Avea nevoie de un monitor

Distrează-te citind despre cele mai stupide întâmplări din lumea răufăcătorilor!
 

Care e cel mai nesăbuit lucru pe care îl poate face cineva care este deja judecat pentru tentativa de furt a unui computer? Cel mai bine ar fi să-l întrebați pe Jon Eipp. Seria nenorocirilor lui a început cu alarmele antiefracție de la sediul firmei Portal Publications, din oraşul californian Novato. Când a primit apelul, poliția nu a întârziat să-şi facă apariția, arestându-i pe Eipp, în vârstă de 39 de ani, şi pe un complice al acestuia. Cei doi nu au reuşit să plece cu mulțimea de echipamente informatice pe care le scoseseră pe trotuar. La numai două zile după începerea procesului, când au venit la serviciu, câțiva angajați ai tribunalului au avut parte de o priveliște mai deosebită: le dispăruseră computerele cu tot cu monitoare. Ați ghicit, Eipp nu s-a putut abține!

Cu o seară înainte, după audieri, Eipp se ascunsese într-un balcon al tribunalului, unde aşteptase să se golească clădirea. S-a strecurat apoi în Camera C-10, a încărcat toate computerele într-un container de gunoi şi, cu ajutorul unui cărucior, a scos toată prada afară. Acolo s-a folosit de un alt container pentru a ascunde tot ce furase. Eipp a avut un „noroc chior“ că a reuşit să scoată tot acel echipament din clădire, dar propria prostie i-a venit de hac. Când angajații tribunalului şi-au dat seama că le dispăruseră computerele, hoțul era deja în custodia poliției. Dar nici „lovitura“ aceasta nu i-a fost de ajuns. La scurt timp după ce a plecat din tribunal, poliția l-a găsit încercând să fure un automobil. De altfel, nici nu se punea problema că ar fi reuşit să scape fără a fi inculpat şi în cazul furtului de la tribunal, căci amprentele, urma pantofilor şi înregistrările camerelor video indicau clar autorul jafului. Acum, acuzațiile erau mult mai numeroase: tentativă de furt auto, spargere şi furt calificat. Hoțul i-a explicat unui ziarist că jaful de la tribunal s-a datorat unei probleme cu drogurile. El a spus că a furat computerele pentru că „avea nevoie de ajutor şi nu a ştiut cui să-l ceară“. în cele din urmă, Eipp a găsit ajutor sub forma unei sentințe care l-a condamnat să petreacă opt ani în închisoare.

Vote it up
6
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza