Ce se întâmplă cu albinele?

 

„Harnic ca o albină“
nu e doar un clişeu. Pentru o porție de nectar, albinele de miere (Apis mellifera) vizitează sute de flori. Polenul, care conține celulele reproducătoare masculine ale plantelor, se lipeşte de trupul pufos al albinei şi ajunge pe stigmatele altor flori. Așa sunt fecundate plantele şi începe dezvoltarea semințelor, din care cresc fructele şi, în consecință, noile plante. Circa 200.000 de specii – mai ales albine – polenizează plantele.

În Canada, apicultorii le închiriază fermierilor mii de colonii cu câte 60.000 de albine melifere domestice, pentru ca aceştia să-şi polenizeze culturile de pere, căpşuni, merişoare, piersici, cireşe, floarea-soarelui, dovlecel și alte plante. „Fără albine, o treime din alimentele consumate de noi ar dispărea“, spune Ernesto Guzman, entomolog la Universitatea din Guelph, care estimează serviciile de polenizare ale albinelor în Canada la unu până la două miliarde de dolari anual.

Dr. ing. Petru Moraru, de la Institutul de Cercetare și Dezvoltare pentru Apicultură din București, estimează pentru România: „Prin sporurile de producție și creșterea calitativă, valoarea de polenizare este de cel puțin 20 de ori mai mare decât valoarea produselor apicole directe. În urma polenizării, producția la pomii fructiferi crește cu 60%, iar la floarea-soarelui cu 30-50%“.

Este evident că albinele au un rol foarte important. Problema e că au început să dispară din anumite zone. Experții cunosc situația de ani de zile, dar până de curând nu se prea vorbea despre asta. Guzman avertizează: „Depindem prea mult de albinele melifere domestice ca să nu le protejăm“.

În iarna dintre anii 2006 și 2007, albinele au început să moară masiv pe întregul teritoriu al Americii de Nord. Cercetătorii din SUA au numit fenomenul Colony Collapse Disorder/Sindromul prăbuşirii coloniilor: milioane de albine şi-au părăsit stupii şi au dispărut fără urmă – în unele zone în proporție de până la 90%. Nimeni nu cunoaşte exact cauza. Virusurile, paraziții, pesticidele, condițiile meteorologice neobişnuite şi dispariția habitatului ar putea fi de vină. Presa a emis multe teorii: ba că albinele ar fi fost ucise de câmpurile electromagnetice generate de comunicațiile de telefonie mobilă, ba chiar că Osama bin Laden le foloseşte pentru a infecta stupii din SUA!

Deşi nu s-a identificat o cauză exactă a pierderilor, constatările făcute în urma unui studiu publicat pe Internet în septembrie 2007 de revista Science ar putea să îi apropie mai mult de soluție. Aproximativ 96% din albinele din coloniile decimate conțineau Virusul israelian al paraliziei acute (IAPV). Este posibil ca o tuplină a virusului să fi fost adusă în 2004 de albinele importate din Australia (unde, aparent, virusul e inofensiv) pentru a acoperi o lipsă de insecte polenizatoare la culturile de migdali din California. Nu s-a demonstrat cum sau dacă virusul contribuie la distrugerea coloniilor din Statele Unite, dar mulți experți – printre care şi Jerry Hayes, preşedintele Asociației Inspectorilor Apicultori din America şi director al secției de apicultură de la Ministerul Agriculturii – consideră că IAPV și alți factori suspecți ar putea afecta populațiile de albine. Eforturile pentru soluționarea misterului continuă.

Până în vara anului trecut, în Canada nu apăruseră simptomele sindromului de prăbușire a coloniilor, ca în SUA. Oamenii de ştiință şi inspectorii apicultori au stabilit o monitorizare vigilentă, păstrând în permanență contactul cu omologii lor americani. Asociația Inspectorilor Apicultori şi Ministerul Agriculturii din SUA a distribuit kituri de testare pe întreg teritoriul Statelor Unite şi în provinciile canadiene participante la monitorizare, pentru a depista existența virusului incriminat şi a al- tor factori care ar putea afecta albinele.

Albine dispărute

În iarna dintre anii 2006 și 2007, apicultorii din Canada au primit o lovitură devastatoare, pierzând aproape o treime din efectivele de albine. În fiecare provincie au fost pierderi mai mari decât era normal pe timp de iarnă. Una dintre teorii afirmă că toamna călduroasă şi temperaturile iernii timpurii din anumite zone au desincronizat albinele de la ritmul normal al condițiilor sezoniere cu care se obișnuiseră, făcând mai dificilă administrarea la timp a tratamentelor împotriva acarienilor Varroa. Aceasta e o problemă gravă de ani de zile, căci aceştia pot ucide colonii întregi dacă nu sunt ținuți sub control. În plus, rezistența la pesticide pe care au dezvoltat-o i-a făcut şi mai puternici. În vestul Canadei, albinele au fost nevoite să îndure o iarnă timpurie urmată de o primăvară târzie şi umedă. Prin urmare, afecțiunile de sănătate au fost mai pronunțate, iar resursele de hrană obişnuite la începutul primăverii nu au mai fost disponibile pentru coloniile slăbite.

Când numărul de albine de miere scade, nu suferă doar apicultorii. Fermierilor le este mai greu să facă rost de polenizatori pentru culturile lor. De pildă, în sudul provinciei canadiene Alberta există culturi de rapiță în valoare de 3,5 milioane de dolari. Rapița necesită mai multe albine de miere decât orice altă cultură din zonă: peste 50.000 de colonii sunt necesare pentru a poleniza câmpurile vara. Fermierii trebuie să aducă aici cu camionul albine din toată provincia, ba chiar și din alte regiuni. Disponibilitatea numărului necesar de polenizatori a devenit una dintre principalele probleme ale cultivatorilor de rapiță, o industrie în dezvoltare. Problema s-a agravat după iarna 2006-2007, când în provincia Alberta efectivele de albine s-au redus cu 31%.

În iarna respectivă, și în provincia New Brunswick a existat o situație similară la una din cele mai importante culturi pentru export, cea de afine sălba- tice. În iarna aceea acolo s-au pierdut 60% din albinele de miere. A fost cea mai dură pierdere din Canada. Ralph Lockhart, apicultor cu o experiență de aproape 40 de ani, şi-a pierdut o treime din insecte, în valoare de 70.000 de dolari. E mulțumit că a avut de suferit mai puțin ca alți apicultori, dar spune: „Refacerea efectivului de albine poate dura mult, e greu să găseşti înlocuitori“.

O misiune comună

Criza de albine de miere a rezultat în importarea de insecte din alte regiuni, dar în anumite zone din New Brunswick se încearcă o altă tactică. Acum aproximativ 15 ani, Steve Javorek, om de ştiință la o stație de cercetare agricolă din Canada, specializat în ecologie peisagistică, a descoperit că albinele megahile (albine sălbatice dintr-o famlie înrudită cu cea din care fac parte albinele de miere) folosite în Canada la culturile de lucernă sunt mai bune polenizatoare pentru afine decât albinele de miere. Mulți producători folosesc de câțiva ani albine megahile şi sunt mulțumiți. „Sunt ceva mai costisitoare, dar reprezintă o alternativă viabilă în lipsa albinelor melifere“, spune Joe Rideout, cultivator de afine.

În Canada aceste albine sunt folosite şi la câteva culturi de nutreț, cum ar fi trifoiul roşu şi unghia găii. Pe continentul nord-american se folosesc în agricultură și alte specii de albine, printre care albinele albastre de livadă – folosite pentru culturile de mere şi alte fructe –, şi bondarii – în serele de tomate.

„Diversificarea strategiilor de polenizare e crucială dacă dorim să susținem agricultura pe termen lung“, observă Jvorek, care studiază şi albinele sălbatice, şi rolul lor ca polenizatori ai culturilor. Laboratorul său e plin de specime- ne de albine sălbatice: albine galbene cu negru, albine negre, albine verzi strălucitoare, albine de un albastru-aprins, albine uriaşe şi albine minuscule, nu cu mult mai mari decât furnicile, sunt aranjate frumos şi etichetate în cutiuțe care umplu dulapurile. „Fac asta de peste 15 ani şi sunt mereu uimit de diversitatea albinelor. În Canada există aproape 800 de specii“, afirmă Javorek.

Și conservarea albinelor sălbatice în peisajul agricol şi cel natural este esențială, din moment ce există dovezi că şi acestea au avut de suferit în ultima vreme. Alarma a fost dată când Comitetul pentru Starea Polenizatorilor din America de Nord a lansat un studiu ştiințific de proporții în octombrie 2006, nu cu mult înainte ca vestea prăbuşirii coloniilor de albine melifere domestice să apară în Statele Unite.

Studiul anunța că, pe termen lung, populația de albine melifere domestice înregistra o tendință „demonstrabil descendentă“ şi oferea un raport la fel de sumbru referitor la albinele sălbatice. Însă simpaticii bondari au suferit cea mai dură lovitură: câteva specii nord-americane s-ar putea să fie deja pe cale de dispariție. Distrugerea habitatului, schimbările climatice, pesticidele, speciile invazive şi paraziții sunt cauzele reducerii numărului de albine sălbatice.

Noi, oamenii, avem însă nevoie de albinele sălbatice. Dacă le îndepărtăm, îndepărtăm şi funcția de polenizare care susține orice ecosistem natural.

Unele culturi sunt total dependente de albine ca polenizatori. Dr. ing. Petru Moraru explică: „80% din plante sunt polenizate de insecte, iar dintre acestea 77% de către albine“. În plus, arată specialistul, problemele albinelor constituie un semnal de alarmă cu privire la ecosistem: ele ne avertizează cu privire la prezența diverșilor poluanți din mediul înconjurător.

Guzman, de la Universitatea Guelph, trage concluzia: „Suntem într-o situație foarte gravă, dar e bine că măcar am început să vorbim despre albine. Nu ne putem permite să nu le protejăm“.

Colonii decimate în Europa

În prima parte a acestui deceniu, în Germania, Franța și în Spania s-au înregistrat diminuări alarmante ale coloniilor de albine. În 2007, Italia a pierdut jumătate din albine. Și în Marea Britanie a apărut în 2008 un deficit de 24%. Printre culpabili au fost desemnați a fi acarianul Varroa, parazitul Nosema și virusul Kashmir, dar nu s-a putut găsi o cauză unică și clară. Puținele albine rămase în stupi erau infestate cu cinci-șase microorganisme și ciuperci, de parcă sistemul lor imunitar ar fi colapsat.

Pesticide suspecte

Nu s-a demonstrat că sindromul de colaps al coloniilor se datorează pesticidelor, dar s-a demonstrat că și aceste substanțe le dăunează albinelor. După ce o mare parte din albinele din landul german Baden-Wuertemberg au murit, anul trecut Institutul „Julius Kuhn“ al Centrului Federal pentru Cercetarea Plantelor de Cultură din Germania a confirmat o intoxicație cu clothianidin la albine, iar Ministerul German pentru Agricultură și Protecția Consumatorului a interzis o anumită metodă de plantare a semințelor tratate cu aceste substanțe, deoarece permitea răspândirea în aer a pesticidelor în perioada de înflorire a celorlalte plante. Modul de folosire a pesticidelor și importul de semințe astfel tratate urmează să fie strict reglementate în Germania. Oficiul German pentru Protecția Consumatorului (BVL) a suspendat până la noi ordine comercializarea a opt astfel de substanțe. Deși firma care le produce, Bayer CropScience, a explicat că agriculto- rii nu le-au utilizat ca la carte, o coaliție formată din apicultori și societatea civilă a acționat-o în judecată, acuzând-o de falsificarea studiilor înaintate pentru aprobarea produsului. În același timp, Consiliul pentru Apărarea Resurselor Naturale din SUA chema și el în judecată Agenția Americană de Protecția Mediului, ca să o oblige să facă publice studiile pe baza cărora a aprobat comercializarea pesticidelor cu clothianidin. Organizația suspectează fie că acestea nu au existat, fie că ele conțineau informații ce confirmau nocivitatea substanței. Substanțele „incrimina- te“ în Germania se vând și în România, pe baza unei directive europene, care nu le consideră periculoase.

Și organismele modificate genetic ar putea afecta albinele, spune o cercetare desfășurată între 2001 și 2004 de Universitățile Halle și Jena – probabil pentru că aceste plante sunt programate să stocheze sau chiar să secrete insecticide, după cum afirmă apicultorii francezi într-un comunicat al asociației lor de specialitate, UNAF.

Cert este că, dacă nu vrem să ajungem să polenizăm manual culturile agricole, cum fac chinezii acum în provincia Sichuan, de unde excesul de pesticide a gonit albinele, efectul acestor substanțe trebuie studiat atent.

Nou proiect european de cercetare

Vestea bună este că Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor a inițiat anul trecut un proiect de studiere a sindromului de colaps al coloniilor de albine: The International Bee COlony LOSS Research (COLOSS), derulat de un consorțiu de instituții de cercetare din Franța, Marea Britanie, Suedia, Italia, Elveția, Slovenia și Germania. Vom afla concluziile peste câțiva ani. Problema albinelor trebuie privită cu seriozitate. Citatul favorit al apicultorilor îi e atribuit lui Albert Einstein și sună așa: „Dacă albinele ar dispărea de pe Terra, omenirea ar avea aceeași soartă în patru ani“.

Vote it up
45
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza