Albastru combate gripa, portocaliul da vitalitate - cromoterapia pe scurt

Cromoterapia se face cu ajutorul unui aparat care isi schimba culorile la un interval de cateva secunde.
 

Folosita inca din Evul Mediu,
cromoterapia reprezinta un mijloc de combatere a diverselor maladii. Mai mult,
numeroase studii au demonstrat ca anumite culori au efecte puternice asupra
psihicului, care actioneaza intr-un mod benefic asupra sanatatii. Terapeutii
spun ca unele culori stimuleaza activitatea biologica a organismului, iar
altele, dimpotriva, o franeaza.

In cromoterapie se utilizeaza
anumite radiatii luminoase pe partea de corp afectata. "Aceasta terapie este
mai speciala. Persoanele care aleg acest tip de tratament trebuie sa completeze
o fisa in care sa mentioneze care sunt zonele care provoaca dureri", spune
terapeutul Mihaela Florescu. Specialistul completeaza ca aceasta terapie se
face cu ajutorul unui aparat cu cap circular, care actioneaza asupra zonei
afectate printr-o bombardare cu fascicule luminoase ale caror culori se schimba
la un interval de cateva secunde. "Indiferent de culoare, scopul acestora este
de a relaxa, pe langa alte beneficii", adauga terapeutul Florescu.

O astfel de sedinta dureaza intre 30
si 60 de minute, in functie de afectiunile fiecaruia. Specialistii recomanda
acest tip de tratament de doua-trei ori pe saptamana. Un pachet de zece sedinte
costa 350 de lei.

Cromoterapia nu este recomandata
persoanelor care au leziuni la nivelul dermei, sau sufera de anumite boli de
piele. De asemenea, tratamentul nu este recomandat femeilor care au sterilet.

Violetul mareste autostima, iar rosu
stimuleaza activitatea

Terapeutii spun ca si culorile
hainelor, camerei in care stam sau obiectelor care ne inconjoara modifica
starea de spirit. "In cromoterapie, violetul mareste autostima si demnitatea,
echilibreaza tulburarile nervoase si mentale, reduce ritmul cardiac si induce
somnul", explica terapeutul Mihaela Florescu. In plus, aceasta culoare
echilibreaza nivelul sarurilor minerale din organism, stimuleaza activitatea
splinei si combate reumatismul. Culoarea rosu stimuleaza activitatea si
vitalitatea.

"Are un efect benefic asupra
ficatului si splinei. Contrar asteptarilor, rosu este indicat si persoanelor
care sufera de depresie sau de bronsite cronice", explica specialistul
Florescu. De asemenea, aceasta culoare este indicata si persoanelor care au
probleme digestive. Portocaliu stimuleaza vitalitatea si bucuria. "Acest ton
combate problemele respiratorii", completeaza Mihaela Florescu. Galbenul este
culoarea responsabila cu energia musculara, dar in acelasi timp aceasta culoare
stimuleaza mentalul, este indicata persoanelor introvertite, deoarece intareste
sistemul nervos. Verde are un rol sedativ si calmant, poseda calitati
relaxante. De asemenea, reduce ritmurile biologice, stimulate in exces.

Verdele este indicat in
hiperexcitabilitate, iritabilitate, atacurile nervoase si durerile de cap
cronice. In plus, acest ton reechilibreaza intregul organism si are o actiune
tonifianta asupra sistemului nervos.

Albastru ajuta la diminuarea tensiunii
nervoase, eliminarea ideilor obsesive si in consecinta cresterea stabilitatii
emotionale. "Aceasta culoare poate fi folosita si pe post de cicatrizant al
leziunilor cutanate, mai ales ca previne infectarea lor", completeaza terapeutul
Mihaela Florescu. In acelasi timp, albastru combate gripa, regleaza tensiunea
arteriala si reduce temperatura copilului. "Albul contine toate culorile si
este indicat in toate tipurile de disfunctii. Este un mare protector si
recomandat in toate cazurile in care avem dubii asupra culorilor pe care
trebuie sa le utilizam", conchide specialistul Florescu.


Sursa:
Gandul

Vote it up
122
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza