„CELULELE STEM NE-AU SALVAT FIICA“

 

De abia când Chloe Levine
a ajuns la vârsta de nouă luni, părinţii şi-au dat seama că ceva nu era în regulă cu ea. Fetiţa nu-şi putea descleşta pumnul drept şi nici nu-şi putea ridica braţele deasupra capului. Mai târziu, când a început să meargă şi ea de-a buşilea, îşi târa piciorul drept inert după ea.

Doctorii nu observaseră că Chloe suferise un accident vascular cerebral în pântecele mamei, ceea ce o lăsase cu leziuni pe creier şi paralizie cerebrală. „A fost o descoperire îngrozitoare. Când am aflat diagnosticul, am fost şocaţi“, spune Jenny, mama lui Chloe.

Exista însă o rază de speranţă. La naşterea lui Chloe, în 2006, părinţii ei plătiseră ca să i se păstreze sângele bogat în celule stem din cordonul ombilical. Acestea sunt celule-matrice, care se pot transforma în oricare dintre miile de celule specializate din corpul nostru.

„La scurt timp după ce a fost diagnosticată, am mers la un neurolog şi l-am întrebat dacă lui Chloe i-ar putea fi de folos celulele stem. Răspunsul lui a fost un „nu“ sec, spune Jenny, din Denver, un oraş din statul american Colorado.

„Ne-a spus să ne obişnuim cu gândul că tratamentul ar putea dura şi 17 ani. Şi că starea ei avea să se amelioreze, dar nu va putea duce niciodată o viaţă normală“, îşi mai aminteşte Jenny.

Totuşi, peste câteva luni, Jenny a auzit de un băiat cu paralizie cerebrală căruia îi fuseseră infuzate propriile celule stem şi care îşi ameliorase mult starea. A făcut o programare pentru fiica ei la doctorii care îl trataseră pe băiat şi, anul trecut în luna mai, la Centrul Medical al Universităţii Duke din statul Carolina de Nord, SUA, lui Chloe i-au fost injectate celule stem din sângele care îi fusese recoltat la naştere din propriul cordon ombilical.

Peste câteva zile, părinţii au văzut primele roade ale experimentului. „Parcă cineva ar fi deschis uşa, lăsându-i personalitatea să îşi facă apariţia şi să se desfăşoare pe deplin“, spune Jenny. „Poate să alerge, poate să-şi ridice braţele deasupra capului, poate să vorbească.“

Înainte de tratament, Chloe asculta şi învăţa, dar nu putea rosti nimic. Acum putea vorbi, aşa că a început să turuie. „Cel mai bun lucru este că e mult mai fericită, e o mică glumeaţă“, spune Jenny. „Nu cred că avea dureri, dar incapacitatea de a se mişca şi a vorbi era atât de restrictivă, încât o frustra. Acum, toate acestea sunt de domeniul trecutului.“

În acest domeniu de graniţă,
medicii explorează noi metode de tratament pentru unele dintre cele mai vechi afecţiuni netratabile. În SUA, sute de mii de familii au plătit peste 2.000 de dolari de copil pentru a stoca sângele din cordonul ombilical, în ideea că ar putea fi folositor cândva.

Şi în România au fost înfiinţate două bănci de sânge placentar în ultimul an, fiind acreditate şi cinci firme care prestează servicii de recoltare şi preparare a acestuia pentru stocare. Dr. Rosana Turcu, coordonator regional la Agenţia Naţională de Transplant, crede că majoritatea româncelor sunt la curent cu această posibilitate, dar consideră îngrijorător că cea mai mare parte a sângelui placentar este aruncată în loc să fie recoltată pentru posibili beneficiari.

„În prezent, opţiunea de a stoca celulele stem din cordonul ombilical este disponibilă pentru toate femeile care nasc în maternităţi private sau de stat din România. Circa 10.000 de femei au apelat la această opţiune“, spune dr. Turcu. Ea mai explică: „Se pot utiliza celule stem şi după o perioadă de stocare de 50 de ani, dar nu se pot trata deocamdată decât afecţiunile maligne ale sângelui, cum ar fi leucemia. Există teste clinice şi pentru alte tipuri de afecţiuni, dar nu se ştie care vor fi rezultatele în viitor“. Niciun copil român nu a beneficiat încă de un transplant de celule stem. Au existat tentative pentru fraţii donatorilor, dar s-au dovedit incompatibili.

Cantitatea de sânge prelevat, precum şi calitatea acestuia (concentraţia de celule stem raportată la volumul de sânge) diferă de la un individ la altul. La fel diferă şi perioada de utilitate, deoarece numărul de celule necesare este proporţional cu greutatea beneficiarului. La maturitate s-ar putea să nu mai fie de ajuns cantitatea stocată. Se lucrează la soluţii de utilizare a celulelor şi după o perioadă mai lungă de stocare.

Recoltarea sângelui placentar costă la noi între 3.000 şi 5.000 de lei plus o taxă de stocare de 90-140 lei pe an. Fundaţia Eurocord a înfiinţat o bancă publică, ce recoltează, procesează şi stochează sânge placentar de la mame care nu au posibilitatea financiară sau dorinţa de a-l recolta pentru uzul propriei familii, dar îl donează pentru alţi posibili pacienţi. Câteva zeci de mame au donat deja pentru banca publică recent înfiinţată la Cluj.

Procedura de prelevare este simplă. Cu şase-opt săptămâni înainte de naştere, părinţii primesc o trusă de recoltare sterilă, pe care o aduc cu ei la spital. Recoltarea se realizează după ce nou-născutul este desprins de cordonul ombilical. După dezinfectarea acestuia, se puncţionează vena spirală ombilicală cu cateterul din trusă. Când sângele s-a scurs în trusă, aceasta e sigilată, etichetată şi depozitată la 4-8°C. Părinţii trebuie să anunţe banca de sânge în maximum 12 ore, astfel încât sângele să fie transportat în timp util la laborator, unde e analizat. Se cercetează dacă celulele sunt „vii“, dacă sângele e steril şi se evaluează parametrii săi cantitativi. Apoi, sângele se criogenează treptat până la –196°C şi se introduce în stocator, unde va fi depozitat în azot lichid. Dacă este contaminat, este stocat separat, în carantină.

Mamele infectate cu HIV, care au sifilis activ sau infecţii hepatice active cu virusul hepatitei B şi C nu pot opta pentru stocarea sângelui placentar al fătului. În schimb, dacă infecţia cu virusul hepatitic nu este activă (fără manifestări active ale bolii), probabilitatea ca sângele placentar să fie şi el infectat este mică. De aceea, în aceste cazuri se poate stoca sângele, deşi utilizarea sa ar putea fi restricţionată doar la copilul în cauză, căci transplantul la alţi pacienţi (fie ei chiar şi fraţi sau părinţi) ar risca să transmită infecţia.

În domeniul medicinei regenerative, în care ţesuturile şi organele afectate sunt înlocuite, numai propriile celule stem ale pacientului sau cele ale unei rude apropiate pot fi folosite. Mulţi medici sunt convinşi că tocmai în acest domeniu perspectivele sunt fantastice, în special după descoperirea posibilităţii de a extrage celule stem din sângele prelevat din cordonul ombilical. Cercetările demonstrează că Alzheimerul, Parkinsonul şi diabetul, dar şi maladii ale inimii şi coloanei vertebrale ar putea fi tratate în viitorul apropiat folosind tehnologia regenerativă.

Londoneza Jill Burgin a păstrat şi ea
sângele din cordonul ombilical al celor trei fetiţe ale ei. În familia soţului său există antecedente de rinichi polichistic şi, deşi nu s-a descoperit un tratament cu celule stem pentru această afecţiune, speră că celulele se vor dovedi folositoare într-o bună zi.

„Le-ar putea fi utile fetelor, dar în minte mi-a încolţit şi gândul că le-am putea folosi la crearea unui nou rinichi pentru soţul meu“, spune Jill. Soacra ei a murit de rinichi polichistic, iar socrul şi sora acestuia făcuseră mult timp dializă înainte să li se ofere posibilitatea transplantului. Şi soţul lui Jill, şi două dintre fiicele ei au boala.

„Afecţiunea aceasta se dezvoltă într-un timp îndelungat, dar ni s-a spus că soţul se va îmbolnăvi pe la 55 de ani“, spune Jill. „Acum nu se pot folosi celule stem pentru a remedia boala, dar, ţinând cont de progresele ştiinţei, s-ar putea să funcţioneze în viitor. Merită să încercăm. Ne-am simţi cumplit dacă nu am păstra celulele, iar în deceniile următoare acestea s-ar dovedi de ajutor pentru fetele noastre.“

Între timp, la Newcastle,
dr. Nico Forraz, cercetător la Institutul de Genetică Umană din Newcastle, Marea Britanie, este entuziasmat de posibilităţile sugerate de cercetări asupra celulelor stem extrase din sângele cordonului ombilical. În 2005, el a făcut parte dintr-o echipă de savanţi care au folosit aceste celule pentru a dezvolta din ele ficaţi miniaturali. El speră că într-o zi va fi posibil să se creeze noi ficaţi care să poată fi folosiţi la transplanturi: „Sunt deja 85 de boli de sânge despre care ştim că răspund bine la tratamentul cu celule extrase din sângele cordonului ombilical. Cred că e extraordinar că avem această resursă inestimabilă care poate salva vieţi. Abia începem să le înţelegem potenţialul“. Din discuţia cu dr. Forraz transpar nerăbdarea şi sentimentul de urgenţă pe care le resimte o parte a comunităţii ştiinţifice referitor la necesitatea unor investiţii şi unei publicităţi mai mari pentru tehnologiile bazate pe celulele stem din sângele prelevat din cordonul ombilical. Dr. Forraz este într-un grup de cercetători care la începutul anului trecut au creat un consorţiu internaţional numit Novus Sanguis. „Am strâns un grup de experţi care şi-au propus să trezească la realitate oamenii – guvernele, economiştii, doctorii, specialiştii din clinici şi industria farmaceutică – ca să lucrăm laolaltă în acest domeniu“, spune el. Pentru dr. Forraz, tatăl a trei copii, e clar că sângele din cordonul ombilical trebuie păstrat. „Am văzut cu ochii mei ce pot să facă aceste celule şi, deşi sperăm să nu trebuiască niciodată să le folosim pentru copiii noştri, e liniştitor să ştii că sunt păstrate“, spune el.

Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor din Marea Britanie, organizaţie care supraveghează activitatea în domeniu şi consiliază guvernul britanic, se declară însă „neconvins de beneficiile stocării sângelui din cordonul ombilical într-o bancă privată pentru familiile care nu au niciun motiv medical clar pentru a face aceasta“. Şansele ca o persoană să fie nevoită să folosească propriul sânge depozitat ar putea fi de numai una la 20.000.

Dr. Andrew Gennery, pediatru imunolog la Spitalul General din Newcastle şi lector principal la Universitatea din Newcastle, îşi tratează frecvent pacienţii folosind celule stem din sângele prelevat din cordonul ombilical donat anonim unor bănci de sânge din întreaga lume. Cu toate acestea, este îngrijorat de ideea că părinţii îşi stochează celulele în bănci private şi explică de ce: „Nu m-am convins încă de valoarea acestui demers. Sunt un susţinător al băncilor de sânge publice, dar nu sunt prea convins că trebuie stocat sângele din cordonul ombilical al unui nou-născut pentru a fi folosit în viitor în cazul în care acesta s-ar îmbolnăvi de leucemie. Ar putea dezvolta această boală când ar fi deja prea bătrân pentru a mai putea folosi celulele. În plus, dacă face leucemie, aş ezita să-i transfer înapoi propriile celule stem. Mai degrabă aş folosi celule de la un donator care nu are leucemie“.

Nimic însă nu poate domoli optimismul lui Jenny Levine, care consideră că celulele au schimbat radical în bine viaţa fetei sale. „De curând, am dus-o la joacă în parc şi, pentru prima dată în viaţa ei, a putut să se târască singură până la capătul tunelului pentru copii şi înapoi“, spune Jenny. „E extraordinar că acum arată ca toţi copiii. E tot ce ne-am dorit. Este un adevărat miracol pentru familia noastră.“

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza