Întreab-o pe Andreea

Ai întrebări despre viaţă, cuplu, familie, copii sau serviciu? Psihologul nostru are răspunsul potrivit.
 

De câteva luni m-am despărţit de fostul meu iubit. Am fost împreună aproape un an, dar el a decis să se întoarcă la prietena pe care o avea în momentul în care noi ne-am cunoscut. Dar apoi, după vreo două luni, a început să-mi trimită mesaje cum că îi e dor de mine. Nu i-am răspuns. Nu mai pot avea încredere în el. Cu atât mai mult nu pot avea încredere în vorbele lui lipsite de orice fel de substanţă. Mă întreb, totuşi, ce e în capul unui astfel de bărbat, care pare a nu fi niciodată mulţumit cu ceea ce decide. Delia, Alexandria

Dragă Delia,

Despărţirile sunt grele în sine, cu atât mai mult atunci când semnalele sunt confuze (ne despărţim, dar mai vorbim etc.). Dacă decizia ta de a nu îi răspunde este ceea ce simţi, e mult mai bine să nu te mai gândeşti dacă să reiei sau nu această relaţie. Mă întrebi despre mecanismul care îl face să nu fie mulţumit de deciziile lui. Pentru că nu ştiu dacă această indecizie se manifestă şi în alte capitole ale vieţii, cum ar fi carieră (poate schimbă serviciile des) sau decizii mai puţin importante (unde să facă vacanţa sau ce cămaşă să aleagă), e dificil de spus dacă e o trăsătură definitorie a personalităţii lui sau are legătură doar cu relaţiile pe care le are. Totuşi, există cam două variante: fie e indecis din cauză că nu ştie exact ce vrea, pentru că nu se cunoaşte atât de bine şi, de aceea, pare că regretă deciziile şi se întoarce asupra lor, fie pentru el relaţiile sunt un joc, în care îi e teamă că a pierdut ceva mai bun şi regretă aproape imediat pentru că simte că, odată ce alege ceva, pierde altceva mai interesant. În oricare dintre cele două variante, fostul tău iubit nu pare un om sigur pe el. Aşa că nu pot să-ţi spun decât să mergi mai departe, pentru că nu ai pierdut ceva mai interesant.

 

Fiica mea a terminat facultatea de finanţe-bănci şi acum lucrează la o firmă din domeniul financiar. Am putea spune că e cât se poate de bine. Sunt mândră de ea, dar şi foarte îngrijorată. Programul de lucru la această firmă mi se pare de-a dreptul ucigător. Începe dimineaţa la 9.00, dar se întoarce seara după ora 23.00. A slăbit mult şi e palidă. Deşi o susţin, nu vrea să renunţe, spunând că e un loc bun şi că nu mai găseşte altul la fel. Mi-e frică să nu se îmbolnăvească. E normal să se întâmple asta? Gabriela, Craiova

Dragă Gabriela,

Probabil că eşti mândră de fiica ta, dar şi puţin îngrijorată. Ai dreptate să fii îngrijorată de un program atât de lung şi de semnele fizice de oboseală ale fiicei tale. Chiar dacă locul de muncă e recent şi fiica ta vrea să înveţe repede şi să impresioneze, acest lucru nu justifică extenuarea şi programul prelungit. E important să înţelegi dacă e doar o perioadă sau aşa va fi mereu programul. Dacă e pur şi simplu vorba de ritmul de lucru, probabil că ştii deja că soluţia va fi găsirea unui alt loc de muncã. Foloseşte-te de experienţa ta pentru a îi transmite fiicei tale că lumea nu începe şi nici nu se termină cu locul de muncă. Ai grijă de voi!

 

BUNE MANIERE: CU COPILUL LA RESTAURANT

Fiţi mereu atenţi să nu plece la altă masă şi să nu deranjeze alţi clienţi ai restaurantului. Sunt persoane care iubesc copiii şi le face plăcere să stea de vorbă cu ei, dar ideal este să supravegheaţi atent orice mişcare a micuţului. În niciun caz nu-l veţi lăsa să se aşeze la o altă masă, unde „tanti’“ sau „nenea“ „papă ceva bun“. Când copilul dă semne că e obosit sau plictisit şi că urmează să plângă, e mai bine să plecaţi acasă. Mâncarea comandată o puteţi lua la pachet.

Sursa: agerpres.ro

 

Andreea Dîrzu este psiholog, consilier şi colaborator al revistei noastre.Trimite întrebarea ta prin adresa de e-mail ask.andreea@yahoo.com, poştă sau pe pagina noastră de Facebook. Detalii la pagina 8.

Vote it up
70
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza