CURAJUL UNEI MAME

Pornită în căutarea fiicei sale, argentinianca Susana Trimarco a descoperit lumea tenebroasă a traficului de persoane şi a prostituției forțate. Ea a deschis un adevărat front de luptă împotriva acestui flagel
 

Puțin înainte de miezul nopții, într-o zi de sâmbătă din noiembrie 2002, o prietenă a lăsat-o pe Susana în apropierea unui bar situat într-unul din cele mai periculoase cartiere din Tucumán, Argentina. „Dacă nu ies într-o oră, cheamă ajutoare“, i-a spus Susana prietenei sale.

În timp ce se apropia de bar, tânăra bunică în vârstă de 48 de ani, îmbrăcată cu fustă scurtă de piele, ciorapi negri, cizme cu toc înalt și o cămaşă scurtă şi strâmtă, a observat că ferestrele aveau grilaje de oțel. Nu era un bar obişnuit. Era un adevărat bordel, în care fete răpite erau obligate să se prostitueze.

„Am venit să-l văd pe proprietar“, îi spuse ea bărbatului masiv, cu o privire dură, care bloca intrarea. „Avem întâlnire”.

Acesta o lăsă să intre. După ce ochii i se obişnuiră cu lumina slabă, Susana zări patru fete speriate care stăteau într-o cameră mobilată sărăcăcios. Deși purtau bikini şi cizme înalte până la genunchi, păreau să fie nişte adolescente. Fetele erau vegheate atent de un bărbat robust. Susana chiar observă sub cămaşa lui ceva ce părea a fi un pistol.

Proprietarul barului a acceptat s-o primească. După câteva schimburi de amabilități, Susana i-a spus că dorea să pornească propria rețea de prostituție şi era în căutare de fete. I-a răspuns că nu poate să o ajute, dar i-a dat numele câtorva proprietari de „baruri“ din La Rioja, un oraş cu 295.000 de locuitori, la 400 de kilometri de Tucumán, unde putea găsi fete.

Când Susana s-a revăzut cu prietena ei mai târziu în acea seară, era mai hotărâtă ca niciodată: intrase în acel bar căutându-şi fiica dispărută, María de los Ángeles Verón, în vârstă de 23 de ani. Povestea cu căutarea şi angajarea unor prostituate era doar un pretext.

Coșmarul Susanei a început
pe 3 aprilie 2002, când Marita, aşa cum îi spuneau toți, nu se mai întorsese de la programarea la medic pe care o avusese în acea dimineață. Chiar dacă Marita avea propriul apartament în Tucumán, un oraş cu 1,3 milioane de locuitori, la o distanță de 1.300 de kilometri de Buenos Aires, în acea noapte a decis să doarmă la Susana, împreună cu fiica ei de trei ani, Micaela. O vi-zitau atât de des, încât locuința Susanei devenise chiar o a doua casă pentru ele.

Pe măsură ce orele treceau, Susana şi soțul ei, Daniel Verón, s-au îngrijorat din ce în ce mai tare pentru că Marita nu le mai telefonase, aşa cum făcea de obicei dacă întârzia. În acea după-amiază, după ce au căutat la spitalul la care Marita avusese programare şi au întrebat prin vecini, au mers la secția locală de poliție ca să raporteze dispariția.

„Va trebui să aşteptați 72 de ore până când noi vom putea începe o investigație“, le-a spus rece și expeditiv polițistul în uniformă. „Probabil că a plecat cu prietenul ei şi se va întoarce într-o zi sau două.“

Nedescurajați, Susana şi Daniel au organizat o întâlnire la care au pus la cale propria lor căutare. 50 de prieteni şi rude au acoperit oraşul cu afişe cu poza Maritei şi datele de contact.

Trei zile mai târziu, Susana făcea curat în bucătărie, când a auzit bătăi puternice în uşa din față. Era vecinul ei, care i-a spus că a primit un telefon de la un anonim. Acesta susținea că o văzuse pe Marita.

– Ce a spus?, a întrebat Susana.

– Un Fiat Duna cu geamuri fumurii a oprit lângă ea când mergea pe trotuar, spuse vecinul. Doi bărbați au sărit din maşină şi au prins-o. S-a luptat să scape, dar au lovit-o şi au aruncat-o pe bancheta din spate.

Veştile erau îngrijorătoare. Trei zile mai târziu, Daniel împărțea afişe în parcul central al oraşului, un loc po-pular pentru prostituate, când o tânără l-a oprit pentru a-i spune că o văzuse pe Marita într-un bordel din La Rioja.

Poliția nu a urmărit această pistă. Numai după insistențele repetate ale Susanei şi ale lui Daniel polițiștii au demarat o acțiune. La începutul lunii mai 2002, Susana și Daniel au însoțit zece ofițeri într-un raid făcut în La Rioja, acolo unde se presupunea că era ținută Marita. Fetele din casă au fost aliniate şi Daniel le-a spus: „Dacă sunteți aici împotriva voinței voastre, faceți un pas în față şi noi vă vom scoate de aici“.

După o lungă pauză, o fată s-a uitat nervoasă în jur şi a ieşit în față. Mai târziu, le-a spus Susanei şi lui Daniel că Marita fusese scoasă în grabă de acolo înainte ca ei să vină cu poliția. Era clar că cineva le dăduse proprie-tarilor informația despre raid.

Au urmat alte raiduri, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat. Susana şi-a dat seama că, dacă va vrea să-şi găsească fiica, va trebui să o facă singură. „Dacă noi nu mergem mai departe să o găsim pe Marita, nimeni nu o va aduce înapoi“, i-a spus ea lui Daniel.

În decembrie 2002,
a renunțat la slujba ei de consilier într-un orăşel din apropiere şi a început să cutreiere țara cu autobuze aglomerate, căutând răspunsuri. S-a deghizat deseori în prostituată, s-a aventurat în baruri dubioase ca cel din Tucumán. A intrat în vorbă cu fetele pentru a afla dacă o văzuseră pe Marita sau ştiau pe unde era. Le-a arătat prostituatelor de pe stradă poze ale Maritei.

Pentru a-şi putea plăti investigațiile, Susana şi-a cheltuit toate economiile, şi-a vândut casa ei, pe cea a Maritei şi două maşini. Căutarea a ajuns singura ei obsesie şi a dus chiar şi la despă-rțirea de Daniel.

Pentru că Marita fusese ultima dată văzută în La Rioja, Susana şi-a concentrat eforturile în acea zonă. Oricum, poliția locală părea decisă să o oprească. De câteva ori, autobuzul cu care mergea spre La Rioja a fost oprit de poliție şi ofițeri cu câini care lătrau s-au urcat în maşină. „Eşti mama Maritei Verón?“, au urlat la ea. „Ce cauți aici?” Susana a refuzat să se lase impresionată şi, pe măsură ce trecea anul, căutarea ei a primit şi sprijinul mass-media. Câteva posturi radio din Tucumán au văzut afişele cu Marita lipite prin oraș şi i-au luat interviuri Susanei. Simțind presiunea presei, poliția a intensificat raidurile în baruri şi bordeluri.

Pe măsură ce proprietarii de baruri şi traficanții simțeau că gluma se îngroașă, a fost declanșată o campanie de intimidare a Susanei. În noiembrie 2003, stătea de vorbă cu un prieten în fața unei modeste case galbene, pe o stradă liniştită, când a observat o maşină cu geamuri fumurii accelerând spre ea. În ultimul moment a reuşit să sară din calea ei. În loc să fugă, Susana a alergat după maşină strigând: „Nu mi-e frică de voi!“

A început să primească telefoane și mesaje de amenințare. „Următorul mesaj va fi un glonț în cap“, suna una dintre amenințări. În cele din urmă, după alte două atentate, casa ei a fost pusă sub protecția permanentă a poliției.

Pe măsură ce raidurile poliției
conti-nuau, tot mai mult fete ținute prizoniere ieşeau la iveală. Susana, care deseori însoțea poliția, a început să pătrundă tot mai adânc în tenebroasa lume a prostituției.

Andrea Darrosa a scăpat dintr-un bordel din La Rioja în mai 2003. După ce a auzit despre căutările Susanei şi-a amintit că o văzuse pe Marita. A mers la poliție, care i-a aranjat o întâlnire cu Susana.

Discutând cu Susana la ea acasă, Andrea şi-a amintit că a trăit un adevărat infern de abuzuri fizice şi psihice. A fost forțată să ia cocaină şi alte droguri şi a fost bătută crunt pentru a i se distruge voința. A văzut fete gravide forțate să facă avort cu un umeraş. Odată, Andrea a fost martoră când proprietarul unui bordel a ucis o fată rupându-i gâtul.

Andrea a întrebat-o pe Susana dacă putea să locuiască la ea. „Casa mea e casa ta, iar eu voi avea grijă de tine“, i-a spus Susana. „Nu o să mai permit nimănui să-ți facă rău de acum încolo“. De asemenea, a aranjat ca Andrea să aibă parte de consiliere psihologică.

Alte fete care au venit la Susanaau povestit întâmplări la fel de cutremurătoare. Multe au fost ispitite de cariere în domeniul modei sau actoriei. Altele au fost răpite de pe stradă.

Susana a văzut un pic din Marita în fiecare dintre ele. Seara, când mergea la culcare, nu se ruga doar pentru Marita, ci spunea : „Promit să fac tot ce pot să le ajut pe fetele astea“.

Mediatizarea din ce în ce mai mare
a eforturilor Susanei a forțat societatea argentiniană să se confrunte cu o pro-blemă ignorată mult timp, şi anume traficul cu persoane şi corupția la nivel înalt care facilita această molimă. Având contact cu grupul din ce în ce mai mare de mame ale căror fiice dispăruseră, ea a scos peste 200 de persoane pe străzile oraşului La Rioja în aprilie 2005, pentru a cere guvernului intensificarea acțiunilor de găsire a fetelor obligate să se prostitueze.

Cruciada sa a atras atenția în toată America Latină. În iulie 2005, Paula, o revistă pentru femei din Chile, a declarat-o pe Susana un simbol al luptei împotriva traficului de persoane.

Mame ale căror fiice fuseseră răpite o sunau pe Susana să-i ceară ajutorul în loc să meargă la poliție. Ea le-a răspuns tuturor şi a făcut tot ce a putut pentru acestea.

Pe 12 martie 2006, Jessica Cativa,
în vârstă de 20 de ani, a fost luată de pe stradă, de lângă casa ei din Tucumán, şi băgată într-o maşină. Mama disperată a Jessicăi a sunat-o pe Susana pentru a-i cere ajutorul. Poliția, ştiind că Susana va apela la relațiile ei din presă şi guvern dacă nu ar fi fost mulțumită de investigații, a reacționat prompt. În câteva ore, oraşul era împânzit de ofițeri care o căutau pe Jessica şi care răspândeau un mesaj clar: cine o răpise pe fată trebuia să o elibereze. Mesajul a ajuns unde trebuia. Răpitorii au eliberat-o după două zile.

În total, peste 200 de fete care erau forțate să se prostitueze îi datorează Susanei libertatea lor, fie prin acțiunile ei directe în bordeluri, fie prin presiunea pe care ea a exercitat-o asupra traficanților.

În plus, pentru a ajuta victimele şi familiile lor, Susana a călătorit prin toată țara pentru a convinge politicienii să adopte o lege care să condamne traficul de persoane ca infracțiune federală. A făcut presiuni și asupra oficialilor din guvern pentru a înființa un birou federal care să le ajute pe victime.

Susana era acasă,
la începutul lui martie anul trecut, când a primit un telefon de la Ambasada Statelor Unite la Buenos Aires care o anunța că e una dintre cele zece femei alese să primească „International Women of Courage Award“, o distincție care răsplă- tește curajul femeilor. Pe 7 martie, Susana a ajuns la Departamentul de Stat în Washington D.C. „Lupta ta curajoasă mă face mândră că sunt femeie“, i-a spus secretarul de stat, Condoleezza Rice. „Fie ca vocea ta puternică să fie auzită în America Latină şi în toată lumea.“

Eugenio Ambrosi, directorul pentru America Latină al Organizației Internaționale pentru Migrație (IOM), spune că Susana a schimbat fundamental lucrurile. „+i-a pus viața în pericol pentru a salva mulți oameni şi pentru a scoate în evidență cât de mare este problema traficului de persoane în Argentina.“

Conform Organizației Interrnaționale pentru Migrație, aproape 500 de femei au dispărut în Argentina în 2006. Se suspectează că cele mai multe dintre ele au fost răpite sau ademenite de traficanții de persoane. Multe dintre aceste fete sunt forțate să lucreze în bordeluri din întreaga Americă Latină. Altele sunt trimise în Europa sau America de Nord. După ce a primit distincția „Women of Courage Award“, guvernatorul din Tucumán a între-bat-o pe Susana dacă îi poate fi de ajutor. Ea i-a cerut să înființeze în poliție o brigadă specială, bine pregătită, care să se ocupe de aceste infracțiuni. Începând din iulie 2007, ofițerii din această secție au investigat 110 cazuri şi au salvat în total 15 fete.

„Misiunea mea nu mai este doar să o caut pe Marita, ci și pe toate celelalte fete care au dispărut în țara asta. Vreau să contribui și la ajutarea şi protejarea celor care au fost deja eliberate“, spune Susana.

În octombrie, Susana a deschis „Fundacion Maria de los Angeles Por la Lucha Contra la Trata de Personas“ în Tucumán şi Buenos Aires. Fundația ajută victimele traficului de persoane, le acordă tratament medical şi consiliere psihologică, pregătire pentru găsirea unei slujbe şi le oferă mâncare şi un adăpost.

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza