Cum m-a inspirat mama în bucătărie

 

Un Jamie Oliver autohton

Florin Scripcă
– Mi-a plăcut de mic să stau pe lângă fusta mamei în bucătărie. Cred că am o tonă de amintiri, și toate cu „aromă“ plăcută. Eram pur și simplu fascinat de ce se petrecea în cuptor. Desertul preferat era pentru mine plăcinta cu mere de țară, nucă și scorțișoară, iar mama avea o tradiție: nu exista duminică să nu avem un desert pregătit de ea. Cu clătite am fost inițiat în arta gătitului, fiind primul fel pe care l-am pregătit împreună cu mama. Când am mai crescut, mă chinuiam uneori să trag la tigaie o pulpă de pui, dar de fiecare dată mi se ardea. Și nu înțelegeam de ce, pentru că mamei nu i se întâmpla asta niciodată.

Mesele de sărbători erau o încântare. Mama obișnuia să înceapă masa cu aperitive clasice: piftie de cocoș, salată de ardei copt cu puțin usturoi și salată de vinete. Apoi urma supa de pui cu tăieței de casă… Excelentă! Festinul continua cu sarmale și friptură la cuptor. La urmă, desertul: ruladă cu dulceață de căpșuni, cornulețe cu gutui și plăcintă cu mere!

Pentru mine, mama e gospodina perfectă, „specie“ pe cale de dispariție, din păcate. Și cel mai important lucru pe care l-am învățat de la ea a fost să dau frâu liber imaginației!

Așa mamă, așa fiică

Irina Hriapcă
– De mic copil am fost fascinată de magiile pe care le făcea mama în bucătărie, cum o simplă bucată de carne devenea o minunată și gustoasă friptură. Și așa cum învățătoarea mi-a pus stiloul în mână, cuțitul de bucătărie mi-a fost oferit de mama.

Îmi amintesc cu multă încântare că aveam în jur de cinci ani când mama m-a lăsat să țin în mână un cuțit adevărat și mi-a dat și primele instrucțiuni: să tai mici fâșii de ardei gras. Tot pe atunci a început să mă învețe cum să fac cu furculița mici dungi pe colțunași, să decupez cu un păhărel mici bucățele de aluat și să umplu clătitele cu dulceață. Cam astea erau sarcinile pe care le primeam în bucătăria mamei.

Tot ce gătea mama era… special! Și, deși nu eram un copil mofturos, țin minte că cel mai mult îmi plăceau supa de găină cu găluște de griș, puiul cu smântână și ciuperci și zacusca de vinete. Iar de dulciuri ce să mai vorbim? Cel mai des mama ne făcea clătite cu nuci și miere, colțunași cu brânză de vaci, cozonaci cu nuci și cacao, de sărbători, și o prăjitură delicioasă cu cremă de lămâie. Îmi lasă gura apă când mă gândesc la gustul dulceții de căpșuni sau de nuci!

Mama nu a fost de meserie bucătar, dar a fost și este demnă de premiul „cea mai bună gospodină“.

„Lady Chef“

Cornelia Ghișoi
– Influența formării unui bun bucătar începe din fragedă pruncie. Alături de cei doi frați ai mei, mi-am privit mama și am învățat de la ea și cum se frământă pâinea, și cum se face mămăliga, și cum se pârjolește pe jar o ciosvârtă de miel în vremuri bune, dar și cum se coc cartofii în cuptor în vremuri de restriște. Majoritatea produselor erau din producție proprie, iar mama ne învăța cât de important este să mâncăm sănătos. Îmi vine mereu în minte imaginea mamei, mai ales atunci când ne strângea pe toți ai casei, seara, în jurul mesei. Era unul dintre cele mai importante momente ale zilei. Mă înclin în fața mamei pentru tot ce m-a învațat și îmi aduc aminte că îmi puneam o mie de întrebări legate de ceea ce mă punea să fac: să strâng frunze de vișin să le pun la uscat, să nu arunc cozile de la cireșe, să acopăr pătrunjelul cu o folie de plastic înainte să vină zăpada.

Când fierbea piftia, eu trebuia să îi iau spuma, iar la cozonac era o regulă: toate ingredientele erau aduse din cămară de seara, pentru a sta la temperatura camerei ca aluatul să crească. La toate acestea, mama mai punea și mult suflet. Eram copil și nu le dădeam prea mare importanță. Frumusețea și gustul bucatelor tradiționale românești, pe care mai apoi le-am preparat la îndemnul mamei mele, m-au făcut ca la vârsta de 16 ani să îmi aleg meseria de bucătar. A mânca nu înseamnă doar a te hrăni, ci e un prilej de a-i privi în ochi pe cei dragi, de a-i mulțumi celui care a pregătit bucatele și, totodată, o mare plăcere a vieții.

Un elvețian la București

Jakob Hausmann
– Întotdeauna mi-am dorit să ajung să gătesc ca mama. Ea reușea să nu facă de două ori același fel de mâncare, deși ne pregătea masa în fiecare zi a anului. Ei îi datorez faptul că astăzi intru în bucătărie și gătesc mai mult din instinct decât după rețete. Atunci când faci mâncare, e foarte important să pui și mult suflet. E un ingredient foarte important.

Nu pot uita pastele cu carne și mousse-ul de mere pe care mi-l pregătea mama atunci când eram mic. Dar piesa de rezistență era pudding-ul de ciocolată, după care noi copiii eram înnebuniți și de care ne bucuram cam o dată pe săptămână.

Aș putea spune că mi-am petrecut multe momente din copilărie într-un restaurant simplu, de provincie, din Elveția, unde mama lucra ca ospătar. Mediul acesta m-a influențat mult și chiar și acasă eram mai tot timpul prin bucătărie, gustând de prin toate vasele, ceea ce reușea să o enerveze pe mama de fiecare dată. Până la urmă, și-a dat seama că pentru mine „bucătăreala“ nu e un simplu moft. Ea a fost cea care m-a încurajat în pasiunea mea pentru gătit, astfel că la vârsta de 12 ani mi-a dat voie să pregătesc un platou specific elvețian – Berner Platte, un aranjament de carne, cârnați cu garnituri de cartofi, varză și fasole verde.

Mama avea propria grădină în care cultiva diverse plante aromatice, unul din marile secrete ale mâncărurilor ei. De la ea am învățat să prepar din produse puține și nu foarte scumpe mâncăruri deosebite și delicioase.

Vote it up
118
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza