Céline Dion s-a întâlnit cu o fetiță din România

Elisabeta Abraham, o fetiță din județul Mureș care s-a născut oarbă, a fost ajutată în anul 2000 de britanicul David McGuire să-și recapete vederea. După opt ani, micuța a ajuns în Canada, alături de alți 11 copii din întreaga lume ale căror povești au apărut în diverse ediții ale revistei Reader’s Digest, pentru a o cunoaște pe celebra vedetă internațională Céline Dion.
 

DE GEORGES-HÉBERT GERMAIN,LAWRENCE ELLIOTT informații suplimentare de Ada Bucur

Elisabeta Abraham, fetița de numai zece ani din satul Șoard, se uita la bunul ei prieten, David McGuire, și nu-i venea să creadă ce-i spunea acesta. În numai câteva zile trebuiau să fie gata de plecare, ea și mama ei, Elvira, pentru a se întâlni în Canada cu una dintre cele mai cunoscute vedete internaționale, Céline Dion. David îi dăruia pentru a doua oară o mare bucurie. Prima dată se întâmplase demult, în urmă cu mai bine de opt ani.

Anul 2000

Fetița a intrat în viața lui David McGuire într-o zi de vară, când acesta tocmai termina de împărțit pâine copiilor rromi din satul +oard, situat la 15 kilometri de Sighișoara.

O femeie firavă s-a apropiat timid, ținând un copil învelit într-o pătură.

– Te rog, i-a spus ea, te vei ruga ca Dumnezeu să îmi vindece fetița, care s-a născut oarbă?

McGuire, un tip solid, cu păr blond, era reparator de acoperişuri în Anglia, nu preot. Deşi credința lui era puter-nică, se întreba dacă nu o înşela pe această femeie pretinzând că este slujbașul Domnului:

– Da, mă voi ruga pentru ca Dumne-zeu să-ți vindece copilul.

Elisabeta Abraham s-a născut în martie 1998, fiind al patrulea copil dintr-o familie de rromi. Elvira, mama, o femeie mică de statură, cu o voință de fier, nu a renun-țat niciodată să spere că fetița ei oarbă va vedea cândva, iar rugăciunile unui străin erau primul semn că încă cineva mai avea o asemenea speranță.

McGuire a primit o educație
mo-destă într-un oraş de lângă Manchester. Aînvățat să repare acoperişuri, devenind expert în meseria sa. Apropiindu-se de 30 de ani, a vrut să facă ceva diferit și mai bun. Astfel a ajuns să le distribuie jucării copiilor săraci din România. S-a întors să ajute la renovarea unui spital din Sighişoara, iar apoi a mai rămas să construiască la țară case pentru rromi.

Rugăciunea lui McGuire pentru Elisabeta a fost alt punct de cotitură. A devenit tot mai ataşat de copilă.

Într-o zi de vară din anul 2000, Norman Patterson, un pastor din Belfast, a venit la Sighişoara cu un camion de alimente. McGuire i-a povestit despre fata oarbă. Au mers cu maşina până la +oard, unde Elvira l-a implorat din nou să se roage pentru Elisabeta.

– Stai un pic!, a exclamat Patterson. Întoarce-i fața spre soare!

Elisabeta a făcut ochii mici şi a început să se agite.

Un oculist de la un spital local le-a explicat că Elisabeta avea cataractă. Chirurgul a spus că ochiul drept putea fi vindecat. McGuire a reuşit să facă rost de 50 de lire ca să plătească operația, dar, când bandajele au fost scoase, Elisabeta nu vedea nimic.

În aprilie 2001, un oftalmolog american a venit la Sighişoara, pentru a conduce temporar o clinică. McGuire, Elvira şi Elisabeta au fost printre pacienții care s-au înghesuit la ușa acestuia pentru tratament.

– Nu arată prea promițător, a spus doctorul James Ogden.

Cataracta de la ochiul drept al Elisabetei era calcifiată. Ogden nu mai întâlnise un ochi atât de desfigurat.

Când i-a dilatat ochiul stâng și a îndreptat raza de lumină către marginile cataractei. Elisabeta a tresărit: lumina ajungea la retină.

– Ar putea exista potențial de vedere la ochiul stâng, a spus atunci Ogden, dar e nevoie de un chirurg excepțional şi de cel mai bun echipament posibil.

Ogden a luat legătura
cu doctorul Paul Shenk, specialist în chirurgie pediatrică a cataractei, care a fost de acord să o opereze pe fetiță.

Au decolat cu o săptămână înainte de Crăciun.

Două zile mai târziu, în brațele unei asistente, Elisabeta a urmărit vocea medicului Shenk până în sala de operații de la Centrul Medical Southwest Washington, din Vancouver.

Shenk a făcut o mică incizie circulară la suprafața ochiului şi a îndreptat o emise de ultrasunete spre cataractă. Sub asediul a 40.000 de vibrații pe secundă, aceasta s-a înmuiat şi s-a fragmentat. Shenk a apăsat pe un buton şi aceste fragmente minuscule au dispărut în dispozitivul de aspirare al unui aparat. Shenk a pus apoi un lubrifiant în ochi şi a introdus implantul de lentile din plastic. A cusut apoi rana din ochi cu un ac foarte subțire.

A doua zi dimineața,
au scos micul bandaj de pe ochiul stâng al Elisabetei, iar apoi Shenk a îndreptat o lumină spre el. Ochiul se mişca de la stânga la dreapta, urmărind lumina. Elisabeta a început să meargă fără să întindă mâinile în căutarea unui sprijin.

Șansele unei operații reuşite la ochiul drept al Elisabetei erau mici, dar acum era momentul. Lucrând în spatele irisului cu instrumente de incizie foarte fine, Dreyer a pătruns prin țesutul cicatrizat până la cataractă. A făcut în ea o gaură cu un burghiu medi- cal minuscul, îndepărtând țesutul cicatrizat și creând o cale pentru ca lumina să ajungă la retină. Așa i-a putut reda o parte din vedere ochiului drept.

În avionul care îi ducea înapoi în România, McGuire o privea pe Elisabeta uimit de transformarea ei. Copila, cândva nesigură, alerga acum să se uite pe fiecare fereastră de parcă nu se mai sătura să privească noua ei lume.

Anul 2008

La opt ani după
ce a fost ajutată să-și recapete vederea, Elisabeta a primit un nou dar. A fost aleasă, alături de alți 11 copii loviți de soartă, pentru a face o călătorie de vis la Montréal, Canada, și a se întâlni cu Céline Dion. Inițiativa a aparținut organizației Réseau Familles d’aujourd’hui (Rețeaua familiilor de astăzi). Unul din scopurile întâlnirii a fost scrierea unei cărți cu teme preluate din poveştile lor. Banii adunați din vânzarea cărții cu titlul 12 héros parmi nous: une rencontre inoubliable avec Céline (12 eroi printre noi: o întâlnire de neuitat cu Céline) finanțează acte caritabile pentru copii, în care este implicată și vedeta.

Oricine şi-ar dori să ajungă precum Céline. Vedetă internațională, foarte bogată şi admirată de toată lumea, Céline Dion a avut o copilărie senină, lipsită de traume, mâhniri sau neajunsuri care să-i îngrădească fericirea. Ea însă dă dovadă de o extraordinară empatie şi charismă, care îi cucereşte pe copii, precum şi de multă compasiune pentru micuții care nu au avut un destin la fel de fericit. Céline știe cum să comunice, să se împrietenească, să se joace cu ei şi să îi facă să râdă. Acesta este motivul pentru care a fost rugată să se întâlnească, pe rând, cu fiecare dintre aceşti 12 copii şi să le câştige încrederea. Întâlnirile au fost programate toate în aceeaşi zi, pe 16 iulie, la un hotel foarte mare din Montréal.

Elisabeta, însoțită de mama ei, Elvira, și de bunul lor prieten, David, care le-a ajutat atât de mult, au plecat spre Canada în data de 14 iulie, cu o legătură de zbor la München și apoi un zbor de șapte ore spre Montréal. Au fost întâmpinați la aeroport de organizatori și conduși cu o mașină oficială la hotel, unde s-au întâlnit cu ceilalți 11 copii. Totul părea un vis pentru fetița de zece ani care ajunsese la celălalt capăt al lumii tocmai din sărăcăciosul sat Șoard. Camera luxoasă de hotel, sala de jocuri electronice la care avea acces oricând și – mai ales – piscina de la hotel au încântat-o pe Elisabeta mai mult decât pot spune o mie de cuvinte. S-a împrietenit imediat cu ceilalți copii și a petrecut alături de ei clipe de vis în timpul activităților dedicate lor care au inclus: turul orașului Montréal cu autocarul, vizitarea stadionului unde s-au desfășurat jocurile olimpice și a grădinii zoologice. Oprirea într-un mare parc de distracții a fost de asemenea o mare bucurie pentru Elisabeta și noii ei prieteni, iar la petrecerea organizată de Céline „cu multă muzică, prăjituri și dulciuri“ au petrecut pe cinste. „Niciodată nu m-am distrat atât de bine! Să vezi când o să le povestesc colegilor de la școală și când o să le arăt fotografiile“, i-a spus, încântată, Elisabeta lui David.

Întâlnirea cu Céline Dion, a fost punctul culminant al acestei scurte vacanțe. Elisabeta a ales să îmbrace o frumoasă bluză albă și o fustă bej și a așteptat cu emoție acest moment alături de ceilalți 11 micuți.

Veniți din toate colțurile lumii, aceşti copii au fost nemilos loviți de soartă, născuți cu dizabilități sau căliți în întâmplări cărora mulți dintre noi nu le-ar fi făcut față.

Istoriile celor mai mulți
dintre aceşti copii au fost detaliate pe larg în articole din revistele Reader’s Digest. Povestea Elisabetei Abraham a apărut pentru prima dată într-o ediție germană din 2002, fiind preluată apoi și de alte ediții locale. În paralel cu evenimentul din Canada, 12 autori au fost invitați să scrie o poveste inspirată din viața fiecăruia dintre acești copii. Organizația Réseau Familles d’aujourd’hui, fondată şi condusă de Martine Huot, fostă balerină și mamă a patru copii, a salutat curajul acestor copii, acordându-le tot respectul cuvenit.

Pe 16 iulie, lui Céline Dion
i-a revenit delicata sarcină de a-i scoate pe copii din propria carapace, pentru a putea fi fotografiați de Heidi Hollinger. În loc de durere şi frică, fețişoarele lor au arătat veselia şi mulțumirea că acum erau din nou capabili să-și trăiască viața din plin, precum şi încân- tarea de a avea noi vise şi planuri, în ciuda suferințelor prin care trecuseră. În adâncul sufletului lor se ascundeau lumina, muzica şi magia. Celebra cântăreață i-a ajutat să-și evidențieze aceste calități, pentru a fi descrise în cartea despre micii eroi.

Unii dintre ei
nu mai zburaseră niciodată cu avionul. Alții nu mai merseseră în viața lor cu maşina mică sau chiar cu liftul. Veneau de foarte departe, din colțuri uitate ale lumii. Înainte de a intra în apartamentul hotelului în care urma să aibă loc şedința foto, Martine Huot i-a povestit câte ceva lui Céline despre fiecare copil cu care trebuia să petreacă 20 de minute: numele, vârsta, țara de origine, ce, când şi în ce context se petrecuse nefericitul său accident, eforturile de recuperare pe care le-au făcut şi miracolele care i-au ajutat să scape din nenorocirea în care soarta îi aruncase – pe unii din naştere, pe alții mai târziu.

Céline a ascultat-o atent. A pus câteva întrebări, dorind să ştie cât mai mult. Aceşti copii, Elisabeta, Donald, Junior, Fanni, Chris, aveau şi hobby-uri? Vise? Dacă erau orfani, cine avusese grijă de ei? Le plăceau pisicile sau câinii? Sau ambele? Sau poate urşii panda, maşinuțele ori păpuşile? Aveau prieteni? Frați şi surori? Ce muzică ascultau? Ce limbă vorbeau?

După ce copiii intrau în încăpere, Céline se apropia de ei, îi lua de mână şi le mulțumea că au venit. Copiii erau uimiți că ştia atâtea despre ei – până şi numele pisicii lor, culoarea preferată sau de câte ori făcuseră anestezie. Împrietenindu-se uşor cu ei, Céline îi conducea apoi pe platoul foto, sub lumina reflectoarelor şi în fața numeroaselor priviri.

Elisabeta a zâmbit tot timpul: se afla sub puterea magică a lui Céline, care a mângâiat-o, a îmbrățișat-o și și-a lipit fața de fața ei. În acel moment, cele două păreau mai fericite ca niciodată.

Céline a reușit de fiecare dată
să lege o punte trainică între ea şi copilul din fața ei, chiar şi atunci când dialogul a lipsit cu desăvârşire. De exemplu, Martunis, un băiețel de pe o insulă indoneziană distrusă de un tsunami care îi ucisese şi mama, nu înțelegea absolut nicio limbă occidentală. În mai puțin de două minute, fără să spună vreo vorbă, Céline a reuşit să-l destindă, făcându-l să înțeleagă că are ochi frumoşi, că este foarte drăgălaş şi că tricoul său vechi cu echipa de fotbal a Portugaliei este minunat. Când Martunis a plecat, pe figura acestui băiețel eșuat după tsunami pe o plajă pustie unde a supraviețuit timp de 19 zile, se citeau forța şi hotărârea.

Donald, care îşi pierduse mama şi cățelul în timpul uraganului Katrina, era foarte fălos. Céline i-a imitat mersul dezlânat. El a izbucnit în râs şi a început să imite dansul alunecat făcut celebru de Michael Jackson. Céline nu s-a lăsat nici ea mai prejos. Toți copiii au început să râdă, încântați. Chiar şi Miles, un băiețel de patru ani care suferea de autism și era de obicei foarte agitat, s-a liniştit imediat în brațele lui Céline. Junior, un băiețel cu picioarele amputate şi brațele schilodite, i-a povestit lui Céline visul său: să aibă un costum aşa cum au toți bărbații, cu cravată şi revere elegante. Donald i-a arătat desenele sale lui Céline. Mary i-a dăruit o brățară pe care Céline avea s-o poarte la următorul concert.

În timpul şedinței foto, Céline a creat pentru ea şi micii ei prieteni un spațiu de joacă unde nu existau drame sau durere şi unde aceştia nu aveau decât o grijă: să fie copii. De-a lungul celor 12 întâlniri cu fiecare dintre cei 12 copii, cântăreața s-a transformat și ea într-un copil fericit, râzând şi minunându-se de fiecare clipă petrecută alături de aceștia, adevărate vedete ale vieții de zi cu zi.

Elisabeta s-a întors acasă
cu bra-țele pline de cadouri și – mai impor-tant decât atât – cu amintirea unei întâlniri de neuitat. Zâmbește și acum gândindu-se la acele zile și la acea femeie care a strâns-o în brațe și despre care le-a povestit tuturor colegilor ei de la școală. Privind în urmă, fetița de zece ani din satul Șoard, din România, înce-pe să realizeze că s-a născut sub o stea norocoasă.

Vote it up
13
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza