Ce neface să râdem

 

MUGUR MIHĂESCU
face parte din trupa Vacanța Mare, care susține emisiunea de umor cu același nume de la Kanal D TV.

Ce îi face să râdă pe români?
Eu cred că românii râd mai ales când vin acasă și dau nas în nas cu un individ cu cagulă pe față și un televizor în brațe. Atunci încep să râdă, exclamând: „Ha-ha-ha! Ce naiba, băi, Buzdugane, credeai că mă păcălești tu pe mine?“

Ce li se pare total lipsit de haz?
Faptul că așa-zisul Buzdugan va pleca în grabă cu televizorul lor, luând cu el și „echipa de producție“, formată din alți 4-5 indivizi costumați identic.

Ce ți se pare amuzant la români?
Ce mi se pare amuzant la români e că, după atâta timp, tot nu au putut să-și dea seama că cel din povestea de mai sus nu este în niciun caz Buzdugan, ci Jugaru Shukaru.

Povestește-ne cel mai bun moment cu publicul tău.
La un spectacol pe care l-am avut cu Vacanța Mare la Mediaș a trebuit să vină Salvarea să acorde ajutor unui individ care leșinase la propriu de râs. Nu știu cât de bun a fost momentul pentru el, dar...

Și cel mai penibil moment...
Penibil a fost când individul care leșinase și-a revenit și a spus că el a crezut că era la un spectacol cu Divertis.

Spune-ne bancul tău preferat.
Cel mai bun banc pe care îl știu este fața mea. Uitați-vă bine la ea și spuneți-mi că nu am dreptate!

MIRELA ZEȚA
joacă în show-ul de umor Mondenii, la Prima TV, dar a surprins plăcut și cu un rol important în lungmetrajul Restul e tăcere.

Ce îi face să râdă pe români?
Mondenii, scena politică, situațiile absurde, rezolvarea de probleme cu soluția: „Las-o, băi, că merge și-așa!“, proverbele și zicătorile românești, scenariile OTV-iste, Magda Ciumac.

Ce li se pare complet lipsit de haz?
Cred că traficul, inundațiile, cutremurele (avem destule clădiri cu bulină roșie), înghesuiala din mijloacele de transport și agresivitatea celor din jur.

Spune-ne ce ți se pare amuzant la români?
Voi răspunde printr-un exemplu concret. Era toamnă, bătea vântul, iar la intrarea în Facultatea de teatru o femeie de serviciu încerca să măture frunzele... contra vântului. Mi se pare o imagine reprezentativă.

Povestește-ne cel mai bun moment cu publicul tău.
În anul doi de facultate, am jucat pe scena studioului Casandra în Profesorul de franceză, de Tudor Mușatescu. Sala a fost plină de profesori și colegi care râdeau cu lacrimi.

Și cel mai penibil moment...
La Teatrul de Comedie, în Avarul îndrăgostit, am o scenă în care folosesc un calculator. Odată am uitat recuzita în culise. O clipă m-am simțit penibil, dar am găsit imediat soluția: am calculat pe degete.

Spune-ne bancul tău preferat.
Doi șobolani intră într-un cinematograf și mănâncă o rolă de film. Unul întreabă: „Ți-a plăcut filmul?“. Celălalt răspunde: „Nu prea. Mi-a plăcut mai mult cartea“.

JEAN CONSTANTIN,
artist îndrăgit de publicul de toate vârstele, este profund atașat de Teatrul de revistă „Fantasio“ din Constanța, orașul său natal.

Ce îi face să râdă pe români?
De 47 de ani, de când fac comedie, am văzut că nu anumite poante sau situații contează, ci dacă actorul știe să convingă.

Ce li se pare complet lipsit de haz?
Lipsa de talent.

Ce vi se pare amuzant la români?
Cum au demonstrat atâția colegi cu care am jucat de-a lungul timpului, printre care Stela Popescu, dar și regretații Dem Rădulescu şi Puiu Călinescu, pe români trebuie să știi cum să-i faci să râdă.

Povestiți-ne cel mai bun moment cu publicul dumneavoastră.
Prin 1986, la Teatrul Fantasio aveam niște spectacole cam agitatorice, cu aluzii despre partid. Pe scenă era un tablou cu Ceaușescu. La un moment dat, am avut pană de curent și în sală s-a făcut beznă. Cineva din public a strigat: „Țigane, ai stins lumina!“. „E de la tablou!, am răspuns. Bineînțeles că m-au chemat la Securitate. Le-am zis senin: „Mă refeream la tabloul electric...“

Și cel mai penibil moment...
Nu-mi amintesc de vreun moment dificil cu publicul meu.

Spuneți-ne bancul dumneavoastră preferat.
Nu vreau să creez acum momente vesele. Prefer să o fac la spectacol!

STELA POPESCU
joacă la Teatrul de revistă „Constantin Tănase“ din București și în producții de televiziune.

Ce îi face să râdă pe români?
Sunt foarte inteligenți. Le place să citească printre rânduri, le place umorul cu subtext.

Ce li se pare complet lipsit de haz?
Cred că românii nu prea râd de lucruri grosiere, deşi sunt bombardați permanent de umor ușor, spus pe şleau (eu numesc asta „bombardamentul amatorilor“).

Ce vi se pare amuzant la ei?
Din cauza greutăților, nevoia de râs e mare şi râsul explodează şi la umor de slabă calitate.

Povestiți-ne cel mai bun moment cu publicul dumneavoastră.
Acum trei ani, la un spectacol dintr-o sală extrem de aglomerată, plină de tineri, am auzit exclamația cuiva: „Eşti frumoasă! Da’ frumoasă rău!“. Aceasta m-a convins că pe oameni îi cucereşti prin spirit şi – de ce nu? – prin râs.

Și cel mai penibil moment cu publicul...
Uneori, când intru pe scenă, îi simt pe spectatori că mă privesc cu curiozitate („S-a îngrăşat?“, „A mai slăbit?“, „Cum mai arată?“). Nu-i condamn, căci am şi eu o vârstă, nu? După câteva clipe, recunosc iar în ei vechiul meu public.

Spuneți-ne bancul dumneavoastră preferat.
Doi ardeleni, Ion şi Măria, ies de la cununie. Ion către Maria: „No, amu’ că ne-am luat, tu să ții bine minte un lucru: când mă vezi întrând pă poartă cu pălăria pă dreapta, să ştii că-i rău di tăt; când mă vezi intrând pă poartă cu pălăria pă stânga, să ştii că-i rău di tăt, di tăt; când mă vezi întrând pă poartă cu pălăria dată pă spate, să ştii că-i bini“. Maria: „No, amu că ne-am luat, şi tu, Ioane, să ții bine minte un lucru: când mă vezi la poartă cu măturoiu-n mână, apoi să ştii că îi rău di tăt, di tăt, di tăt şi să faci bini să-ț’ dai pălăria pă spate!“.

TONI GRECU,
figură emblematică a trupei de umor Divertis, realizează emisiunea „Divertis Mall & Prietenii“, la Antena 1 TV.

Ce îi face să râdă pe români?
Cel mai tare le place să râdă de ei înșiși, de viciile, de metehnele lor și de propria prostie. E un semn că românul are umor.

Ce li se pare complet lipsit de haz?
Sitcom-urile românești. Greu găsești ceva mai căznit în materie de poante!

Ce ți se pare amuzant la români?
Politica. Pe cât de tristă, pe atât de amuzantă.

Povestește-ne cel mai bun moment cu publicul tău.
Nimic nu se compară cu „transa“ improvizației, în care publicul catalizează momentul de pe scenă.

Și cel mai penibil moment...
Când știi că ai un număr bun, la care sala trebuie să se rupă de râs, și totuși nimeni nu se distrează, încerci sentimentul neantului. Prin 1992, la Teatrul de Vară din Costinești, am făcut cu colegii de la Divertis o parodie după un spectacol de brigadă artistică. Publicul nu s-a prea distrat. Citeam în ochii lor: „Ăștia au încercat o brigadă și nu le-a ieșit“.

Spune-ne bancul tău preferat.
„Cum găsește un cioban o oaie pe munte?“ „Acceptabilă.“

JOJO
joacă la Teatrul Nottara și cel de Comedie din București și și-a câștigat simpatia publicului larg prin asocierea cu grupul umoristic Divertis.

Ce îi face să râdă pe români?
Adevărul. Românii știu să facă haz de necaz.

Ce li se pare complet lipsit de haz?
Iluzia. Și, din păcate, suntem înconjurați de vânzători de iluzii... O spun cu toată tristețea, pentru că trăiesc într-o țară cu oameni care merită să fie veseli nu numai când urmăresc un program de divertisment la televizor.

Ce ți se pare amuzant la români?
Că, deși le știm cu toții, nu ținem cont de înțeleptele noastre zicale: „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi“, „Buturuga mică răstoarnă carul mare“, „Greșeala repetată e prostie curată“.

Povestește-ne cel mai bun moment cu publicul tău.
La audiția înregistrării radiofonice a unei piese, o doamnă cu o aură aparte mi-a spus cu lacrimi în ochi: „Îmi pare rău că nu voi mai fi în viață când vei fi la apogeu!“.

Și cel mai penibil moment...
Cu un strop de umor și cu multă inspirație de la îngerii mei păzitori, am salvat întotdeauna orice s-ar fi putut transforma în- tr-un astfel de moment.

Spune-ne bancul tău preferat.
Un rabin se întâlnește cu un enoriaș de 80 de ani, care îi spune: „Rabi, sunt foarte fericit, m-am însurat cu o fată superbă de 18 ani. Așteptăm un copil“. Gânditor, rabinul îi răspunde: „Măi, asta îmi amintește de un prieten care a plecat într-o zi la vânătoare și, în loc de pușcă, a luat din greșeală umbrela. În pădure a pus-o la ochi, a tras și a împușcat un iepure“. „Rabi, dar este imposibil! I l-a împușcat altul!“ „Exact!“, răspunse rabinul și plecă mai departe.

DANIEL BUZDUGAN & MIHAI MORAR,
de la Radio ZU, le lansează zilnic provocări haioase ascultătorilor.

Ce îi face să râdă pe români?

DB: Situațiile ieşite din comun. Românului trebuie să-i dai ceva la care nu se aşteaptă. E o atmosferă cenuşie în oraşele din România: e aglomerație, nebunie... Și, ca să ieşi din starea asta de rutină, ai nevoie de lucruri de genul ăsta.

MM: Dar, cu cât eşti mai aproape de viața lor, cu atât se regăsesc mai mult în provocările pe care le lansezi şi râd. Cred că românii au o doză foarte mare de autoironie.

Ce li se pare complet lipsit de haz?

MM: Umorul englezesc. Și jocurile de cuvinte: acum, dacă modifici numele vedetelor, nici măcar un zâmbet forțat nu mai obții.

Ce vi se pare amuzant la români?

DB: Suntem singurul popor care scoate cântece dedicate crizei. În alte țări lumea alege să se sinucidă, dar noi facem caterincă de situația economică.

MM: Cred că ce e cu adevărat comic este că majoritatea încearcă să pară altceva decât sunt. Suntem un popor uşor snob. De exemplu, am avut în emisiune invitată o cântăreață pe care o trăgeam de urechi, spunându-i că până acum a condus un Bentley de 250.000 de euro şi un Range Rover, iar acum a ajuns să conducă un Audi A3. Răspunsul ei a fost: „Când conduceam Bentley stăteam cu chirie. Acum am casa mea“. Vezi, la un moment dat se mai prinde şi românul care îi sunt prioritățile!

DB: Da, noi depăşim un anume prag mental mult mai repede: avem curajul de a ne urca într-o maşină de milionar chiar dacă nu avem decât o garsonieră în Militari. Dar eu cred că, atunci când o să terminăm cu manifestările astea dezinvolte, de copii, nu o să mai fim amuzanți.

Povestiți-ne cel mai bun moment cu publicul vostru.

MM: Acum e prima oară când facem o emisiune atât de interactivă. Am părăsit cel mai ascultat post din mediul urban şi am venit aici să pornim de la zero cu un radio care avea şi o rețea mai mică, şi o putere de emisie mai mică, şi era şi un brand nou pe piață. Dar prin asta am redescoperit radioul şi ne-am reinventat. Și, pentru prima oară de când facem emisiune, ne-am descoperit și publicul și am demonstrat și că nu suntem un produs de marketing. Suntem noi, aşa cum suntem în viața reală, naturali, fireşti, dezinvolți.

Și cel mai penibil moment cu publicul...

MM: Eram în regia de emisie, la butoane, şi picase calculatorul pentru a treia oară. Preocupat să repornesc, am uitat să-mi închid microfonul și mi-a scăpat o înjurătură.

DB: Toată lumea a crezut că eu am înjurat. Au fost câteva sute de SMS-uri în genul: „Buzdugane, ai comis-o!“.

MM: Da, când îl văd cu fața aia de copil, ei nu-l cred în stare să înjure. A fost şi un exercițiu foarte bun de verificare a atenției publicului, pentru că era în mijlocul unei piese când nu vorbea nimeni pe radio și de obicei în astfel de momente ascultătorii sunt pasivi.

DB: Am lăsat-o aşa, nu am zis eu că el şi el că eu, şi eu că el și... Culmea ar fi fost să ne pârâm unul pe altul! Și a fost destul de amuzant!

Spuneți-ne bancul preferat.

DB: Nu îmi plac bancurile. Multă lume vine la mine pe stradă sau la petreceri şi îmi spune să fac o glumă. Le răspund: „Nu vă supărați, cu ce vă ocupați?“ Dacă, de exemplu, spune că e medic, îi spun: „Păi nu vrei să-mi scoți şi mie o măsea acuma?“. Sunt multe lucruri pe care nu le poți face la comandă.

MM: Eu nu rețin bancurile. Râd la ele, dar nu ştiu să spun niciunul dacă mă întrebi. Noi nu avem niciodată ceva pregătit dinainte. Inventăm pe loc. Nu suntem comedianți de stand-up, ca să recităm un text repetat în fața oglinzii. Lumea o să spună că suntem falşi, dar nu e aşa, avem două personalități diferite: una liniştită şi una vulcanică – atunci când avem microfonul în față.

DB: Noi în viața de zi cu zi suntem normali, chiar serioşi! Lumea care nu ne cunoaşte ar putea să creadă că lucrăm la ghişeul unei bănci. E adevărată zicala cu grădinarul care nu are castraveți: eu, când am ieşit din radio, am terminat cu glumele. Fiind absolvent de actorie, am avut ceva probleme cu fetele. Multe nu mă credeau sincer. Dar eu cred că actorii sunt cei mai sinceri oameni din lume, pentru că sunt sătui de „vorbe aranjate“.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza