CARTOFI FĂRĂ FRONTIERE

Experțiisusțin că tuberculii de cartofi ar putea combate foametea mondială. Sunt cartofii hrana viitorului?
 

Î
n țările industrializate, cartoful este o legumă obișnuită, ideală pentru a absorbi sosurileşi a umple stomacurile. Este și unul dintre cele mai energizante alimente, cu o importantă valoare nutritivă (carbohidrați, proteine, aminoacizi).

Foarte bogați în potasiu, cartofii ne ajută să ne protejăm de bolile cardiovasculare. Un cartof de mărime medie conține jumătate din cantitatea zilnică recomandată de vitamina C.

Anul trecut, pentru a marca Anul Cartofului, experți din lumea întreagă s-au întâlnit sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentație (FAO). În urma discuțiilor, ei s-au convins de potențialul extraordinar al cartofului: faimosul tubercul poate salva milioane de oameni care suferă din cauza sărăciei, combătând foametea în țările în curs de dezvoltare.

Până în anul 2030, se preconizează o creştere a populației mondiale cu peste 100 milioane de locuitori pe an, din care 95% în țările sărace.

Soluția este simplă: creşterea producției de cartofi. „În zonele în care calitatea solului este sub standarde, dar unde există forță de muncă din plin, cartoful este produsul agricol ideal de cultivat“, confirmă NeBambi Lutaladio, specialist FAO în ceea ce priveşte legumele cu tuberculi. „Cresc rapid, rezistă în climat aspru şi au nevoie de puține îngrăşăminte.“

Milioane de țărani şi-au dublat deja producția de cartofi în ultimii 30 de ani. Această tendință se extinde. Acum, provocarea la care sunt supuşi micii producători constă în aducerea recoltelor lor pe piețele naționale şi internaționale. De asemenea, cartoful, în comparație cu cerealele, nu depinde de speculațiile de pe piața agricolă mondială. Prețul său se face în funcție de cererea şi oferta locale.În consecință, cartoful poate contribui la furnizarea unei cantități sigure de hrană pentru cei mai vulnerabili consumatori.

Peru şi-a anunțat intenția de a reduce cantitatea de grâu importat, care costă scump, şi îşi încurajează populația să consume pâine făcută din făină de cartofi. India plănuieşte să îşi dubleze producția în următorii zece ani, pentru a reduce sărăcia în nord-estul țării.

În China, cultivarea tuberculilor de cartofi poate deveni chiar tipul dominant de agricultură orientată spre producția de hrană pe terenurile arabile.

Iar în Africa de Sud, McCain, cel mai mare producător de alimente derivate din cartofi, plănuieşte viitoarea producție ca fiind una orientată spre preparate bazate pe o formă deshidratată a cartofului, îmbogățită cu macro şi micronutrienți.

Cartoful joacă un rol important într-o alimentație hrănitoare, la prețuri accesibile, pentru segmentul cel mai sărac al populației. Mai mult ca oricând, cartoful este hrana viitorului.

FOTOGRAFII PREMIATE LA CONCURSUL MONDIAL DE FOTOGRAFIE „FOCUS ON A GLOBAL FOOD“ („UN ALIMENT GLOBAL ÎN OBIECTIV“), ORGANIZAT DE FAO, ORGANIZAȚIA PENTRU ALIMENTAȚIE ȘI AGRICULTURĂ A ONU, CU OCAZIA ANULUI INTERNAȚIONAL AL CARTOFULUI

Vote it up
Votează
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza