A prins-o pe cea care-i furase viața

După ce cineva i-a furat identitatea și a început să-i fure și banii din bancă, o femeie și-a rezolvat singură problema
 

Karen Lodrick comanda o cafea cu lapte la Starbucks in timp ce astepta nervoasa sa se deschida banca de pe strada San Francisco’s Market. Desi era agitata si se concentra la prepararea cafelei, a remarcat perechea dubioasa care statea langa ea: un barbat inalt, imbracat cu o geaca bleumarin si o femeie masiva, in blugi, cu ochelari Gucci, jacheta de piele intoarsa si cu o poseta Prada.

Femeia i se paru vag cunoscuta. Jacheta aceea... Pe Karen o strabatu un fior de teama pe masura ce procesa imaginea. Tivul distinctiv de blana falsa de pe marginile ei arata tot atat de neingrjit ca si femeia care o tinea. Apoi - Bingo! - ii pica fisa. Identitatea lui Karen fusese furata cu cinci luni inainte. Contul ii fusese golit si viata ii scapase de sub control. Jacheta la care se uita era aceeasi cu cea pe care o vazuse pe caseta camerei de supraveghere a bancii, purtata de femeia ce ii furase identitatea. Karen ii urmari pe cei doi pe terasa si ii privi cum se asaza la o masa rotunda sub o fereastra batanta visinie. Suna la 911, ceru ca un ofiter de politie sa se intalneasca cu ea, apoi se aseza la masa invecinata, privind si asteptand, in acea dimineata de aprilie 2007.

Cu o zi inainte, pe Karen o sunasera de la banca, dupa terminarea programului, sa ii spuna ca isi uitase carnetul de conducere la o sucursala de la intersectia strazilor Market si Church. Insa Karen nu fusese niciodata in acea sucursala. Si carnetul sau de conducere original era inca in portofel.

Escrocul probabil se intorsese sa recupereze carnetul fals. Un apel pe mobil de la prietenul sau Ed Fuentes ii intrerupse gandurile. Facu cativa pasi catre tufele ce margineau terasa, cat sa nu fie auzita de cei doi, si ii impartasi banuielile sale.

Femeia masiva si insotitorul ei aruncau priviri furise spre Karen, aratand din ce in ce mai nervosi. Apoi, se ridicara de la masa si se despartira. Barbatul o lua spre sud. Femeia se indrepta spre nord.

– Ed, trebuie sa plec, ii spuse prietenului sau. Trebuie sa o urmaresc.

– Nu face nimic riscant, Karen, spuse Fuentes. Ar putea fi inarmata.

– Trebuie sa o fac.

Se temea ca, daca nu actiona, hoata de identitate va disparea, odata cu orice speranta de a iesi din acest cosmar. Vanatoarea incepuse. De cinci luni, hoata se servea din conturile lui Karen de parca erau propria ei pusculita. De asemenea, scosese mii de dolari in plus, folosind cartile de credit pe care le deschisese pe numele lui Karen. Bancile nu erau capabile sa o opreasca. Politia nu putea face nimic. Creditorii cereau plata pentru tranzactiile facute de hoata. Karen isi inchidea conturile in zadar, caci infractoarea le exploata pe cele noi pe care le deschidea.

Femeia a intrat pe o straduta laterala. Telefonul lui Karen suna. Serviciul „Identificare Apel“ afisa „numar necunoscut“. Karen se uita inainte pe strada si vazu ca femeia isi scosese telefonul. Oare verifica daca nu cumva o urmarea adevarata Karen Lodrick? Si unde era politia?

In timp ce Karen se apropia de centrul de reciclare de la coltul strazii Buchanan, un barbat statea uitandu-se intrebator cand la ea, cand la femeia pe care o urmarea.

– O cunoasteti?

– Nu. Dumneavoastra?

Karen ii spuse ca banuia ca femeia ii furase identitatea.

– Nu sunteti prima persoana care spune asta despre ea, spuse el, trezindu-i suspiciunea si in privinta lui.  Era si el un complice? Karen suna din nou la 911 in timp ce femeia se indeparta urcand panta, uitandu-se peste umar la Karen, la fiecare cateva secunde.

– Am nevoie de cineva sa vina la intersectia intre Buchanan si Market, ii spuse Karen operatoarei de la 911. Tipa fuge. Am nevoie de politie.

– Care-i problema, doamna?

– Aceasta femeie mi-a furat identitatea acum cinci luni. Traiesc iadul pe pamant.

O voce ciudata de la banca o intampina pe robotul telefonic de acasa, din San Francisco, in noiembrie 2006, pe cand se intorcea de la o reuniune de familie ce avusese loc in Michigan. Karen suna inapoi si un reprezentant al serviciului „clienti“ o intreba daca nu facuse cumva o retragere semnificativa, mentionand una in valoare de 600 de dolari. Karen presupuse ca era vorba de o eroare bancara si ii ceru functionarului sa verifice numarul cartii de debit.

– Acesta nu este cardul meu, spuse.

Functionarul insista - in mod gresit, dupa cum avea sa afle Karen mai tarziu - ca cineva sunase de pe telefonul lui Karen pentru a comanda un nou card de debit. Dupa cateva runde de raspunsuri si intrebari, Karen il convinse pe functionar ca nu era vorba de ea si acesta anula cardul. Ceea ce omisese el sa spuna era ca un al doilea card de credit nou fusese emis pe contul ei. Si acesta era inca deschis.

Ingrijorata de faptul ca reprezentantul bancii ii spusese ca ordinul de comanda pentru card fusese dat de pe telefonul ei, Karen isi intreba vecinii daca auzisera ceva despre vreo spargere. Nu auzisera. Totusi, cativa oameni din cladirea ei mentionara ca vazusera cutiile postale deschise. Aparent, un hot le sparsese si furase cel putin patru plicuri: doua cu carduri de debit si doua care furnizau PIN-urile cardurilor respective.

Din cate stia Karen, hotul furase 600 de dolari. Destul de rau, dar nu catastrofal. De-abia cand a ajuns la banca si un functionar a intors ecranul ca sa poata sa vada cu ochii ei, a inteles ce se intamplase. Imagine dupa imagine, se insirau zeci de retrageri, numai in ultimele zile. Peste 10.000 de dolari ii disparusera din conturi. Soldul lui Karen era zero. Planul ei de protectie fata de retragerile fara acoperire inregistrase automat contul de economii cu suma de 1.200 de dolari pentru a acoperi suma extrasa peste plafon, dupa ce hotul devalizase contul la vedere.

Karen a depus o plangere la politie, si-a inchis contul, acum gol, si a facut o cerere de recuperare a pagubei. Lipsita de disponibilitati in cont pentru a acoperi cecurile emise, nu isi putea plati facturile si nici chiria. Nu putea nici macar sa isi cumpere de mancare. Penalizarilor li se adagau si semnele negre de pe istoricul ei de credit. Si asta era doar inceputul.

La 1,58 m si 50 kg, Karen Lodrick era firava in comparatie cu femeia de aproape 1,82 m cu jacheta de piele maro. Cvartal dupa cvartal, in centrul orasului San Francisco, Karen o urmarea pe femeie, tinand la telefon operatorul de la 911 pentru a-i comunica exact locul in care erau.

O pierdu dupa ce aceasta o coti dupa un colt. Dar, in timp ce Karen privea prin usile batante ale unei vechi si impozante cladiri de apartamente, aparu din nou. O privire rapida spre Karen si femeia o lua la goana spre Market Street, o artera principala cu benzi multiple.

Masinile vuiau pe langa trotuar. Localnicii se plimbau agale pe totuarele marginite de siruri de copaci, iesind sau intrand in cafenelele la moda. Unii, ducand pungi cu sticle sau doze de aluminiu, se indreptau spre centrul de reciclare. Tot felul de oameni mergeau pe Market Street, dar printre ei nu zarea niciun politist.

In timp ce hoata trecea pe langa un carucior de cumparaturi, Karen ii vazu mana balansandu-se. Aruncase ceva in carucior. Karen fugi spre el.

– Am gasit ce a aruncat, ii spuse operatoarei de la 911. E un portofel. Un portofel Prada. Karen ar fi vrut sa se uite inauntru, dar nu avea timp.

Hoata fugea catre o intersectie aglomerata, trecand pe rosu si fluturandu-si mana pentru a opri un taxi.  Karen prinse taxiul din urma inainte ca acesta sa demareze.

– Nu o lasati sa mearga mai departe, il implora pe taximetrist. Este o hoata de identitate. Soferul isi ridica mainile de pe volan si le tinu in sus. Femeia iesi din taxi si o infrunta pe Karen.

– De ce ma urmaresti?

Pentru o secunda, Karen fu cuprinsa de indoiala. Daca nu era ea hoata? Incerca sa o convinga pe femeie sa astepte politia. Dar ea o lua la fuga din nou, in josul lui Market Street. Karen se tinu dupa ea.

Un tramvai portocaliu, de epoca, se opri in dreptul unei statii de autobuz si femeia sari in el, cu Karen pe urma ei.

– Va rog sa nu porniti mai departe, ii spuse ea vatmanului. Hoata sari din tramvai.

– De ce nu vrei sa astepti si sa vorbesti cu politia?, striga Karen. Spre surpriza sa, femeia ii raspunse, spunand ca era eliberata conditionat si ar fi fost arestata. In acest moment, Karen nu mai avu nicio indoiala ca gasise pe cine trebuia.

Karen se infuriase cumplit ca departamentului carduri din cadrul bancii ii luase doua saptamani sa proceseze problema si sa ii recrediteze contul. Totusi, faptul ca banca o sunase sa ii spuna ca o camera de supraveghere o surpinsese pe hoata ii daduse sperante. Pe banda Karen vazuse o femeie bruneta, cu o haina de piele si cu ochelari de firma, in fata unui ATM. Karen semna o declaratie pe proprie raspundere ca nu o cunoaste pe femeie si obtinu un print cu imaginea ei.

Intre timp, insa, hoata se infiltra mai adanc in viata lui Karen. Se folosi codul ei numeric personal si de alte informatii pentru a obtine un carnet de conducere fals, cu numarul masinii lui Karen, dar cu poza hoatei. Cu carnetul de conducere si cu numarul de Social Security, redeschise conturi pe care Karen le inchisese cu ani in urma.

Intr-o zi, firma de computere Dell o suna pe Karen sa o roage sa confirme ca vrea sa ii fie livrata comanda de 7.000 de dolari la alta adresa decat cea asociata cu contul ei.

– Inchideti acel cont si nu livrati computerele, ii spuse reprezentantului Dell, explicandu-i ca cineva ii furase identitatea. Intreba adresa la care hotul voia ca echipamentul sa fie livrat. Dell refuza sa ii dea adresa, spunand ca pentru asta trebuie sa faca o cerere scrisa.

Karen notifica agentiile de raportare a creditului cu privire la tentativele de frauda. Dar asta nu o impiedica pe hoata sa deschida alte conturi pe numele lui Karen. In repetate randuri ceru bancii sa puna o alerta pe contul ei, dar, cand verifica, nu exista asa ceva. Hoata ii spargea noul cont bancar si apoi totul o lua de la capat. Ca sa puna capac, banca pretinse ca nu a venit sa vizioneze caseta de la camera de supraveghere. Nu conta ca semnase o declaratie pe propria raspundere. Banca nu a gasit-o si a decis sa ii taie accesul la fonduri. Viziona din nou caseta si semna o alta declaratie. Banca o pierdu si pe asta. Semna inca una.

Acum, pe baza carnetului fals, hoata ii vana cel de-al treilea cont la vedere pe care si-l deschisese.

Timp de jumatate de ora, mergand incoace si-ncolo pe strazi, Karen Lodrick, inspaimantata, dar hotarata, o urmari pe femeia cu jacheta de piele intoarsa. Karen o pierdu de doua ori, cand aceasta se strecura in diverse cladiri ca sa se ascunda. Apoi, o pierdu si a treia oara, intr-o parcare.

– S-a terminat!, ii spuse operatoarei de la 911. Exasperata si extenuata, Karen deschise portofelul Prada. Doua extrase de cont pe numele ei erau impaturite intr-unul din buzunarele portofelului. In celalalt buzunar erau doua hartiute cu numele ei, numarul de Social Security, numarul carnetului de conducere si adresa.

Operatoarea de la 911 o asigura ca un ofiter de politie va ajunge acolo imediat ce va termina convorbirea si Karen accepta sa astepte langa intrarea in garaj. Cateva minute mai tarziu, cand ajunse politistul, Karen ii povesti ce se intamplase, fara sa aiba mari sperante ca o mai putea gasi pe femeie.

Insa, cateva momente mai tarziu, ofiterul o gasi - ghemuita intre o masina si cladire, fumand o tigara.

– Idioato! Ar fi trebuit sa fugi mai departe, ii spuse Karen.

Epilog

Ofiterul care a facut arestarea a spus ca hoata de identitate, Maria Nelson, avea cel putin 60 de arestari anterioare la activ si era intr-adevar eliberata conditionat, fiind cautata si in alta jurisdictie pentru infractiuni similare. Cand Nelson a fost adusa in fata judecatorului, 44 de zile mai tarziu, a fost condamnata doar sa isi execute pedeapsa initiala plus perioada de eliberare conditionata.

Karen inca mai primeste facturi de telefon si de bunuri de la supermarketuri pe care nu le-a cumparat. Si se teme ca identitatea ei sa nu fi fost vanduta mai departe pe piata neagra, ceea ce i-ar prelungi cosmarul.

Vote it up
472
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza