Ține diabetul sub control

Mulți bolnavi nu beneficiază de îngrijirile de care au nevoie
 

La scurt timp după ce a împlinit 50 de ani, Jozef Janiga, un optician din Varșovia, se afla în vizită la tatăl său, care suferea de diabet. Într-un impuls de moment, s-a hotărât să-și testeze și el glicemia, cu aparatul tatălui său. Și-a înțepat degetul și, spre uimirea sa, rezultatul a arătat că este pe cale să devină el însuși un diabetic de tip 2.

Medicul de familie i-a prescris un medicament bazat pe clorhidrat de metformină și, în curând, nivelul zahărului din sângele său a coborât la cote acceptabile. Însă medicul nu a completat tratamentul cu recomandări privind alimentația sau cu analize suplimentare,  nici nu i-a furnizat alte sfaturi privind modul de viață. Pur și simplu, a continuat să îi prescrie același medicament, în următorii șapte ani.

Diabetul este o boală vicleană, care avansează lent și care necesită monitorizare zilnică. Anul trecut, opticianul polonez a început să se simtă rău. Era amețit, avea spasme musculare și probleme de vedere, iar inima îi bătea ca un ciocan pneumatic. În disperare de cauză, a mers la un specialist în diabet, care a solicitat analize suplimentare, i-a prescris o dietă strictă și i-a oferit informații complete despre boala lui.

Josef, acum în vârstă de 58 de ani, se simte mai obosit ca niciodată. Și se teme că va orbi. I-au fost afectați rinichii și este posibil să aibă nevoie de dializă sau chiar de transplant. 

Pacientul polonez nu este singurul în această situație. Conform unui studiu alarmant, din noiembrie 2013, sute de mii de europeni sufe­rind de diabet nu au acces la informațiile și la îngrijirea medicală de care au nevoie. Din această cauză, riscă consecințe grave în ceea ce privește sănătatea, cum ar fi afecțiuni ale pielii, hipertensiune arterială, orbire sau chiar pierderea unui organ.

Mai mult, Elodie Besnier, cercetător principal în cadrul acestui studiu, realizat în premieră de filiala europeană a Federației Internaționale de Diabet (IDF), în 47 de țări, subliniază că „sute de mii“ este mai degrabă o „estimare moderată“. Lucrurile stau deja mult mai rău.

Diabetul a atins proporții epidemice în Europa, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care estimează că unul din zece europeni de peste 24 de ani – în jur de 60 de milioane în total – suferă de diabet. Și sunt din ce în ce mai mulți, odată cu creșterea speranței de viață și a ponderii persoanelor în vârstă în totalul populației.

Diabetul este o boală cronică ce apare când pancreasul nu produce s­uficientă insulină (diabetul de tip 1) sau când organismul nu poate utiliza insulina pe care o produce (tip 2). Insulina reglează nivelul zahărului din sânge. Hiperglicemia, sau un nivel sporit al zahărului în sânge, afectează în timp multe sisteme ale organismului, în special nervii și vasele de sânge.

Deși diabeticii de tip 1 – și unii de tip 2 – necesită injecții cu insulină zil­nic, tratamentul de bază pentru ambele tipuri este același: alimentație sănătoasă, mișcare, controlul greutății corporale și analize periodice pentru a vedea nivelul glicemiei. Pentru a ține boala sub control, sunt esențiale cunoștințele despre această afecțiune.

Dar raportul IDF Europa arată că există o carență „alarmantă“ de educație a persoanelor cu diabet, famili­ilor acestora și personalului medical. Mai mult decât atât, în unele țări, precum România, au existat perioade în care testele de glicemie pentru controlul bolii erau insuficiente.  Fără educație și fără tratamentele necesare, mulți bolnavi de diabet sunt puși în imposibilitatea de a-și controla boala și se află pe o spirală descendentă. Dacă nu se ia nicio măsură în timp util, aceasta poate duce la complicații grave sau chiar la deces prematur.

Nadia Voicu, din Comarnic, a fost un copil absolut normal, până la vârsta de zece ani. Dar, o sperietură groaznică i-a schimbat întreaga viață. „La zece ani, mi s-a depistat un diabet zaharat de tip 1 insulino-dependent. Se pare că boala s-a declanșat în urma unei sperieturi. Plecasem să cumpăr pâine și, când am ajuns în dreptul unui coteț, de sub el a ieșit un șarpe. M-am speriat rău și de atunci am început să slăbesc și să beau multă apă“, povestește Nadia. După ce i s-a depistat diabetul, Nadia a fost trecută pe insulină. Numai că, în acea perioadă, lipseau aparatele de glicemie și testele.

„Îmi măsuram glicemia cam o dată pe lună, la dispensarul din oraș. Când, de fapt, este necesar să faci circa patru teste pe zi, ca să ai un control al glicemiei și să știi ce doză de insulină ai nevoie“, spune Nadia.

Timp de 15 ani, nu și-a putut controla boala în mod riguros, ceea ce a condus la apariția unor complicații. În anul 2000, i s-au depistat lângă ochi niște anevrisme, care sângerau. Apoi, după câteva intervenții, în anul 2003 și-a pierdut definitiv vederea. Nadiei i-au trebuit trei ani să se adapteze la noua viață, iar acum și-ar dori să înființeze un centru pentru nevăzători. În acest sens, a făcut site-ul trandafirulnegru.com. „Eu mi-am pierdut vederea din cauza bolii și a lipsei testelor de glicemie. Nici azi nu sunt suficiente, iar, fără ele, un bolnav nu poate să-și administreze insulina în mod corect“, spune Nadia.

IDF Europa a descoperit, de asemenea, că multe cadre medicale știu prea puține despre diabet și, uneori, nu oferă îngrijirile medicale corespunzătoare. Norvegianul Rune Gjertsen, un programator din orașul Stavanger, avea aproape 30 de ani când a observat că îi era deseori sete, era mai mereu obosit și avea perioade în care privirea îi era încețoșată. Timp de aproximativ zece ani i-a comunicat aceste simptome clasice de diabet doctoriței sale la controlul anual, dar ea nu i-a spus că ar putea suferi de această boală.

Treptat, dar constant, aceste simptome s-au înrăutățit. Până când, într-un final, cu cinci ani în urmă, vederea i-a devenit periculos de încețoșată și a mers la un specialist, care l-a diagnosticat cu diabet de tipul 2. Dar, din cauza diagnosticului întârziat, avea hemoragie la ochiul stâng și a trebuit să suporte o operație pentru a corecta problema. Din fericire, vederea i-a revenit la normal și acum ține boala sub control.

„Mi-aș fi dorit, totuși, ca medicul să-mi fi spus cu mulți ani în urmă, când i-am explicat ce simptome am, că sufăr de diabet. Așa aș fi evitat toți acești ani de disconfort și nesiguranță“, spune pacientul.

Tony Hatcher, un britanic de 62 de ani, oferă o lecție despre cât de important este ca diabeticii să-și asume responsabilitatea pentru controlul afecțiunii. El a fost diagnosticat în anul 2000. A mers la un medic, care i-a dat un regim alimentar și l-a sfătuit să facă mișcare. Dar, la momentul respectiv, avea o slujbă care presupunea multe deplasări și i-a fost greu să respecte regimul. În ciuda faptului că lua medicamentele prescrise, metformină și glicazide, glicemia lui continua să crească.

În anul 2007, a avut un șoc. Un coleg de serviciu, care era și el diabetic, a murit din cauza bolii. „A fost tragic. Avea doar 50 de ani. Dar nu a făcut nimic pentru a avea grijă de el – fuma, bea, nu făcea mișcare, nu mânca sănătos. Am decis că a venit vremea să am eu însumi grijă de sănătatea mea“.

A mers la o clinică specializată, unde un doctor i-a dat un program detaliat pentru controlul bolii. Dar a făcut și propriile cercetări și a dat peste site-ul unei organizații caritabile Diabetes UK. „Mă pun la curent cu cele mai noi informații, îmi trimit e-mailuri săptămânale și au o linie telefonică activă 24 de ore din 24, prin care pot discuta cu un expert dacă am nelămuriri. Ei m-au ajutat să țin diabetul sub control“.

Tony s-a înscris și într-un grup de într-ajutorare, care ține întâlniri lunar. Își face patru injecții cu insulină zilnic, câte una la fiecare masă și una seara, și își verifică glicemia la fiecare două ore.

Face sport de câte ori are ocazia. „Este o potecă superbă de-a lungul Tamisei, în apropiere de casa mea. Mă plimb mult. De obicei, o oră dus, o oră înapoi“. Evită deserturile, cu excepția ocaziilor speciale. „Și, cel mai important lucru, citesc cu religiozitate etichetele alimentelor, pentru că există zahăr ascuns în multe alimente procesate, mai ales în cele sărace în grăsimi“.

Rezultatele acestor eforturi sunt impresionante. „Nivelul insulinei s-a redus, picioarele îmi sunt în formă bună, iar tensiunea arterială a scăzut. Merg până în pânzele albe, dar reușesc să țin boala sub control“.

Vote it up
296
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza