Cine-i seful? Cum iti castigi autoritatea asupra copiilor

Tudor, in varsta de trei ani, se ghemuieste pe canapeaua din sufragerie si, in timp ce priveste la televizor, incepe sa loveasca marginea canapelei cu picioarele. “Mami,  mami!”, striga din sufragerie, acompaniat de zgomotul puternic facut de picioarele ce lovesc canapeaua. Foto: Reader’s Digest
 

</p>Mama lui, Roxana, care spala vasele in bucatarie, sare speriata si fuge spre sufragerie sa vada ce s-a intamplat. „Vreau o ciocolata!”, raspunde candid baietelul, oprindu-se din bocanit penru moment.  „Nu, n-ai voie astazi. N-ai fost cuminte mai devreme si nu meriti asta. Ti-am spus, esti pedepsit”, spune ea, fara prea multa convingere insa.

Tudor isi muta privirea spre televizor, proceseaza pentru cateva clipe mesajul mamei sale, dupa care incepe din nou sa loveasca plansa de lemn a canapelei. „Dar o guma imi iei?”, intreaba din nou Tudor, cu un zambet larg pe fata. „De cate ori ti-am zis ca nu-ti iau guma? Si guma, si bomboanele iti fac rau la dintisori”, raspunde Roxana, dupa care se intoarce la bucatarie. Suparat, Tudor reporneste tavalugul picioarelor asupra canapelei. „Tudor, inceteaza”, striga mama din bucarie. Bataile se intetesc insa. „Tudooor!”, striga din nou femeia. Nimic. Zgomotul devine din ce in ce mai puternic.

„Tudor, daca nu incetezi imediat, nu vei mai vedea ciocolata niciodata!”, ameninta ea, intrand in forta in sufragerie. Dupa cateva minute de zgomot infernal, mama cedeaza intr-un final prin a-i oferi celui mic o ciocolata pe care o pastra in frigider.

Tudor e un baiat cuminte si cuceritor, evident adorat de toti cei din jurul sau, insa astazi e deosebit de insistent si plangacios. Unii ar putea spune ca e chiar un copil rasfatat. Roxana recunoaste ca cedeaza pentru ca nu vrea sa se repete ce s-a intamplat cu o zi inainte, cand Tudor a urlat minute in sir in magazin atunci cand se aflau la cumparaturi pentru ca nu a vrut sa-i cumpere ceva ce-si dorea.

Ca fiecare dintre noi, Roxana incearca sa fie un parinte bun. Si crede ca tot ce face este doar spre binele lui Tudor.
Insa nu isi da seama ca, acceptand sa ii satisfaca toate dorintele fiului sau pentru ca acesta sa fie multumit, ii face mai mult rau.

Maggie Mamen, renumit psiholog clinic canadian, a studiat cu atentie felul in care multi parinti bine intentionati ca si Roxana isi cresc copiii si nu este deloc multumita. Ba chiar este de-a dreptul ingrijorata de faptul ca parintii cedeaza la fiecare dorinta si smiorcaiala a copilului lor.

Multi dintre copiii pe care ii vede zi de zi sunt un produs a ceea ce ea numeste ”cocoloseala”. Acestia sunt insistenti, nemultumiti si agitati. Mamen si alti experti sunt de parere ca unii copii rasfatati manifesta chiar un comportament care este diagnosticat in mod gresit ca depresie, anxietate, tulburare de hiperactivitate cu deficit de atentie sau tulburare confruntativ opozitionala. Si cum multi dintre copiii carora le sunt satisfacute toate poftele nu se imbolnavesc, acestia pot creste fara a sti cum sa-si rezolve problemele si cu foarte putina consideratie fata de dorintele celorlalti. „Impresia exagerata ca i se cuvine orice reprezinta eticheta unui copil rasfatat”, spune  Mamen, care a scos anul trecut cea de-a patra carte a sa intitulata Sindromul Copilului Rasfatat: Cum sa il recunoastem, cum sa-i facem fata, cum sa il evitam.

De multe ori, copiii au atat de multa influenta asupra felului in care se iau deciziile in familia lor incat parintii nu mai pot stabili nicio regula pentru a se asigura ca acestia mananca bine, dorm destul, fac sport si petrec timp in aer liber. Mamen, mama a trei copii mari, pare ingrijorata atunci cand ne povesteste despre parinti care ii spun ca odraslele lor “nu mananca nimic altceva in afara de chipsuri si floricele de porumb”. Cand le propune sa nu le mai dea, pur si simplu, aceste feluri de mancare, pe fata acestora se asterne o privire de groaza si spun: “A, dar nu, nu as putea face asa ceva.”

De cele mai multe devine clar ca un copil este rasfatat din momentul in care incepe sa cunoasca si lumea din afara familiei. Profesorii au mari dificultati cu astfel de copii despre care spun ca nu vor sa isi astepte niciodata randul sau ca ii lovesc pe ceilalti copii daca lucrurile nu ies asa cum isi doresc ei. Bonele vin o data si apoi te trezesti ca sunt ocupate in fiecare sambata seara. Invitatiile la intalnirile cu alti copii dispar si ele.

Vestea buna este ca, in momentul in care ne dam seama ca metodele noastre nu dau roade, putem sa ne recastigam autoritatea care ne apartine de drept si sa adoptam o atitudine mai responsabila in ceea ce priveste educatia copiilor.
Satula sa se simta prizoniera dorintelor fiului sau, Roxana a facut chiar acest lucru si a decis, la un moment dat, sa impuna un set de reguli simple pentru Tudor. Si a respectat aceste reguli pana la capat, chiar si atunci cand cel mic a avut de obiectat.
Si a functionat. Acum, daca Tudor cere o ciocolata in supermarket, la cinci minute dupa ce a primit deja ceva dulce, i se spune ca nu are voie si trebuie sa astepte pana la urmatoarea masa. Tudor stie ca nu are sens sa insiste, asa ca isi vede acum de treaba lui.

Cunoastem cu totii astfel de copii ca cei descrisi de Mamen in cartea sa si parinti care sunt mai mult decat doritori sa le faca pe plac copiilor lor. Si tu ai putea sa te recunosti in aceasta descriere. Ceea ce ne surprinde este modul in care am ajuns in aceasta situatie, dat fiind faptul ca pe noptierele noastre exista o multime de carti cu sfaturi adresate noua, ca avem o armata de experti care ne indruma in misiunea noastra de a deveni parinti exemplu si ca parintii nostri nu au ezitat sa ne arate cine face regulile. Cum ar putea toate aceste intentii bune ale noastre sa fie sortite esecului?

Mamen nu este de acord cu expertii care ne bombardeaza cu atat de multe sfaturi incat mai degraba ne-au diminuat autoritatea decat sa ne-o sporeasca. Apoi mai este vorba si despre sfaturile pe care le primim. Parintii se bazeaza prea mult pe cartile cu sfaturi despre cresterea copiilor care au aparut in ultimii 10 de ani in Romania si care ne afatuiesc sa incurajam increderea in sine a copiilor nostri, sa ii includem pe micuti in luarea deciziilor de familie, sa ne asiguram ca sunt stimulati si tratati corect, ca isi pot exprima sentimentele - si lista poate continua.</p>

Vote it up
686
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza