„Cum te cheamă? Peruzel“

 

Peruzel e un peruş mascul de aproape opt luni care a învăţat să vorbească. De când era mic, l-am obişnuit ca, atunci când îi facem curat în colivie, mama să-i cânte un cântecel care conţine numele lui şi câteva formule de alint pentru el. Astfel că, după aproximativ două luni, se obişnuise atât de mult cu asta, încât în fiecare seară, când i se făcea curat, se urca pe gratii şi se uita fix la mama pentru a o atenţiona să nu uite să-i cânte.

Aşa se face că în scurt timp a început să repete cuvântul Peruzel. La început, nu ne-am dat seama ce spunea, dar el repeta foarte des, iar acum se înţelege clar faptul că-şi spune numele. La numai opt luni, Peruzel nu numai că-şi spune numele, dar repetă şi alte cuvinte pe care le-a auzit mai des la noi, şi anume: păpănuţă, mititel, albăstrel, cum te cheamă, pui, muşel.

Aproape în fiecare seară, când suntem cu toţii acasă, Peruzel începe să repete toate cuvintele pe care le-a învăţat de la noi. E foarte comic să-l asculţi, uneori greşeşte un pic, mai stâlceşte câte o literă dintr-un cuvânt, dar noi repetăm după el şi – incredibil, dar adevărat! – se corectează singur.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza