A inceput inscrierea in clasa I

Inscrierea copiilor in clasa intai a inceput in aceasta saptamana. Sunt interzise sustinerea altor teste decat cele prevazute de regulament, precum si perceperea unor taxe sau sponsorizari de la parinti, anunta Inspectoratul General al Municipiului Bucuresti (ISMB).
 


Potrivit ISMB, in clasa intai
vor fi inscrisi copiii care vor implini varsta de sase ani pana la data
inceperii anului scolar 2009 /2010, putand fi admisi si cei care implinesc
aceasta varsta pana la sfarsitul anului in curs, dar la cererea scrisa a
parintelui, tutorelui sau a sustinatorilor legali si in conditiile in care
dezvoltarea lor psiho-somatica este corespunzatoare.

La inscriere au prioritate
copiii care locuiesc in apropierea scolii. In limita locurilor disponibile, pot
fi primiti si elevii care au domiciliul in afara circumscriptiei scolare, cu
aprobarea Consiliului de Administratie al unitatii de invatamant.

Inscrierea copiilor in clasa
intai se va realiza pana la data de 1 mai, a precizat inspectorul general
scolar Victor Stelian Fedorca, aceasta data nefiind insa un termen limita. Inscrierile
se pot face in functie de solicitarile parintelui sau ale tutorelui si,
respectiv, de locurile disponibile.

Pentru asigurarea transparantei
inscrierilor, fiecare unitate scolara va afisa, pana la data de 16 martie,
numarul de clase disponibil, in conformitate cu Planul de scolarizare, iar
saptamanal, situatia inscrierilor in unitatea de invatamant. Conform
Proiectului Planului de Scolarizare, pentru anul scolar 2009/2010, pentru clasa
I in Municipiul Bucuresti, vor functiona 524 clase cu 13.100 locuri.

Ministerul Educatiei, Cercetarii si
Inovarii (MECI) a transmis o notificare inspectoratelor scolare judetene care
trebuie sa informeze parintii cu privire la necesitatea inscrierii copiilor in
clasa I, pe cat posibil, pana la data de 1 mai 2009. MECI intentioneaza sa
stabileasca numarul de elevi care vor incepe scoala in septembrie 2009, pentru
a putea identifica necesarul real de posturi disponibile pentru miscarea personalului
didactic.


Sursa: mediafax.ro

Vote it up
51
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza