Catinca despre...

 

Celebritate.
După ce au dat la televizor o știre despre mine, colegii m-au așteptat la școală cu pixuri și caiete în mână. Prietena mea cea mai bună mi-a cerut și ea autograf. Mai târziu l-a aruncat pe fereastră. A zis că nu-i trebuie, din moment ce eu sunt prietena ei.

Visul împlinit.
De la trei ani mi-am dorit să stau pe o scenă și să spun ce spun în finalul filmului (n. red. – să trimită bezele: „Muaaaa! Muaaa! Thank you very much!“), iar lumea să îmi arunce flori.

Provocările filmului.
La masă era distracție. Nu puteam să ne dăm costumele jos, așa că ne puneau șorțulețe și gulerașe ca să nu le murdărim! Îmi rodeam ghipsul. Credeam că aşa o să scap de el, ca să filmez fără. La un moment dat, în timp ce stăteam la masă și vorbeam despre ceva, l-am văzut pe Lee mișcându-și picioarele. Îmi venea să mă urc pe masă și să strig: „Uite, își poate mișca picioarele!“. Pentru că până atunci mă păcăliseră. Şi eu, și toată lumea credeam că Lee e paralizat. Era purtat pe brațe, iar eu, când îi duceam prăjituri în cameră, îl vedeam mereu în scaunul cu rotile.

Timpul liber.
Acum am o problemă cu niște cărți la școală. De fapt, am o problemă cu cărțile despre război și vânătoare. Nu prea îmi plac. Și altceva ar fi că încerc să-l învăț pe bunicul să umble cu calculatorul. Îi traduc toate comenzile și i le spun una câte una. E greu. Noi avem termenii noștri, ei le știu pe ale lor. De exemplu, bunicul pronunță „ștart“, nu „start“, ca noi...

Proiecte de viitor.
Proiectul „10“. Eu și alți nouă prieteni vom realiza singuri un film.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza