În luptă cu rechinul

Prădătorul avea o femeie între fălci. Fără să stea pe gânduri, Trevor Burns s-a repezit la el
 

Elyse Frankcom era încă tulburată după cearta pe care o avusese cu o seară înainte cu cea mai bună prietenă a ei. Tinerei de 19 ani îi părea rău că se despărţiseră supărate, iar acum tot ce-şi dorea era să se afunde în apele cristaline din regiunea Rockingham, Australia de Vest, şi să uite de ceartă. Ştia că, dacă-şi punea centura cu greutăţi, masca şi tubul pentru respirat, putea evada într-o lume magică şi liniştită. Slujba de scufundător pe care o avea Elyse presupunea să însoţească turiştii să înoate cu delfinii.

Cei 33 de pasageri din această dimineaţă rece de primăvară australiană din octombrie 2010, care se îmbarcaseră pentru turul de snorkeling ce dura şase ore, formau un grup eterogen: trei copii, o mână de femei între două vârste, familii şi vizitatori de pe alte continente. Printre ei se afla şi Trevor Burns, un bărbat de 48 de ani, puternic ca un urs. Cântărind 130 de kilograme, cu o barbă căruntă care îi cădea pe piept, era greu să nu-l observi.

Burns şi soţia lui, Julie, trecuseră împreună prin multe aventuri înainte de a se stabili la Perth, în Australia de Vest. Această excursie era un cadou special pentru Megan, fiica lor de 24 de ani, care venise din Brisbane să-şi viziteze părinţii. Julie rareori se aventura în apă. Prefera să se relaxeze, să pălăvrăgească şi să-i fotografieze pe Trevor şi pe Megan cu grupul de delfini. Cât despre Trevor Burns, acesta nu se temea de mai nimic. Totuşi, în această dimineaţă, când a păşit pe pontonul debarcaderului, l-a cuprins un fior simţind aerul rece din jur.

Elyse şi-a pregătit echipamentul de snorkelling şi şi-a prins preventiv de gleznă brăţara electromagnetică împotriva rechinilor. Între timp, colegii ei nu găseau costumul de scafandru mărimea XXL pe care Julie Burns îl solicitase când rezervase biletul pentru soţul ei. Cum şalupa era programată să ridice ancora la ora opt fix, un membru al personalului a răscolit un depozit aflat la câteva străzi distanţă, ca să-i aducă un costum mai mare.

În timp ce aşteptau, Elyse şi colegii ei le împărtăşeau pasagerilor veşti incitante: o femelă delfin dintr-un grup familial născuse cu o săptămână în urmă şi sperau să poată vedea puiul.

Pe parcursul dimineţii, vasul Apolo 3, lung de 15,5 metri, construit la comandă special pentru scufundări, a navigat în zona golfurilor şi insulelor adăpostite din regiunea Rockingham. Cum toată lumea privea intens pentru a observa înotătoarele dorsale care despică suprafaţa apei, nu a trecut mult până să găsească delfinii. Turiştii au fost împărţiţi în patru grupuri, pentru a intra în apă cu rândul. În fiecare grup, câte un ghid cu un scuter de apă motorizat conducea turiştii, aceştia înotând în urma ghidului, fiecare dintre ei ţinându-se de centura persoanei din faţă.

Azi treaba lui Elyse era să atragă şi să antreneze delfinii, făcându-i să stea la suprafaţă, astfel încât turiştii să-i poată vedea. În timp ce acest lanţ uman se deplasa prin apă, ea înota când la suprafaţă, când pe sub apă, ţinând treaz interesul delfinilor. Şi, cum delfinii zburdau în jurul înotătorilor încântaţi, cei rămaşi pe vas se delectau cu salturile, plonjoanele şi fluierăturile delfinilor, relaxându-se şi râzând fericiţi.

Trevor şi Megan strigau, entuziasmaţi, spre Julie, odată întorşi la bord după prima lor întâlnire cu delfinii. Trevor s-a dat apoi la o parte, pentru a-i face loc unui membru al echipajului să treacă pe lângă el pe culoarul îngust. Dar a alunecat şi s-a izbit de braţul scaunului învecinat.

– Sunt bine, i-a asigurat el pe toţi, uşor ruşinat. E doar o lovitură uşoară.

Dar coastele îl dureau destul de tare.

Chiar înainte de prânz, barca se afla la aproximativ 300 de metri de Garden Island, într-o apă adâncă de şapte metri. Un membru al echipajului a observat un alt mic grup de delfini: erau două femele şi un pui nou-născut, care nu putea avea mai mult de două ore. Spre deosebire de grupurile precedente, aceşti delfini păreau haotici, făcând salturi neaşteptate înainte de a reveni lângă şalupa pentru scufundări.

Julie, Megan şi alţi turişti aflaţi pe punte şi-au dat seama că nu reuşesc să fotografieze delfinii. Aşa că Elyse a fost de acord să intre în apă.

– Dar ai grijă, ia-o încet, i-a amintit un membru al echipajului. Fără mişcări bruşte, nu vrem să-i speriem.

Elyse avea sarcina să înoate aproape de fundul mării şi să încurajeze delfinii să urce la suprafaţă. De această dată, doar un grup de turişti urma să intre în apă. Uitând de durerea de coaste, Trevor Burns a ocupat un loc vacant în grupul respectiv, iar Elyse s-a lăsat cu grijă înapoi în apă. A uitat complet să pornească aparatul care emitea impulsuri magnetice pentru a alunga rechinii.

Trevor Burns şi ceilalţi făceau snorkelling la suprafaţă, în timp ce Elyse se scufunda pentru a atrage delfinii. În câteva minute, ea reuşise să îndrume delfinii sus, spre turişti, dar cele trei animale erau capricioase – tot dispăreau şi iar apăreau până când, într-o străfulgerare argintie, dispăreau din nou. Încă o dată, Elyse a încercat să îndrume cei trei delfini spre suprafaţă. Aceştia au început să se ridice de la fundul oceanului, dar imediat s-au scufundat la loc. Probabil din cauza puiului, s-a gândit Elyse în timp ce ieşea la suprafaţă pentru o gură de aer, chiar în faţa grupului ei de turişti.

Şi atunci s-a întâmplat. O forţă atotputernică a izbit-o din spate, aruncând-o afară din apă. În timp se zbătea şi încerca să respire, a zărit în trecere barca, iar apoi s-a uitat în jos, în apă. Dar n-a putut vedea altceva decât o masă imensă, gri. Era un rechin din specia marele alb.

La doar un metru în spatele lui Elyse, între ea şi barcă, Trevor Burns a fost uimit să vadă o torpilă gri cum trece pe lângă el, formând un şuvoi de apă în urma sa. Pentru o fracţiune de secundă, s-a gândit că trebuie să fie unul dintre delfinii prietenoşi, înainte să vadă, oripilat, cum animalul de două ori mai lung decât un om a prins-o pe Elyse de ambele picioare.

Fălcile masive ale animalului s-au încleştat chiar peste costumul ei de scufundări, de sub genunchi până la partea superioară a coapselor. I-a dat drumul pentru o clipă, apoi a muşcat a doua oară, pentru a se asigura că a prins-o bine. În acel moment, Elyse a leşinat.

Las-o în pace! a fost singurul gând al lui Trevor, în timp ce se repezea la rechin în încercarea de a-l face să-i dea drumul fetei. Desfăcându-şi larg braţele, bărbatul a apucat prădătorul pe după cap, într-o îmbrăţişare strânsă, apoi, în joc fiind chiar viaţa lui, s-a ţinut cât a putut de bine în timp ce animalul se zbătea violent în apă.

În jurul lui, totul era o vâltoare de apă înroşită. Neputând să-şi împreuneze mâinile în jurul corpului masiv şi puternic al rechinului, Trevor îşi folosea toate puterile pentru a se ţine de pielea aspră a animalului. Orbit de apa învolburată şi roşie, rechinul s-a smucit brusc şi l-a ridicat pe Trevor în aer, de parcă ar fi fost o păpuşă de cârpă, întorcându-l cu picioarele în sus, înainte de a plonja înapoi apă. Dar bărbatul nu i-a dat drumul animalului.

În mijlocul haosului creat de lupta cu rechinul, Trevor s-a concentrat asupra unui singur lucru: trebuia să-l facă pe rechin să-i dea drumul Elysei.

Pe puntea şalupei era haos. Sirena îi chema pe scufundători afară din apă. De sus, de pe covertă, Julie şi Megan văzuseră cum apa s-a făcut mai întâi albă, apoi roz şi, în cele din urmă, roşie. Nimeni nu şi-a dat seama că Elyse era încă în apă: vedeau doar trupul solid al lui Trevor Burns aruncat încoace şi încolo. Picioarele îi zboarau prin aer în timp ce rechinul încerca să scape de el.

Trevor nu vedea nimic clar, dar gândea raţional. Adrenalina îl ajuta să rămână concentrat şi să nu simtă durerea cauzată de coastele vătămate.

Elyse, având picioarele încă prinse în gura rechinului, sângera masiv din arterele secţionate. Revigorată, cu ultimele puteri rămase, a încercat să pocnească rechinul în nas. Efortul n-a avut niciun efect – pumnul i-a ricoşat din marele rechin alb cum ricoşează piciorul când dai un şut într-un cauciuc de maşină.

Bâjbâind pin apa înroşită de sânge, Elyse şi-a amintit de dispozitivul de la gleznă. Întinzându-se, a reuşit cumva să pornească aparatul împotriva rechinilor. Imediat ce a făcut asta, şi-a pierdut cunoştinţa.

Scutul împotriva rechinilor funcţionează prin emiterea unor impulsuri electrice direct spre nasul rechinului, ceea ce cauzează spasme musculare neplăcute. Trevor încă îmbrăţişa strâns rechinul, gândindu-se că dacă nu reuşeşte să se ţină moare, când animalul probabil că a simţit disconfortul semnalului de înaltă frecvenţă. A încetat imediat să se mai zbată. Şi aşa cum a apărut, a şi dispărut ca o rachetă în largul oceanului.

Când apa s-a mai limpezit, Trevor a văzut că Elyse se scufunda. Nu mai avea masca, iar ochii îi erau deschişi. S-a aruncat şi a ridicat-o la suprafaţă.

Rechinul îi sfâşiase picioarele, dar costumul de scufundări era încă într-o stare bună şi îi ţinea strânse la un loc rămăşiţele picioarelor. Trevor o mângâia pe cap, în tip ce un paramedic şi o asistentă medicală care se aflau printre pasageri făceau eforturi pentru a o stabiliza, ridicându-i picioarele şi legându-le cu garouri pentru a împiedica hemoragia.

O ambulanţă care aştepta la ţărm a dus-o imediat pe Elyse la un elicopter, care a transportat-o 50 km până la spitalul din Perth. În timpul operaţiei, doctorii au scos trei sferturi de dinte de rechin care era înfipt în femurul ei stâng şi au făcut peste 200 de suturi pe coapse şi pe gambe. I-au trebuit câteva luni ca să poată merge fără cârje şi încă o mai dor, din când în când, picioarele.

Trevor Burns a fost decorat cu Steaua Curajului, una dintre cele mai înalte recompense pentru curajul civililor pe care le oferă Australia. Aflat încă sub vraja frumuseţii mărilor din largul Australiei de Vest, grija de acum a acestui bărbat este ca oamenii să înveţe să respecte obiceiurile rechinilor. „Ei nu sunt ca un câine pe care îl poţi dresa“, spune el.

Vote it up
313
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza