Cum mi-am invins frica de zbor

Am scapat de palpitatii si ameteala.
 

In urma cu zece ani, un prieten de-al meu a emigrat pe insula Bonaire, din Caraibe. Asa ca mi-am cumparat un bilet de avion, fiindca vroiam sa-l vizitez cat mai repede posibil. Ma si vedeam stand la plaja, savurand un cocktail si admirand apusul de soare.

Nu mai zburasem pana atunci, asa ca am inceput sa ma ingrijorez chiar cu cateva saptamani inainte de plecare.

- Nu te mai gandi atat! Este cel mai usor lucru din lume, m-a asigurat un coleg.

Dar, cu cat trecea timpul, cu atat deveneam mai nervoasa. Ideea de a sta o zi intreaga intr-un tub ingust, la zeci de kilometri deasupra pamantului, imi dadea fiori. Ma gandeam la toate nerorocirile posibile. Citisem pe internet povesti ingrozitoare despre accidente la decolare, despre goluri de aer sau despre probleme tehnice si turbulente periculoase. Am inceput sa am atacuri de panica, de obicei in timpul noptii, dupa ce visam ca s-a prabusit avionul. Ziua, nu mai puteam sa ma concentrez la ceea ce faceam si, la un moment dat, chiar am sunat la birou sa spun ca sunt bolnava.

- O forma severa de gripa, i-am mormait la telefon unui coleg. Eram nervoasa. As fi preferat sa anulez zborul, dar era imposibil. Ajunsa la capatul puterilor, m-am dus la medicul de familie. Acesta mi-a prescris tranchilizante.

Aerul din avion era umed si cald. Pe drum spre aeroport, luasem deja cinci pastile. Nu m-au ajutat cu nimic. Ma simteam ca un animal incoltit. Pe scaunul de langa mine statea un barbat din Antille, cam de 35 de ani. S-a prezentat amabil, dar eu nu am putut sa mormai decat: "Mi-e frica de avion". Cand insotitorul de zbor a inchis usa avionului, abia m-am stapanit sa nu sar de la locul meu ca sa o deschid din nou si sa o iau la fuga. Avionul a pornit, cu un tremurat usor. Am vazut pe fereastra cum aparatul se indeparteaza de aeroport. M-am pregatit pentru ce era mai rau.

Dupa cateva minute, am auzit o voce subtire care spunea la microfon:

- Buna ziua! Va vorbeste capitanul avionului. Suntem gata de decolare.

Inca mai eram pe pamant. Toti stateau pe scaune, cu centurile legate. Deodata, am auzit un zgomot puternic. Avionul a inceput sa vibreze. Am fost tintuita in scaun de o forta puternica. Am inceput sa tremur si nu-mi mai puteam masca emotiile. M-am gandit dintr-o rasuflare: "Gata! Asta e sfarsitul!" M-am uitat pe fereastra si am vazut fum iesind din aripa stanga.

- Foc!, am strigat eu panicata, prinzandu-ma de bratul vecinului. Acesta a inceput sa rada si mi-a zis:

- Trecem printre nori.

Am ramas in scaun, paralizata, timp de opt ore. Nu am putut manca nimic si nu indrazneam sa ma misc. Am incercat de cinci ori sa beau o gura de cafea, dar, de fiecare data cand degetele mele care tremurau se apropiau de ceasca, avionul incepea sa trepideze violent. Pe undeva pe la jumatatea distantei, "prietenul" meu din Antile m-a mangaiat usor, zambind. Vroia sa petrecem un weekend impreuna in Curacao.

- Da, ar fi frumos, i-am raspuns eu, gandindu-ma ca m-ar putea lasa singura in agonia mea. Intre timp, eram foarte atenta la expresia fetelor insotitoarelor de zbor. Erau tensionate? Ce-si spuneau una alteia? Erau pregatite pentru o situatie de urgenta? Un lucru era sigur pentru mine. Daca supravietuiam, nu ma mai urcam niciodata la bordul unui avion. Dar uitasem ceva! Trebuia sa ma si intorc acasa.

Vote it up
521
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza