Întreab-o pe Andreea?

 

Un prieten de-al meu trece de ceva timp printr-o perioadă grea. Tatăl lui s-a sinucis, apoi, la câteva luni, și mama lui, amândoi din motive financiare. Acum, el le duce pe toate și mi-e teamă în ceea ce-l privește...

Dragă Flavia,

E tristă povestea prietenului tău. Nu e uşor pentru tine să îl vezi aşa şi ai vrea cumva să îl salvezi de la soarta pe care eşti aproape convinsă că o are. Într-adevăr, pentru prietenul tău există două opțiuni: fie să urmeze modelul părinților şi să se dea bătut, fie să lupte cu încercările vieții. Ceea ce ai putea face pentru el este să îi fii alături, să te preocupi de soarta lui (aşa cum cred că faci deja). Încurajează-l în măsura în care şi tu crezi în el: cum ai putea să îi spui că viața lui merită trăită, dacă în mintea ta sentința lui e deja semnată? Ceea ce ai putea face pentru tine e să încerci să îți dai seama de unde vine această nevoie a ta de a îți „salva“ prietenul. Poate răspunsul pe care ți-l vei da singură va fi unul neaşteptat.

Vote it up
3
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza