Înghețată de fructe

Desert ideal vara, la care se pot folosi diverse feluri de fructe
 

Ingrediente pentru 4 porții

220 g afine coapte

220 g mure coapte (sau zmeură)

150 g piersici sau caise

250 ml de apă, 200 g de zahăr

2 linguri suc de lămâie

125 ml suc de mere

3 albușuri

250 g frișcă

frunze de roiniță

 

1. Se spală fructele de pădure și se pun deoparte câteva pentru ornat. Se toarnă apă fierbinte peste piersici sau caise, se elimină pielea, se taie în jumătăți și se scot sâmburii. Fiecare tip de fructe se presează separat prin câte o sită fină.

2. Se fierb apa și zahărul, apoi se lasă să se răcească. Între timp se amestecă o treime din sucul de lămâie și cel de mere cu 1 albuș. Fiecare piure se amestecă cu o treime din apa cu zahăr și câte un albuș.

 3. Pune cantități egale din amestecurile de fructe în recipiente dreptunghiulare de aceeași mărime și pune-le în congelator. După ce acestea sunt întărite, se scoate înghețata din formele individuale, apoi se așază în straturi într-o formă mai mare. Se mai ține la congelator încă o oră. Se bate frișca până devine rigidă. Se taie înghețata felii. Se ornează cu frișcă, fructe de pădure și cu frunzele de roiniță, apoi se servește. 

Vote it up
218
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza