Consumă mai multă soia

 

Reputația de superaliment a soiei s-a consolidat: nu este bună doar pentru inimă, ci şi împotriva cancerului. Într-un studiu recent din China, la care au participat 68.000 de femei, cele a căror dietă era bogată în soia aveau cu 30% mai puține șanse să dezvolte cancer colorectal. O altă cercetare, la care au participat 14.000 de bărbați, a scos la iveală că cei cu valori ridicate ale compuşilor de soia în sânge, denumiți izoflavoni, prezentau un risc cu 40% mai redus de a dezvolta cancer de prostată.

Iată câteva secrete despre cum poți prepara soia:

Încearcă soia verde lungă
cât palma, care poate fi păstrată la frigider. Poți face o garnitură rapidă din soia verde cu tot cu coajă: se ține la abur zece minute, apoi se presară cu parmezan sau se stropeşte cu sos de soia. Soia mai poate fi adăugată la mâncăruri înăbuşite sau la sosuri pentru paste.

Experimentează pasta miso
făcută din boabe de soia fermentate. Adaugă câteva linguri în supe, dressinguri şi sosuri marinate, pentru a da un gust sărat şi similar cu nuca sau toarnă peste cartofi sau paste, în locul untului.

Tofu cu gust mai bun:
lasă-l la scurs şi pune-l la congelator. Va elibera şi mai mult lichid pe măsură ce se dezgheață, devenind mai dens şi mai tare – o consistență excelentă pentru a fi pregătit la grătar sau cu sos. Îl mai poți marina şi coace la cuptor la 180°C timp de o oră. Va forma o crustă tare, iar interiorul va fi cremos.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza