animale şi oameni, are o contribuţie extrem de importantă la menţinerea vieţii pe Pământ. Deşi am început să înţelegem tot mai clar importanţa conservării acestor păduri, a căror biodiversitate este atât de vitală pentru binele planetei, ele continuă să fie tăiate, arate şi arse.

Mi se pare că această defrişare şi degradare a pădurilor tropicale continuă doar pentru că nu am găsit o modalitate adecvată prin care să reprezentăm imensa lor valoare. De exemplu, în anii normali, pădurile tropicale din Bazinul Amazonului absorb aproape două miliarde de tone de dioxid de carbon, iar pădurile tropicale de pe întreg globul asimilează în jur de 15% din emisiile de carbon eliberate în urma activităţilor desfăşurate de oameni. Ele se plasează pe locul al doilea, după oceane, în ceea ce priveşte cantitatea de carbon pe care o absorb.

În fiecare zi, pe măsură ce pădurea respiră, miliarde de tone de apă se ridică în atmosferă, formând norii de ploaie. Aceştia se deplasează în sistemul climatic şi susţin nu numai agricultura din regiunile tropicale, ci şi pe cea de la mii de kilometri distanţă – până în Statele Unite sau Australia, de exemplu. Ploaia este vitală pentru a asigura mâncare şi apă unei populaţii aflate în continuă creştere. Fără ploaie, ne-ar fi foarte greu să ne asigurăm nevoile, aflate şi ele în continuă creştere. Cu siguranţă a venit momentul să abordăm criza populaţiei, care se conturează în viitorul apropiat şi este strâns legată de criza climatică şi de cea a mediului înconjurător.

Uluitoarea biodiversitate
care caracterizează pădurile tropicale este şi ea esenţială pentru bunăstarea noastră. Cel puţin jumătate dintre formele de viaţă de pe planetă se găsesc în pădurile tropicale. Aici, pe o suprafaţă de numai un hectar, este ceva obişnuit să întâlneşti mai multe specii de arbori decât în toată America de Nord şi Europa la un loc. Acest tezaur de diversitate naturală cuprinde la modul propriu toate sistemele care ne susţin viaţa. Este crucial să înţelegem că cea mai mare parte a medicamentelor cel mai frecvent prescrise în ţările industrializate provin în continuare direct din natură sau sunt create după tiparul unor compuşi naturali. Este vorba mai ales de medicamentele care tratează cancerul. În esenţă, de mai bine de patru miliarde de ani, natura continuă să fie cel mai bun farmacist de pe planetă.

Pădurile deservesc şi milioanele de oameni a căror viaţă depinde direct de ele, printre care şi nenumăratele populaţii indigene care trăiesc în armonie cu pădurea tropicală de mii de ani. Pentru aceştia, precum şi pentru alte comunităţi, pădurile reprezintă o sursă de bunăstare, iar dacă ele sunt defrişate şi degradate, eradicarea sărăciei şi asigurarea unei dezvoltări sustenabile vor deveni tot mai dificile.

Deşi au existat multe încercări de a încetini micşorarea suprafeţei de pădure tropicală, acest ecosistem incredibil se reduce anual cu o arie de aproximativ trei ori mai mare decât cea a ţării Galilor (n. r.: aproape de două ori cât suprafaţa Republicii Moldova). În acest ritm, o mare parte din ce mai rămâne va dispărea în deceniile următoare.

În ciuda consecinţelor, distrugerea continuă. şi aceasta nu se datorează numai activităţii celor care trăiesc în apropierea zonelor împădurite, ci este în mare parte şi rezultatul presiunilor economice din întreaga lume.

Pe măsură ce populaţia lumii s-a înmulţit şi a devenit tot mai înstărită, a crescut şi cererea de resurse naturale. În consecinţă, se fac defrişări pentru a face loc creşterii vitelor şi culturilor de soia – în America de Sud – ori pentru a obţine ulei de palmier – în Asia de Sud-Est. Cererea de lemn pentru construcţie afectează pădurile din întreaga regiune tropicală. Degradarea sau defrişarea acestora este şi rezultatul agriculturii extensive şi al mineritului. În toate aceste situaţii, puternicul avânt economic este la originea diferitelor decizii care fac ca pădurile tropicale să fie înlocuite cu altceva.

Când am început să lucrez la Proiectul Pădurea Tropicală,
pe care l-am iniţiat, am plecat de la convingerea că soluţiile la despădurirea tropicală trebuie să pornească de la dezvoltarea economică. Orice măsuri am lua pentru încetinirea restrângerii suprafeţei de pădure tropicală, ele trebuie să se concentreze pe îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor care depind de aceste păduri. De asemenea, am pornit de la ideea că trebuie să găsim căi de dezvoltare care nu se bazează pe înţelegerea despăduririi ca sacrificiu obligatoriu pentru îndeplinirea obiectivelor economice. Proiectul are trei priorităţi de bază: în primul rând, înţelegerea costurilor pe care le au de plătit ţările cu păduri tropicale pentru păstrarea acestora; în al doilea rând, determinarea modului în care respectivele costuri le pot fi restituite acestor ţări într-o manieră sustenabilă şi echitabilă; şi, în al treilea rând, conceperea unei modalităţi pentru strângerea de fonduri.

Dincolo de investigarea aspectelor generale, proiectul se ocupă şi de măsurile specifice care pot fi adoptate – de exemplu, de înţelegerea modului în care vaste zone deja degradate pot fi introduse în circuitul agricol, ca o alternativă la defrişările suplimentare făcute în acest scop. Din acest punct de vedere, este demn de remarcat că în Indonezia există 45 de milioane de hectare de teren degradat, în timp ce în Brazilia suprafaţa este de 60 de milioane de hectare.

În cadrul proiectului s-au demarat discuţii cu mai mulţi acţionari sau potenţiali investitori. Au fost trimişi experţi în principalele trei regiuni cu păduri tropicale din America de Sud, Africa Centrală şi Asia de Sud-Est, atât pentru activităţi de cercetare pe teren, cât şi pentru a discuta potenţiale soluţii. În acest scop s-a implicat şi un comitet consultativ format din reprezentanţii unora dintre cele mai mari companii din lume, experţi din ţările cu păduri tropicale şi de la organizaţii nonguvernamentale, precum şi economişti de la Banca Mondială şi din alte organizaţii.

Indiferent de natura măsurilor care vor fi luate, la temelia acestora trebuie să stea alocarea de fonduri suficiente ţărilor cu păduri tropicale pentru ca ele să investească în tehnologii adecvate şi în măsuri administrative şi de dezvoltare sustenabilă cu scopul de a contracara forţele distructive. ţinând cont de faptul că schimbările climatice se datorează în mare parte industrializării care a avut loc în ultimele trei secole în ţările dezvoltate – un proces care s-a bazat şi pe defrişarea propriilor păduri ale acestor naţiuni –, cred cu tărie că este în primul rând responsabilitatea naţiunilor bogate să genereze resursele financiare necesare.

Deşi trăim vremuri destul de complicate,
se justifică din punct de vedere economic să oprim despăduririle, chiar şi în condiţiile unui declin economic. Costurile estimate pentru o reducere semnificativă a despăduririlor sunt cuprinse între şapte şi zece miliarde de lire sterline pe an şi reprezintă o sumă mică dacă luăm în considerare beneficiile pe care le asigură. Deşi pare uriaşă, această sumă reprezintă, de exemplu, mai puţin de un sfert dintr-un singur procent din suma totală cheltuită cu primele de asigurare la nivel global în fiecare an.

Este nevoie nu numai de importante sume de bani anual, ci şi ca acestea să fie puse la dispoziţia naţiunilor cu păduri tropicale acum – înainte să fie defrişate suprafeţe şi mai mari –, pentru a permite investiţiile în agricultură şi dezvoltare rurală de care este atâta nevoie. O modalitate de a strânge fonduri semnificative foarte rapid poate fi prin intermediul unor obligaţiuni pentru pădurile tropicale, emise de guvernele naţiunilor dezvoltate. Acestea s-ar putea dovedi atractive pe termen lung pentru investitori cum ar fi fondurile de pensii, punând astfel bazele unui parteneriat public-privat de stopare a pierderii pădurilor. În curând, ar putea exista linii de finanţare pentru a onora asemenea obligaţiuni – de exemplu, prin încasările din licitaţiile aferente numeroaselor scheme de tip cap-and-trade pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Acest mecanism le-ar putea oferi ţărilor cu păduri tropicale resursele financiare de care au nevoie pentru a-şi asigura o dezvoltare în care emisiile de dioxid de carbon să fie reduse, în timp ce întreaga planetă ar beneficia de menţinerea intactă a pădurilor tropicale.

Un astfel de model ar putea funcţiona în paralel cu eforturile curente ale ONU de a găsi soluţii globale la schimbarea climei, printre care se numără şi reducerea semnificativă a ritmului defrişărilor. Dar chiar dacă se vor face paşi importanţi care să conducă la un acord global până la sfârşitul acestui an, tot va mai fi nevoie de câţiva ani până când sumele de bani vor fi disponibile, ceea ce înseamnă că se va mai pierde multă pădure. De aceea, Proiectul Pădurea Tropicală, pe care l-am iniţiat, susţine că este în orice caz vital să ajungem la un acord în ceea ce priveşte o reacţie urgentă.

Martin Luther King vorbea cândva
de „urgenţa imediată pe care o presupune ziua de astăzi“ şi vom folosi acest citat ca laitmotiv al unui simpozion la care vor participa laureaţi ai Premiului Nobel şi pe care îl voi găzdui la Palatul St. James. Niciodată o expresie nu a fost mai potrivită pentru a descrie catastrofa care se prefigurează în ceea ce priveşte schimbările climatice în general şi distrugerea pădurii tropicale în special.

Deşi mă tem că de acum este inevitabil ca în lume să nu se resimtă în mod serios impactul schimbărilor climatice, depinde în continuare de noi să reducem acest impact până la un nivel acceptabil. Dar acest lucru este posibil doar dacă salvăm ce a mai rămas din pădurea tropicală pentru a menţine nivelul de absorbţie a carbonului şi a beneficia şi de toate celelalte servicii vitale pe care aceasta le oferă. Ca să îl citez pe Abraham Lincoln, „situaţia este plină de dificultate şi trebuie să ne ridicăm la nivelul ei. Cum avem de a face cu un caz nou, şi noi trebuie să gândim într-un chip nou şi să acţionăm la fel“.

Mă rog din toată inima ca, atunci când citiţi această scurtă explicaţie despre ceea ce încerc să realizez, să vă simţiţi îndemnaţi să vă alăturaţi nouă în eforturile de a salva ceea ce a mai rămas din pădurea tropicală globală. Avem toate motivele să fim optimişti în legătură cu şansele noastre de succes, dar cu condiţia ca şi opinia publică să sprijine nenumăratele apeluri la acţiune decisivă până nu este prea târziu. Numai sprijinul public neechivoc şi masiv la nivel global va face factorii de decizie să ia măsurile urgente de care este atâta nevoie. Cred că îmi va fi greu să-mi privesc în ochi copiii şi nepoţii – sau să-i privesc pe copiii şi nepoţii dumneavoastră – şi să le spun că am ştiut despre această problemă dar, cu toate acestea, nu am făcut nimic atunci când am putut.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza