CĂȚELUL CARE S-A VINDECAT MIRACULOS. INCREDIBILA POVESTE A LUI BOBO

 

Într-o dimineață de august din 2006, într-un sătuc olandez, Ruben*, un asistent social de 31 de ani, se pregătea să-i scoată la plimbare pe Angel şi Stevie, cei doi câini de rasă Clumber Spaniel. Înainte de a pleca de acasă, el răsfoi puțin ziarul. Îi atrase atenția un articol înfiorător, despre un câine care fusese maltratat cu brutalitate de stăpânul său. După ce băuse 18 sticle de bere de câte o jumătate de litru şi luase trei sedative, Jan P., un mecanic auto din Haga, în vârstă de 58 de ani, care era şomer, pusese mâna pe un ciocan şi îşi lovise de două ori în cap câinele – un Clumber Spaniel de cinci ani pe nume Bobo. Apoi, l-a înjunghiat de 12 ori în gât cu un cuțit pentru corespondență. Animalul era în stare critică, dar supraviețuise acestui cumplit atac.

Ruben simți fiori pe şira spinării.

– Cum poate un om să facă aşa ceva?, se întrebă el emoționat.

Îi arătă articolul şi prietenei sale, Annika*, de 29 de ani.

– Nu se poate!, spuse şi ea. Ar fi bine dacă am putea adopta acest câine.

În acea sâmbătă, 12 august, la ora 4 dimineața, când avusese loc atacul, Jan P. fu arestat pentru acte de cruzime împotriva animalelor. Echipajul de salvare a animalelor trimis la fața locului s-a ocupat imediat de câine. Bobo sângera abundent. A fost transportat de urgență cu ambulanța la un cabinet veterinar din oraşul învecinat, Rijswijk.

Când a ajuns la veterinar, câinele era în stare de şoc, murdar de propriul sânge şi de urină. Medicul l-a anesteziat, i-a ras blana albă, murdară, i-a curățat rănile, i-a pus copci unde a putut și i-a fixat drene care să faciliteze eliminarea sângelui şi a fluidelor din plăgi. I-au dat lui Bobo antibiotice şi i-au făcut radiografii care să arate dacă suferise leziuni interne. Din fericire, organele interne nu fuseseră afectate. Stratul gros de grăsime îi salvase viața.

După tratamentul intensiv, Bobo a fost transportat la o clinică veterinară, pentru recuperare. Spitalul, amplasat lângă un parc împădurit, aparține organizației nonprofit Stichting Dierenambulance, care gestionează și serviciul de ambulanță veterinară din zonă.

Deşi a doua zi Bobo îşi recăpătă cunoøtinfla, era încă puternic marcat de cele întâmplate. Linse puțin lapte pe care unul din angajații spitalului i-l dădea cu o seringă specială și aceasta a fost toată activitatea lui în prima zi. Îşi petrecu restul timpului într-un colț, privind în gol. Rana de la cap, roşie pe margini, era foarte vizibilă pe blana lui deschisă la culoare. Plăgile de la gât îi erau acoperite cu bandaje.

Directorul serviciului de ambulanță veterinară, Eric Louwrier, a spus că supraviețuirea lui era un „miracol“.

După câteva zile, Bobo începu să primească hrană cu antibiotice. Se întremase destul pentru a putea mânca orice. Yvonne van Laar, directoarea secției de îngrijire a animalelor a știut că era primul semn bun.

Plăgile lui Bobo
erau curățate zilnic cu soluție antibacteriană, pentru a îndepărta murdăria. Procedura necesita multă atenție, pentru a nu-i provoca un stres suplimentar.

Medicii descoperiră că suferea şi de o infecție cronică la urechi și de o deficiență autoimunitară la ochiul drept. Stăpânul său avea să declare ulterior în fața judecătorului că tocmai mirosul urât cauzat de infecție l-a făcut să-şi agreseze câinele. El a fost condamnat la 80 de ore de muncă în folosul comunității.

Veterinarii i-au uns urechile lui Bobo cu o alifie specială, dar organismul nu a răspuns la tratament, iar durerea l-a făcut să se repeadă să-i muşte pe îngrijitori. Ochiul bolnav nu producea deloc lacrimi şi trebuia să i se aplice picături de ochi de patru ori pe zi.

Peste trei zile Bobo a fost scos prima oară la plimbare în aer liber. Nu putea purta zgardă, din cauza rănilor de la gât. Era legat cu o lesă de mijloc. La început, nu reuşi să facă decât câțiva paşi mărunți, din cauza obezității extreme. După ce a fost pus la regim, plimbările au devenit mai lungi.

Adesea, câinii maltratați sunt neîncrezători şi agresivi. Bobo însă, pe măsură ce starea i se îmbunătățea, devenea tot mai prietenos. Avea mare încredere în oameni şi se apropia de îngrijitorii de la spital dând din coadă.

După ce au citit
despre agresiune, Ruben şi Annika au luat legătura cu serviciul de ambulanță veterinară de la Haga şi au anunflat că vor să adopte câinele. Era însă prea devreme ca Bobo să fie plasat într-o familie.

Într-o zi, Annika descoperi pe forumul serviciului de salvare a animalelor un mesaj care sublinia necesitatea ca Bobo să fie plasat într-o familie cu experiență în creşterea câinilor Clumber Spaniel. Unul dintre cei doi câini Clumber Spaniel ai ei era din Ungaria și fusese maltratat înainte. Ea şi Ruben erau cei mai potriviți pentru a-i asigura lui Bobo căminul. S-au căsătorit în septembrie 2006. După luna de miere, au primit un telefon. Mai erau interesați de câine? Sigur că mai erau!

Nerăbdători, ei au pornit chiar în ziua aceea spre Haga, cu Angel şi Stevie pe bancheta din spate a maşinii. Când au ajuns în încăperea unde erau ținuți câinii, toți începură să latre. Doar un câine era liniøtit în cuøca lui: Bobo. Când îngrijitorul deschise cuşca, Bobo ieşi încet, dând din coadă. Înălță capul spre Annika de parcă ar fi cunoscut-o de mult şi se lăsă mângâiat. Nu se arătă deranjat când ea îl sărută uşor.

După toate prin câte trecuse, era incredibil câtă încredere în oameni putea avea acest câine. Cu Bobo în lesă, Ruben şi Annika ieşiră din clădire, iar Ruben îi lăsă pe Angel şi Stevie să coboare din maşină. Bobo şi cei doi semeni ai săi se mirosiră reciproc cu mare curiozitate. Continuară cu o plimbare prin Haagse Bos, unde câinii alergară fericiți împreună.

– Totul este mai mult decât perfect, spuse Pieter Smit zâmbind, când cei doi s-au întors la sediul serviciului de ambulanță veterinară. De astăzi, Bobo este al vostru.

În momentul în care Ruben şi Annika părăsiră centrul de salvare a animalelor, în acea zi însorită de 5 octombrie, cu Bobo pe bancheta din spatele maşinii, îngrijitorii s-au strâns în fața clădirii ca să-l vadă plecând.

– Nu sunt tristă, a spus Yvonne van Laar. Sunt încântată pentru că acum are un cămin bun.

Bobo a mai avut nevoie nevoie
de multe îngrijiri medicale în primele săptămâni petrecute în noua sa casă. De câteva ori pe zi trebuia să-i fie aplicată alifie pe pleoape şi să i se pună picături în ochiul drept. Urechile sale necesitau, de asemenea, îngrijiri. La început, stătea mai mult în pătuțul său, la adăpost, iar dacă cineva se apropia prea mult, mârâia. Oaspeții îi creau o stare de disconfort.

Încet, dar sigur, un regim de viață cu multe plimbări – pe care le adoră – şi o dietă l-au ajutat pe Bobo să slăbească. Iar Annika a mai adăugat ceva la programul lui de recuperare. +tia că spanacul şi morcovii conțin vitamina A, care este foarte bună pentru ochi, øi a început să adauge aceste legume în mâncarea lui Bobo.

În luna februarie, ochiul drept al lui Bobo a început să producă din nou lacrimi. Nimeni nu-şi închipuia că aceastsa va mai fi posibil vreodată. Era un semn că Bobo se simțea bine în noua familie şi avea încredere în stăpânii săi şi în ceilalți câini.

Astăzi, Bobo este în largul lui în noul său cămin. În loc să stea singur în pătuțul lui, îi place să se joace cu Ruben şi cu Annika pe canapea. Dă din coadă şi le dă pupici umezi. Blana îi este mai albă ca niciodată. Angel şi Stevie sunt cei mai buni prieteni ai lui şi se aleargă cu toții prin sufragerie, lipăind cu gheruțele pe gresie. Când Ruben şi Annika îl scot la plimbare, îi place să fie mângâiat de copii. Øi, ca orice câine normal şi sănătos, adoră să alerge prin iarba înaltă, în pădure şi pe plajă, jucându-se împreunæ cu ceilalți doi prieteni patrupezi.

– Nu ne mai putem imagina familia noastră fără Bobo, spune Ruben. Acum, face parte din gaşcă.

* Numele de familie au fost omise, pentru a proteja intimitatea persoanelor.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza