Îngropați în mâl

Dealul s-a prăbușit și a înghiţit, într-o clipă, valea în care locuia tânăra familie
 

PE TOT PARCURSUL LUNII MARTIE de anul trecut, micul cătun Oso, din statul american Washington, a fost potopit de ploi care nu mai conteneau. Iarna și primăvara sunt de obicei ploioase pe valea râului Stillaguamish, din acea regiune, dar de data asta norii de ploaie întrecuseră toate așteptările.

Când soarele a apărut, în sfârşit, pe cer într-o zi de sâmbătă, pe 22 martie 2014, copiii familiei Langton s-au repezit bucuroşi afară, la joacă. Cei trei copii nu erau singuri. Prietenii lor tocmai petrecuseră noaptea în casa lor de pe strada C-Post, lângă autostrada 530. Înăuntru, soţia lui Kris Langton, LoAnna, de 30 de ani, avea grijă de Kristian, mezinul de patru luni al familiei, în timp ce mama ei sporovăia cu o mătuşă, pe canapea.

Deodată, pe lângă râsetele copiilor de afară, LoAnnei i-a atras atenţia un sunet neobişnuit – parcă ar fi fost vuietul de motor al unui avion imens. Apoi, luminile din casă au început să pâlpâie. LoAnna a ieşit afară. Nimic nu părea să mişte pe cerul calm şi senin. Zgomotul venea din spatele casei. S-a întors şi, pentru câteva secunde, a încremenit. Din vârful dealului împădurit din apropiere, pământul începea să se pună în mişcare, de la o înălţime de 183 de metri. Sub ochii ei, s-a format într-o clipită un tsunami învolburat de noroi, nisip şi moloz care cobora ca un colos la vale. Valul gigantic de pământ reteza ca pe scobitori sute de conifere înalte. Avea o lăţime de 800 de metri şi se îndrepta cu repeziciune în direcţia lor.

Copiii au început să ţipe terorizaţi. LoAnna a adunat pe toată lumea în dormitor, în punctul cel mai îndepărtat de creasta dealului care se prăbuşea. Aveau să moară cu toţii?

ÎNALT, MASIV, cu o barbă lungă şi roşcată, Kris Langton se pornise dis-de-dimineaţă la drum, cu socrul său. Aveau de dus o încărcătură de resturi menajere la groapa de gunoi din regiune. În timp ce aşteptau să deşarte camioneta, tâmplarul a primit un telefon de la soţia lui, LoAnna. „Muntele cade pe noi!“, ţipa femeia disperată în receptor. Casele o luaseră la vale. Se auzeau oameni strigând după ajutor. Kris a priceput imediat: în Oso avusese loc o alunecare de teren. În câteva minute, camioneta lui tânărului de 31 de ani gonea în viteză, spre casă.

QUINN NATIONS, un tăietor de lemne de 33 de ani, a dat dezaprobator din cap. Isaac Hall, prietenul său, tocmai îşi cumpărase o epavă de tractor. Cu toate astea, bărbatul cu statură vânjoasă a acceptat să îl ajute pe Isaac să transporte tractorul acasă. Quinn a legat rabla proaspăt cumpărată în spatele celuilalt tractor al lui Isaac şi cei doi prieteni au pornit la drum spre autostrada 530. Oraşul în care locuiau se află la câţiva kilometri est de cătunul Oso. Imediat, Quinn a auzit sirene care se apropiau în viteză din spate. O maşină de poliţie a trecut în goană pe lângă ei. În curând, mai multe sirene au început să sune în depărtare. Se întâmpla ceva grav, asta era clar.

TRAFICUL ERA BLOCAT pe autostrada 530 la câţiva kilometri de casa lui Kris Langton. Bărbatul l-a lăsat pe socrul său în camionetă şi a alergat de-a lungul şoselei. Oamenii din maşini îl întrebau ce se întâmplă. Kris le striga: „Alunecare de teren“.

Ofiţerii din patrulele de poliţie întrerupeau curentul electric. Undeva, în zare, dincolo de maşinile de intervenţie, o avalanşă gri, groasă şi umedă, din nisip, argilă, trunchiuri de copaci şi bucăţi de case, se prelinsese peste autostradă şi marginile drumului. În mijlocul şoselei zăcea acum un acoperiş de casă.

De cealaltă parte a acestui dezastru de pe autostradă se afla familia lui. Kris a tras aer în piept şi s-a avântat în limba imensă de noroi.

Ofiţerii de poliţie ştiau care sunt riscurile aventurării în afara perimetrului păzit de ei. I-au strigat imediat să se oprească. Nimeni nu ştia cât de adânc este stratul de nămol. Şi, în orice moment, se putea produce o nouă alunecare de teren.

„Nu mai strigaţi după mine, nu mă întorc decât dacă veniţi să mă legaţi“, le-a răspuns tânărul tâmplar. După numai câţiva paşi, nămolul îi ajungea deja la genunchi.

Deodată, a auzit o voce de femeie, care striga după ajutor. S-a îndreptat în direcţia vocii disperate.

Noroiul îi ajungea acum până la brâu. Ca să meargă mai departe, Kris a fost nevoit să se târască pe burtă, peste rămăşiţe de case împrăştiate în noroi. Locul de unde venea vocea era la vreo 90 de metri depărtare de marginea şoselei.

La început, a văzut doar o mână care ieşea din ruine. Kris a îndepărtat câteva crengi, o pernă şi a dat, în sfârşit, de urmele vocii care striga după ajutor: era vorba de o femeie tânără. Aceasta zăcea îngropată sub resturi de zid, mobilă şi copaci. Avea capul plin de sânge şi de tăieturi adânci. Era rănită la un ochi, iar unul dintre braţe îi fusese sfâşiat de la un capăt la altul. Kris nu şi-a dat seama la început, dar apoi a văzut că femeia avea în braţe un bebeluş.

QUINN NATIONS şi Isaac Hall aşteptau, în timpul acesta, în convoiul de maşini oprite să se reia traficul pe autostrada 530, când un cunoscut, Kody Wesson, a venit la ei şi le-a povestit agitat despre alunecările de teren. „Se aud oameni care strigă după ajutor!“, le-a explicat.

Bărbaţii au coborât imediat din tractoare şi s-au îndreptat grăbiţi spre locul unde avalanşa de nămol şi case bloca autostrada.

KRIS LANGTON smulgea şi arunca toate resturile care o blocau pe tânăra mamă şi pe bebeluşul ei. O chema Amanda, i-a spus femeia lui Kris, iar pe copil Duke. Băieţelul avea cinci luni. Când Kris a reuşit să îi vadă mai bine pe cei doi, a mărit şi mai mult viteza cu care muncea. Bebeluşul avea o paloare nefirească.

Apoi, Amanda i-a spus că nu îşi simte picioarele. Kris a ţinut-o de vorbă, în timp ce îndepărta bucăţi de lemn, de metal şi arcuri de canapea din jurul ei şi al copilului. A reuşit să scoată bebeluşul. Kody Wesson ajunsese şi el la faţa locului. Kris şi-a scos bluza de pe el, a întors-o pe dos, a înfăşurat copilul în ea şi i l-a întins lui Kody. Apoi s-a întors la Amanda.

Chiar în spatele lui Kody, Quinn şi alţi câţiva şoferi de pe autostradă au început să culeagă din dărâmături orice putea fi folosit la încropirea unui pod, pe care să transporte victimele la ambulanţele în aşteptare.

Kody a făcut câţiva paşi în direcţia lui Quinn şi s-a scufundat în noroi până la gât. „Am luat copilul de la Kody şi l-am pasat mai departe, bărbatului din spatele meu“, povesteşte Quinn. Bebeluşul era moale şi n-avea nicio reacţie. Fiecare secundă conta. Copilul a trecut din mână în mână, până a ajuns la medicul de pe ambulanţă. Băieţelul deja nu mai respira. Dar, câteva compresii toracice, l-au readus la viaţă. A fost transportat apoi, cu elicopterul, la spitalul din zonă.

La vreo 70 de metri mai încolo, Isaac Hall a găsit un băiat îngropat până la brâu în nămol. A început să înoate în direcţia lui, prin noroi.

„După ce bebeluşul Duke a fost dus la spital, m-am dus să ajut la salvarea tinerei mămici,“ povesteşte Quinn.

Acum, că apăruseră ajutoare şi tăietorul de lemne preluase operaţia de scoatere a Amandei, Kris Langton a pornit să îşi găsească propria familie.

UNUL DINTRE POMPIERI adusese cu el un fierăstrău cu lanţ. Quinn ştia ce are de făcut. I-a zis Amandei că trebuie să fie curajoasă: urma să taie cu fierăstrăul foarte aproape de corpul ei. Tânăra mamă şi-a acoperit faţa cu palmele şi a zis ferm: „Sunt gata“. În următoarele cincisprezece minute, Quinn a tăiat cât de mult a putut din dărâmăturile care o blocau pe Amanda. Când a reuşit să o vadă mai bine, şi-a dat seama că avea ambele picioare rupte.

S-a decis, împreună cu alţi doi voluntari, un pompier şi un civil, să nu mai aştepte, ci să o tragă afară prin gaura făcută de fierăstrău.

„Doamnă, să ştiţi că o să vă cam doară“, i-a spus Amandei, iar aceasta a încuviinţat. Cei doi voluntari au apucat-o pe Amanda de sub braţe, iar tăietorul de lemne s-a aplecat şi, printre dărâmături, a reuşit să îi prindă picioarele cât mai aproape de glezne. Toţi trei au tras. Amanda a ţipat de durere, dar era, în sfârşit, liberă.

Bărbaţii au cărat-o pe tânăra mamă până la targa ataşată de elicopterul ce survola deasupra lor.

PORNIT LA DRUM, Kris Langton înainta cu greu, printr-un strat de noroi care parcă întorsese pe dos întregul peisaj, odată atât de familiar. A observat în faţa lui două case alunecate la vale, care se ciocniseră una de alta. O jumătate de casă stătea neatinsă, uşor prăbuşită într-o parte. Un geamăt stins venea dinspre ruine.

În acel moment, Kris a simţit cu certitudine: LoAnna era în afara oricărui pericol. Îl sunase după ce-a avut loc alunecarea de teren, aşa că nu avea cum să fi fost luată de valul de pământ. Persoana care gemea acum de sub dărâmături avea mai mare nevoie de el. S-a hotărât să se abată din drum şi să dea o mână de ajutor.

Printre ruine a găsit un bărbat în vârstă, acoperit de moloz şi crengi de copac. Bătrânul fusese probabil la duş la momentul impactului, pentru că era gol puşcă. Kris şi-a dat seama imediat că îi va fi greu să îl scoată de acolo. Avea o greutate de două ori mai mare decât a lui. Bărbatul i-a răspuns imediat la întrebări. Numele lui era Tim Ward.

Dar, statura robustă a lui Tim îl punea pe Kris în încurcătură. Avea nevoie de mai multe ajutoare ca să îl salveze. Kris l-a întrebat dacă mai fusese cu cineva în casă. Da, i-a spus Tim, cu soţia lui. Tânărul a plecat în căutarea ei. În timp ce căuta printre ruine şi striga numele femeii, cineva i-a răspuns cu un geamăt. Cu siguranţă nu era soţia lui Tim, geamătul era al unui bărbat.

Sunetul se auzea slab şi înfundat. Kris a dat la o parte un cuptor cu microunde, bucăţi de zid sfărâmat, câteva roţi de cauciuc, dar tot nu a putut ajunge la sursa geamătului. Bărbatul era îngropat atât de adânc în dărâmături, încât Kris nu putea să îl vadă.

Un elicopter care survola zona se apropia de locul celor două case ciocnite. Kris s-a grăbit să urce pe acoperiş. Un membru al echipei de salvare a coborât din elicopter, iar Kris l-a condus la Tim Ward, vârstnicul din duş. Apoi s-a întors să lucreze la eliberarea celui de-al doilea supravieţuitor. După un timp, a reuşit să vadă că bărbatul era blocat în interiorul unei canapele, cu faţa în jos. Kris a reuşit să ajungă mai întâi la o coapsă, apoi la un picior. Trebuia să continue să sape.

„Scoteam şi scoteam fără încetare moloz, până când am ajuns la ceafa şi braţul străinului“, îşi aduce aminte. Atunci a reuşit să îl audă mai clar pe bărbatul blocat în canapea. Numele lui era Larry. Când l-a întors pe Larry cu faţa în sus, „chipul îi era acoperit cu şervete de vase pline de sânge, iar ambele mâini aveau pielea jupuită pe palme“.

După ce Tim Ward a fost urcat în elicopter, echipa de salvare a venit să îl elibereze pe Larry. Kris putea să plece din nou în căutarea familiei lui.

DUPĂ CÂTEVA ORE, Kris Langton a ajuns, în sfârşit, acasă. Avalanşa de noroi trecuse la doar câţiva paşi de casa lor. Tractorul lui lipsea, iar cineva îi scosese uneltele din garaj şi le folosise pentru a face drum prin moloz şi ruinele din jur. Kris şi-a dat seama că LoAnna reuşise să le scoată pe toate cele nouă persoane în siguranţă din casă.

După ce s-a schimbat de haine şi a căutat supravieţuitori în maşinile şi casele vecine, Kris s-a îndreptat înapoi, spre autostrada 530. Nivelul râului creştea văzând cu ochii. A fost nevoit să traverseze un teren inundat de apă şi apoi să facă autostopul, pentru a ajunge în afara oraşului Darrington, unde se înfiinţase ad-hoc un centru de asistenţă şi îngrijire pentru sinistraţi.

LoAnna dusese pe toată lumea la casa unuia dintre prietenii copiilor ei. Un ofiţer de poliţie a sunat-o, să îi spună că soţul ei o aşteaptă la centrul pentru sinistraţi.

Lui Kris i s-a umplut inima de bucurie, când a văzut maşina ei apărând pe drum. LoAnna a oprit brusc, s-a repezit afară din maşină şi a fugit înspre el. A luat-o în braţe şi, minute întregi, au rămas îmbrăţişaţi, fără cuvinte. Apoi, Kris i-a şoptit soţiei sale: „Hai să mergem acasă, LoAnna. Am văzut destule pe ziua de azi. Du-mă acasă“.

Râul Stillaguamish a inundat casa familiei Langton cu un metru de apă. Kris, LoAnna şi cei patru copii ai lor locuiesc astăzi în Arlington, la vest de Oso. În afară de ei, au mai fost nouă supravieţuitori. 43 de persoane şi-au pierdut viaţa.

Deşi zona deluroasă părea solidă, era în mare parte formată din nisip şi pietriş. La precipitaţiile abundente din martie 2013, în mai puţin de două minute, aproape 2,6 kilometri pătraţi din jurul cătunului Oso au fost îngropaţi sub un strat de noroi, pe alocuri era gros de 5,5 metri.

Vote it up
248
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza