Cum poți ruina un banc

 

Un banc clasic
sună cam aşa:

„O asistentă năvăleşte într-un cabinet de consultații şi spune:

– Doctore, doctore, e un om invizibil în sala de aşteptare!

Doctorul răspunde:

– Spune-i că nu pot să-l văd.“

Destul de simplu, nu-i aşa?

Iată însă cum îl spun eu:

„O asistentă pe nume Joyce simte o prezență în sala de aşteptare. Se uită în jur, dar nu vede nimic. Se ridică în grabă de la birou, aşază cu atenție scaunul la loc şi aleargă de-a lungul holului vopsit în nuanțe de culoarea levănțicii, înspre cabinetul doctorului. Bate la uşă. Niciun răspuns. Medicul nu e în cabinet. Unde o fi? Străbate holul, admirând o litografie cu o navă din secolul al XVIII-lea pe Mississippi...“

Între timp, ascultătorii au plecat, însă eu continui neabătut:

„Asistenta năvăleşte în cabinetul unde medicul examinează pacienții şi spune: «Doctore, doctore!». Trebuie să menționez că medicul este absolvent al Universității de Stat din Ohio, unde, de altfel, nepotul meu…“

Am obiceiul să înfloresc poveştile. Nu pot să spun o glumă aşa cum este.

Nu sunt singurul din familie care are probleme cu bancurile. Cu sora mea e şi mai rău. Nu ține minte bancurile:

„O asistentă năvăleşte în cabinetul de consultații şi spune… Ah, nu era așa. Stați, să o iau de la capăt. O asistentă năvăleşte într-o sală… Nu, nu într-o sală. Să încep din nou. Un doctor năvăleşte într-un… Nu, stai aşa…“

Unchiul meu are altă problemă. Vina lui este că ia o glumă perfect normală şi o prezintă ca pe cine ştie ce:

„OK, fiți atenți la una bună. Sunteți gata? Nu, serios, sunteți gata? OK, puneți-vă centurile. Gata? O asistentă… V-ați prins? O asistentă! OK, sunteți atenți? O asistentă năvăleşte într-un cabinet de consultații: «Doctore, doctore, e un om invizibil în sala de aşteptare!». Acum vine partea amuzantă. Sunteți pe fază?...“

Nimeni nu este niciodată pe fază, aşa că toți pleacă înainte ca el să ajungă să spună poanta.

Tatăl meu lucrează pe Wall Street, aşa că aude toate glumele înainte să ajungă pe internet. Și te lasă să înțelegi că le ştie pe toate, spunându-ți-le pe toate. Știe de asemenea că majoritatea oamenilor nu gustă bancurile. Aşa că ți le spune subtil, pe neobservate:

„Pălăvrăgeam cu Ben Bernanke mai zile trecute. Îl ştiți pe Ben, nu-i aşa? Preşedintele Rezervei Federale? Ei bine, analizam politica Rezervei Federale în privința dobânzilor pe termen lung şi el mi-a spus că s-a ajuns la actualul nivel al acestora abia după ce o asistentă a năvălit într-un cabinet de consultații şi a spus: «Doctore, doctore, este...» Hei, unde plecați?“

Fratele meu, Mark, crede că secretul este să îți cunoşti publicul. Când a încercat să distreze într-o seară membrii clubului de mah-jongg al bunicii, a avut grijă să adapteze gluma la profilul ascultătorilor:

– O asistentă bine făcută năvăleşte în cabinetul de consultații…

Niciun membru al familiei mele nu a reuşit vreodată să spună până la capăt această glumă.

Însă, oricât de rău ar fi să nu poți spune o glumă, se poate şi mai rău: să nu poți înțelege una. De exemplu, verişorul meu, Mitch:

– De ce nu putea doctorul să-l vadă?, întreabă el.

– Pentru că era invizibil, am spus.

– Am crezut că doctorul nu putea să-l vadă, pentru că avea un pacient.

– Ei, da, bine, dar cum tipul era invizibil…

– Asistenta putea să-l vadă?

– Nu, chiar ea a spus că e invizibil…

– De unde ştia ea că e acolo?

– Pentru că el…

– Dacă ai spus că era invizibil, înseamnă că şi hainele îi erau invizibile?

În acest moment, am încercat să plec.

– Pentru că, dacă hainele nu ar fi fost invizibile, doctorul l-ar fi putut vedea, nu?, zice Mitch, blocându-mi ieşirea.

– Da, dar…

– Sau cel puțin hainele.

– Presupun….

– Doar dacă nu era gol.

– OK. Era gol!

– Dar de ce s-ar duce gol la doctor?

Dacă te vezi cu familia mea şi cineva încearcă să-ți spună un banc, mai bine încearcă să devii invizibil!

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza