CREIERUL ADOLESCENȚILOR

De ce dorm tinerii până târziu, își asumă riscuri fără să ezite și nu vor să țină seama de argumente logice.
 

PÂNĂ DE CURÂND, majoritatea experților În dezvoltarea copiilor au susflinut că primii ani din viață sunt cei mai importanți și că experiențele din acești ani joacă un rol crucial În definirea personalității ulterioare a copilului. Această părere a dus la formarea unei generații de părinți ce se concentrează obsesiv asupra copiilor, Încercând să Înghesuie În câțiva ani informații care de obicei se acumulează În decursul unei vieți. Ei își supun copiii încă din stadiul de făt unui regim pe bază de muzică de Mozart sau le predau aritmetică elementară copilașilor care abia merg de-a bușilea.

Mulți credeam că, la un moment dat, dezvoltarea copilului pur și simplu înceta, iar datele de bază ale viitorului adult nu mai puteau fi îndreptate.

E adevărat că cea mai mare parte a dezvoltării creierului are loc În primii ani, dar evoluția și schimbarea nu se Încheie atunci. Oamenii de știință au descoperit de curând că se produc modificări importante și de-a lungul adolescenței – și chiar până În jurul vârstei de 25 de ani. Cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică (RMN), în ultimii ani cercetătorii au reușit să obțină date precise cu privire la modul În care funcționează creierul. Prin urmare, au schițat un portret al adolescentului care confirmă ceea ce mulți părinți bănuiau: adolescenții sunt atât de diferifli, Încât ar putea la fel de bine să fie o cu totul altă specie.

În ultimul deceniu, oamenii de știință au Început să Înțeleagă exact cât de diferit e creierul adolescentului și cât de importantă e perioada dintre zece și 25 de ani din punct de vedere al dezvoltării acestui organ. Descoperirile au implicații nu doar pentru părinți, profesori și comunitatea medicală, ci și pentru persoanele cu putere de decizie. Informațiile dezvăluite cu ajutorul RMN sunt absolut uimitoare.

De pildă, până când copilul ajunge la vârsta de șase ani, creierul are 90-95% din dimensiunile creierului adult. Dar schimbări masive continuă să aibă loc pe parcursul a cel puțin 15 ani. Acestea nu se referă doar la bine-cunoscuta materie cenușie, ci și la o substanță cunoscută sub numele de „materie albă“, țesut nervos prin intermediul căruia comunică celulele nervoase – literalmente, este mediul care transmite mesajele. Materia albă se dezvoltă În permanență după naștere, Înregistrând o ușoară creștere În perioada pubertății. În schimb, materia cenușie, partea creierului răspunzătoare de procesarea informației, se dezvoltă rapid În copilărie și Încetinește În adolescență. Lobii frontal și temporal sunt ultimii care se maturizează. Și aici e esența problemei. Lobul frontal – mai precis cortexul prefrontal – este sediul așa-numitelor funcții executive: planificarea, organizarea, judecata, controlul impulsurilor și argumentarea. E partea din creier care ar trebui să-i spună tânărului de 16 ani să nu se arunce de pe o stâncă de zece metri În ape necunoscute.

UN TATĂ își complimentează fiica în vârstă de 13 ani, lăudându-i rochia cea nouă, dar vede că aceasta se Întoarce, se uită lung la el și Îi aruncă printre dinți:

– Adică ce vrei să spui cu asta?

Părinții reușesc rareori să-și dea seama când Îi va sări țandăra unui adolescent. De ce se Întâmplă atât de des ca adolescenții să aibă astfel de reacții exagerate? Două studii RMN arată că adolescenții nu procesează emoțiile În același fel ca adulții. În realitate, un studiu arată că adolescenții „decodează“ emoțiile folosindu-și altă parte a creierului decât adulții.

Ceea ce mai întoarce familia pe dos este și programul de somn al adolescenților. Brusc, copilul care te trezea tot timpul În zori Împlinește 13 sau 14 ani și nu-l mai poți convinge să se dea jos din pat dimineața sau să se culce seara. Poate părea „agresivitate pasivă“. De fapt, cauzele sunt biologice: ritmul biologic s-a modificat și adolescenții pur și simplu nu mai vor – sau nu mai pot – să se culce Înainte de ora 00.00 sau 01.00 noaptea.

De fapt, din cauză că adolescenții se trezesc când le dictează lumea, nu când le spune organismul, suferă de oboseală cronică – ceea ce poate avea consecințe. Pentru Început, după cum observă Carlyle Smith, profesor universitar emerit de psihologie la Universitatea Trent din Peterborough, Ontario, adolescenții se duc la școală obosiți, nu se pot concentra și – fiindcă nimănui nu-i place să ia micul dejun când preferă de fapt să doarmă – de obicei sunt și flămânzi. Dar după-amiaza târziu, când adulții se chinuie să nu ațipească la birou, adolescenții abia Încep să se concentreze și să devină mai apți din punct de vedere verbal. La miezul nopții, când familia încearcă să adoarmă, adolescenții sunt treji și discută cu prietenii pe internet.

Poate că cel mai bun lucru pe care Îl pot face părinții e să Încurajeze o reducere a nivelului de activitate la o oră rezonabilă a serii, să le scoată computerele și alte aparate din dormitor, să nu țină În frigider băuturi cu cofeină și să le permită copiilor să recupereze În weekend somnul pierdut.

De asemenea, există indicii conform cărora cultivarea unor deprinderi nesănătoase În această perioadă tumultuoasă de dezvoltare poate avea efecte grave pe termen lung. Cei care Încep să fumeze În adolescență vor Întâmpina probabil mult mai multe dificultăți când vor dori să se lase decât cei care Încep să fumeze după 20 de ani. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Duke, din Durham, Carolina de Nord, dependența pare să se imprime În creier În anii adolescenței. Consumul repetat de alcool În această perioadă poate duce și el la deficiențe durabile de memorie și de Învățare, pe lângă faptul că persoanele care beau mult În adolescență au mai multe șanse să Își pregătească terenul pentru o viață cu abuz de alcool.

„Din punct de vedere biologic, e o perioadă În care se stabilizează totul. Dacă tinerii nu fac aceste lucruri decât după 18 sau 19 ani, cresc enorm șansele ca ei să nu aibă probleme la maturitate“, afirmă doctorul Jay Giedd, șeful departamentului de imagistică a creierului de la secția de psihiatrie pediatrică a Institutului Național de Sănătate Mentală din Bethesda, Maryland.

Adolescenții nu fac alegeri greșite ca să-și scoată părinții din sărite sau fiindcă Îi apucă nebunia temporară.

Acest tip de comportament pare a fi o parte previzibilă a procesului de formare a identității, care Începe În primii ani de viață, dar se accelerează drastic În perioada adolescenței.

În același timp, lobii frontali ai adolescenților nu sunt dezvoltați complet, ceea ce Înseamnă că apetitul lor pentru experimente nu e neapărat Însoțit și de capacitatea de a lua decizii chibzuite sau de a prevedea viitorul apropiat. Cu alte cuvinte, prin Însăși natura lor, adolescenții nu se concentrează asupra consecințelor faptelor lor și nici nu au abilitățile necesare pentru a le estima.

Chiar dacă, atunci când discutăm cu ei, adolescenții par să Înțeleagă riscurile anumitor acțiuni – băutul la volan, sexul neprotejat, săritul de pe stânci –, când vine momentul adevărului, rațiunea poate să se ducă pe apa sâmbetei. În vâltoarea momentului, „Îngerul păzitor“, care Înăbușă sentimentele intense și ne ajută să ne descurcăm În situațiile cu Încărcătură emoțională, este practic adormit.

CELE MAI DESE cauze de deces În rândurile adolescenților de pe continentul nord-american sunt accidentele, sinuciderile și omorurile. Așa cum era de așteptat, majoritatea accidentelor implică autovehicule. În Canada, În 2005, 59% din decesele adolescenților au avut loc În timp ce un alt adolescent era la volan.

Viteza excesivă, lipsa de responsabilitate și Încercarea de a-și stabili un statut În grup nu sunt singurele explicații pentru aceste statistici. Adolescenții par dezavantajați și fiindcă încă nu și-au definit capacitatea de a face mai multe lucruri În același timp: de a conduce În timp ce beau un suc, ascultă muzică sau discută cu un pasager.

În momentul de față, o problemă presantă pentru Giedd și pentru alți cercetători e motivul pentru care anumite afecțiuni – anxietatea și disfuncțiile alimentare, abuzul de droguri și de băuturi alcoolice, schizofrenia – apar În timpul adolescenței, iar altele nu (printre care și autismul, sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenție – ADHD – și boala Alzheimer).

„Multe dintre afecțiunile de care suferă adulții apar În adolescență“, afirmă Giedd. Diagnosticarea și tratarea lor timpurie – când creierul e mai maleabil – ar părea mai logică.

Ar fi chibzuit din partea părinților să nu presupună că nefericirea și anxietatea trebuie să facă parte din ritualul inițiatic al adolescenței. Se poate ca nefericirea profundă în adolescență să fie un semn timpuriu al unei afecțiuni ce va apărea la vârsta adultă.

Creierul uman e construit astfel Încât să Învețe din exemple și din experiență. Giedd crede că acestea le oferă adolescenților șansa de a se dezvolta frumos Învățând de la cei din jur: „E vorba de mărunțișurile cotidiene pe care le spunem când conducem sau rezolvăm probleme, de cum ne purtăm în relațiile cu ceilalți sau de etica profesională, spune el. Adolescenții vor crede mai mult în ceea ce văd că facem decât în ceea ce le spunem“.

DIN TOATE ACESTE cercetări științifice În domeniul dezvoltării creierului, părinții trebuie să rețină că e nevoie de influența, răbdarea și Îndrumarea lor chiar și atunci când adolescentul sau tânărul protestează, trântește ușile, dă muzica la maximum, Își dă ochii peste cap, Încalcă regulile, pare incapabil să urmeze niște instrucțiuni simple sau se Închide În el când ceilalți îl copleșesc cu afecțiune. Părinții ar trebui să aibă În vedere și faptul că, de multe ori, un creier În dezvoltare nu poate face față problemelor organizatorice. Un astfel de creier are mai multe probleme când trebuie să emită judecăți sociale, politice sau morale. Trebuie să i se reamintească de posibilele consecințe și să fie ghidat cu atenție către riscuri... mai puțin riscante! Și, nu în ultimul rând, părinții ar trebui să-și amintească de faptul că tinerii În creștere, viitori adulți, au nevoie de independență, libertate și responsabilitate.

Adolescenții trebuie să poată conduce mașina familiei, să plece de acasă, să se ducă la facultate și să ia decizii la 20 de ani.

Toate acestea sunt elemente normale ale procesului de maturizare. Dar, după cum afirmă Giedd, faptul că adolescenții au lăsat În urmă copilăria „nu Înseamnă că părinții ar trebui să-și spună că munca lor a luat sfârșit“.

Vote it up
199
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza