Cum arata viata in epoca dinozaurilor?

Dinozaurii au aparut acum circa 230 milioane de ani, la inceputul triasicului. Ei aveau sa domine Pamantul 165 milioane de ani, in timpul Jurasicului, cand giganti precum Argentinosaurus cutreierau Pamantul, iar padurea acoperea aproape tot uscatul planetei.
 

Pterozaurii au aparut cam in acelasi timp cu dinozaurii si se crede ca
cele doua grupuri au avut un stramos comun. Se pare ca, la fel ca dinozaurii,
pterozaurii aveau sange cald: s-au gasit fosile cu urme de ceea ce pare a fi
blana. Pterozaurii au fost primele vertebrate care au luat calea aerului si
doar al doilea grup de animale (dupa insecte) care au dobandit capacitatea de a
zbura. In oceane au aparut noi reptile marine.

Primele plante cu flori au aparut in a doua jumatate a epocii
dinozaurilor, acum circa 120 milioane de ani. La inceput au fost un grup mic,
dominat de ferigile, cicadele si coniferele de mult existente, dar treptat s-au
raspandit si au luat forme noi. Spre sfarsitul cretacicului, acum 65 milioane
de ani, ocupau locul doi ca raspandire, dupa conifere, si erau cele mai diverse
ca numar de specii.

Epoca dinozaurilor s-a incheiat asa cum a inceput: cu o disparitie in
masa. De asta data au fost anihilate mai putine grupuri, intre care dinozaurii,
pterozaurii si majoritatea reptilelor marine. Se crede ca acest val de
disparitii in masa a fost cauzat de un impact puternic cu un asteroid sau o
cometa, care a accelerat activitatea vulcanica si-asa intensa. Intre dovezile
in sprijinul acestei teorii se numara un crater urias in Golful Mexic si un
strat de iridiu, element rar, ce apare in rocile formate acum 65 milioane de
ani.

Vote it up
240
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza