Bobo, catelul vindecat ca prin minune

Incredibila poveste a unui animal agresat de oameni, care insa nu si-a pierdut iubirea necondintionata fata de acestia
 

<p>Intr-o dimineata de august din 2006, intr-un satuc olandez, Ruben*, un asistent social de 31 de ani, se pregatea sa-i scoata la plimbare pe Angel si Stevie, cei doi caini de rasa Clumber Spaniel. Inainte de a pleca de acasa, el rasfoi putin ziarul. Ii atrase atentia un articol infiorator, despre un caine care fusese maltratat cu brutalitate de stapanul sau. Dupa ce bause 18 sticle de bere de cate o jumatate de litru si luase trei sedative, Jan P., un mecanic auto din Haga, in varsta de 58 de ani, care era somer, pusese mana pe un ciocan si isi lovise de doua ori in cap cainele - un Clumber Spaniel de cinci ani pe nume Bobo. Apoi, l-a injunghiat de 12 ori in gat cu un cutit pentru corespondenta. Animalul era in stare critica, dar supravietuise acestui cumplit atac.
Ruben simti fiori pe sira spinarii.

- Cum poate un om sa faca asa ceva?, se intreba el emotionat.
Ii arata articolul si prietenei sale, Annika*, de 29 de ani.
- Nu se poate!, spuse si ea. Ar fi bine daca am putea adopta acest caine.

In acea sambata, 12 august, la ora 4 dimineata, cand avusese loc atacul, Jan P. fu arestat pentru acte de cruzime impotriva animalelor. Echipajul de salvare a animalelor trimis la fata locului s-a ocupat imediat de caine. Bobo sangera abundent. A fost transportat de urgenta cu ambulanta la un cabinet veterinar din orasul invecinat, Rijswijk.

Cand a ajuns la veterinar, cainele era in stare de soc, murdar de propriul sange si de urina. Medicul l-a anesteziat, i-a ras blana alba, murdara, i-a curatat ranile, i-a pus copci unde a putut si i-a fixat drene care sa faciliteze eliminarea sangelui si a fluidelor din plagi. I-au dat lui Bobo antibiotice si i-au facut radiografii care sa arate daca suferise leziuni interne. Din fericire, organele interne nu fusesera afectate. Stratul gros de grasime ii salvase viata.

Dupa tratamentul intensiv, Bobo a fost transportat la o clinica veterinara, pentru recuperare. Spitalul, amplasat langa un parc impadurit, apartine organizatiei nonprofit Stichting Dierenambulance, care gestioneaza si serviciul de ambulanta veterinara din zona.

Desi a doua zi Bobo isi recapata cunostinta, era inca puternic marcat de cele intamplate. Linse putin lapte pe care unul din angajatii spitalului i-l dadea cu o seringa speciala si aceasta a fost toata activitatea lui <n prima zi. Isi petrecu restul timpului intr-un colt, privind in gol. Rana de la cap, rosie pe margini, era foarte vizibila pe blana lui deschisa la culoare. Plagile de la gat ii erau acoperite cu bandaje. 

Directorul serviciului de ambulanta veterinara, Eric Louwrier, a spus ca supravietuirea lui era un „miracol“.

Dupa cateva zile, Bobo incepu sa primeasca hrana cu antibiotice. Se intremase destul pentru a putea manca orice. Yvonne van Laar, directoarea sectiei de ingrijire a animalelor a stiut ca era primul semn bun.

Plagile lui Bobo erau curatate zilnic cu solutie antibacteriana, pentru a indeparta murdaria. Procedura necesita multa atentie, pentru a nu-i provoca un stres suplimentar.

Medicii descoperira ca suferea si de o infectie cronica la urechi si de o deficienta autoimunitara la ochiul drept. Stapanul sau avea sa declare ulterior in fata judecatorului ca tocmai mirosul urat cauzat de infectie l-a facut sa-si agreseze cainele. El a fost condamnat la 80 de ore de munca in folosul comunitatii.

Veterinarii i-au uns urechile lui Bobo cu o alifie speciala, dar organismul nu a raspuns la tratament, iar durerea l-a facut sa se repeada sa-i muste pe ingrijitori. Ochiul bolnav nu producea deloc lacrimi si trebuia sa i se aplice picaturi de ochi de patru ori pe zi.

Peste trei zile Bobo a fost scos prima oara la plimbare in aer liber. Nu putea purta zgarda, din cauza ranilor de la gat. Era legat cu o lesa de mijloc. La inceput, nu reusi sa faca decat cativa pasi marunti, din cauza obezitatii extreme. Dupa ce a fost pus la regim, plimbarile au devenit mai lungi. 

Adesea, cainii maltratati sunt neincrezatori si agresivi. Bobo insa, pe masura ce starea i se imbunatatea, devenea tot mai prietenos. Avea mare incredere in oameni si se apropia de ingrijitorii de la spital dand din coada.

Dupa ce au citit despre agresiune, Ruben si Annika au luat legatura cu serviciul de ambulanta veterinara de la Haga si au anuntat ca vor sa adopte cainele. Era insa prea devreme ca Bobo sa fie plasat intr-o familie.

Intr-o zi, Annika descoperi pe forumul serviciului de salvare a animalelor un mesaj care sublinia necesitatea ca Bobo sa fie plasat intr-o familie cu experienta in cresterea cainilor Clumber Spaniel. Unul dintre cei doi caini Clumber Spaniel ai ei era din Ungaria si fusese maltratat inainte. Ea si Ruben erau cei mai potriviti pentru a-i asigura lui Bobo caminul. S-au casatorit in septembrie 2006. Dupa luna de miere, au primit un telefon. Mai erau interesati de caine? Sigur ca mai erau!

Nerabdatori, ei au pornit chiar in ziua aceea spre Haga, cu Angel si Stevie pe bancheta din spate a masinii. Cand au ajuns in incaperea unde erau tinuti c]inii, toti incepura sa latre. Doar un c]ine era linistit <n cusca lui: Bobo. Cand ingrijitorul deschise cusca, Bobo iesi incet, dand din coada. Inalta capul spre Annika de parca ar fi cunoscut-o de mult si se lasa mangaiat. Nu se arata deranjat cand ea il saruta usor.

Dupa toate prin cate trecuse, era incredibil cata incredere in oameni putea avea acest c]ine. Cu Bobo in lesa, Ruben si Annika iesira din cladire, iar Ruben ii lasa pe Angel si Stevie sa coboare din masina. Bobo si cei doi semeni ai sai se mirosira reciproc cu mare curiozitate. Continuara cu o plimbare prin Haagse Bos, unde cainii alergara fericiti impreuna.
- Totul este mai mult decat perfect, spuse Pieter Smit zambind, cand cei doi s-au <ntors la sediul serviciului de ambulanta veterinara. De astazi, Bobo este al vostru.
In momentul in care Ruben si Annika parasira centrul de salvare a animalelor, in acea zi insorita de 5 octombrie, cu Bobo pe bancheta din spatele masinii, ingrijitorii s-au strans in fata cladirii ca sa-l vada plecand.
- Nu sunt trista, a spus Yvonne van Laar. Sunt incantata pentru ca acum are un camin bun.

Bobo a mai avut nevoie nevoie de multe ingrijiri medicale in primele saptamani petrecute in noua sa casa. De cateva ori pe zi trebuia sa-i fie aplicata alifie pe pleoape si sa i se puna picaturi in ochiul drept. Urechile sale necesitau, de asemenea, <ngrijiri. La inceput, statea mai mult in patutul sau, la adapost, iar daca cineva se apropia prea mult, maraia. Oaspetii ii creau o stare de disconfort.

Incet, dar sigur, un regim de viata cu multe plimbari - pe care le adora - si o dieta l-au ajutat pe Bobo sa slabeasca. Iar Annika a mai adaugat ceva la programul lui de recuperare. +tia ca spanacul si morcovii contin vitamina A, care este foarte buna pentru ochi, si a inceput sa adauge aceste legume in mancarea lui Bobo.

In luna februarie, ochiul drept al lui Bobo a inceput sa produca din nou lacrimi. Nimeni nu-si inchipuia ca aceastsa va mai fi posibil vreodata. Era un semn ca Bobo se simtea bine in noua familie si avea incredere in stapanii sai si in ceilalti caini.

Astazi, Bobo este in largul lui in noul sau camin. In loc sa stea singur in patutul lui, ii place sa se joace cu Ruben si cu Annika pe canapea. Da din coada si le da pupici umezi. Blana ii este mai alba ca niciodata. Angel si Stevie sunt cei mai buni prieteni ai lui si se alearga cu totii prin sufragerie, lipaind cu gherutele pe gresie. Cand Ruben si Annika il scot la plimbare, ii place sa fie mangaiat de copii. Øi, ca orice caine normal si sanatos, adora sa alerge prin iarba inalta, in padure si pe plaja, jucandu-se <mpreunæ cu ceilalti doi prieteni patrupezi.

- Nu ne mai putem imagina familia noastra fara Bobo, spune Ruben. Acum, face parte din gasca.

Nota: numele au fost schimbate pentru protejare identitatii persoanelor</p>

Vote it up
468
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza