Cine ne-a castigat increderea?

Sondaj exclusiv: Topul personalitatilor preferate de romani
 





Iata-ne! Am alcatuit din nou pentru tine "Topul
celor mai de incredere romani", iar voturile din 2008 au venit sa confirme "stabilitatea" unor personalitati apreciate de romani anul trecut,
dar au oferit si multe surprize. Iti mai spunem si care e profesia care se
bucura de cea mai mare incredere in tara noastra, dar si ce au votat romanii la
capitolul "relatii cu cei apropiati".

Sondajul "Cei mai de incredere romani" a
fost realizat prin IMAS in perioada 8-19 octombrie 2008, pe un esantion
reprezentativ de 1.245 de persoane de peste 18 ani din 99 de localitati. Acestia
au acordat note de la 1 la 10 personalitatilor, profesiilor si oamenilor
apropiati in care au incredere. Apoi s-a calculat un scor mediu pentru fiecare
persoana si categorie.

Rezultatele complete le poti vedea la
www.erd.ro/readersdigest/media-room


Nadia, din nou pe locul I

Primii clasati in "Topul celor mai de incredere
romani" au cateva trasaturi comune. "Dispun de notorietate, sunt
percepute ca persoane care au reusit, nu sunt personalitati conflictuale si nu
au aparut in presa ca oameni care cauta sa obtina beneficii personale din
afaceri dubioase", explica sociologul Bogdan Voicu, cercetator in cadrul
Institutului pentru Calitatea Vietii. Pentru al doilea an consecutiv, in
fruntea listei se afla Nadia Comaneci, personalitatea in care romanii au cea
mai mare incredere si care in urma cu aproape 32 de ani facea istorie la
Jocurile Olimpice de la Montreal. "Majoritatea romanilor stiu cine e Nadia
si ii cunosc per­formanta", spune Bogdan Voicu, dar, e vorba si de
recunoasterea inter­nationala a acestor performante, cat si de faptul ca Nadia
nu e implicata in actiuni care sa fie supuse contestarii. Mai mult, ea e
perceputa de romani ca fiind asemenea lor: "O persoana care s-a ridicat
prin munca proprie", explica Bogdana Bursuc, psiholog la Mind Institute. "Un
alt element de incredere este simplitatea si transparenta: Nadia face ceea ce
oamenii se asteapta sa faca".

Urmatoarele locuri de top sunt ocupate, ca si anul
trecut, cu mici permutari, de patru mari actori: Alexandru Arsinel, Stela
Popescu, Draga Olteanu Matei si Florin Piersic senior. "A fi prezent atat
de mult timp in spatiul public, fara a-ti asocia numele cu mediul politic, fara
a fi suspectat de fraude si fara a intra in conflicte, reprezinta o
performanta. Si asta se vede", spune Bogdan Voicu. Mai mult, specialistii
sustin ca increderea se bazeaza si pe reciproci­ta­tea relatiei. "Oamenii
simt ca si ei pot oferi ceva acestor persoane: aplauze, flori, multumiri. Percep
ca sunt intr-un dialog cu ei si ca acestia tin cont de nevoile si opinia
lor", spune Bogdana Bursuc. Medicii si-au pastrat si ei locuri fruntase. "Ca si sportivii sau actorii, medicii fac ceva benefic, ofera. Iar medicii
de varf, care sunt si mediatizati, sunt perceputi ca un fel de eroi care
salveaza vieti", spune sociologul Marian Preda, decanul Facultatii de
Sociologie din cadrul Universitatii Bucuresti.

Citeste articolul integral in editia din ianuarie 2009
a revistei Reader's Digest Romania.

La sectiunea Media Room a site-ului gasesti comunicatul
de presa si listele de la editia actuala si cea de anul trecut a Topului
Reader's Digest "Romani de incredere".

Vote it up
223
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza