Înotătorul care sfidează ghețarii

PLONJÂND ÎN APĂ, LA POLUL NORD, LUI LEWIS PUGH ÎI ÎNGHEAȚĂ SÂNGELE ÎN VENE. ÎN CÂTEVA MINUTE POATE MURI. CE VREA EL, OARE, SĂ DEMONSTREZE? CĂ PĂMÂNTUL SE ÎNCĂLZEȘTE PREA TARE
 

Lewis Gordon Pugh,
primul înotător al lumii la proba de rezistență în apă rece, a călătorit mai întâi cu un spărgător de gheață până la Polul Nord, iar apoi cu o mică barcă pneumatică, după care a mers pe jos pe gheață până ce a ajuns la o fisură mai largă în suprafața arctică. Acolo s-a oprit și a plonjat în apă.

Temperatura apei era de minus 1,8 grade Celsius. Pugh purta costum de baie, cască și ochelari de înot. Ochelarii i s-au aburit și au înghețat. În apă se auzeau tot felul de sunete, o scrâșnitură puternică a maselor de gheață care se deplasau. Se simțea de parcă întregul trup îi luase foc.

Pugh face parte dintr-o mică comunitate de aventurieri cunoscuți ca înotători în condiții extreme. Sportul practicat de ei presupune mai degrabă realizarea unei performanțe decât câștigarea unui concurs. Anul trecut, slovenul Martin Strel a devenit primul sportiv care a străbătut înot cei 5.268 de kilometri ai fluviului Amazon. Americanul Lynne Cox a fost primul care a înotat doi kilometri în Antarctica și în Strâmtoarea Bering, care separă America de Rusia. Sud-africanul Pugh a stabilit recordul mondial înotând la o temperatură de zero grade Celsius și parcurgând cea mai lungă distanță, de 1.225 metri, în Nigardsbreen, un lac din Norvegia.

„Lynne, Martin și cu mine am reușit să obținem cele mai mari performanțe în domeniu“, spune el. „Nu a mai rămas aproape niciun record de atins.“

Nimic, cu excepția Polului Nord.
Pugh și Cox au înotat în Antarctica în apă având o temperatură de zero grade Celsius. Nimeni nu mai înotase la o temperatură atât de scăzută și nimeni nu știa care ar putea fi consecințele. Acum, pe 15 iulie 2007, în cel mai nordic punct al planetei, Pugh era scufundat în apă la o temperatură de minus 1,8 grade Celsius.

Îl cunoscusem pe Pugh cu o lună înainte în orașul Jostedal, din vestul Norvegiei, unde mă aflam ca să asist la pregătirile pentru expediția la Polul Nord. Am mers cu mașina până la Nigardsbreen, un lac de culoarea jadului din fața unui ghețar ascuns printre munți. Exact în acest loc, cu un an înainte, Pugh reușise să depășească recordul mondial la înotul pe distanțe lungi la temperatura de zero grade Celsius. S-a dezbrăcat la malul lacului, rămânând în costum de baie, ochelari și cască de înot. Pe suprafața Lacului Nigardsbreen sclipeau ace de gheață. Pugh, un avocat specializat în probleme de legislație maritimă, în vârstă de 37 de ani, a cărui poreclă este Ursul Ghețurilor, a estimat că apa avea o temperatură de două grade Celsius.

„Ar trebui să intri“, mi-a spus el. „Nu cred că o să mai ai vreodată o ocazie ca aceasta.“

Nici că mi-aș dori vreuna. Totuși, m-am descălțat și am intrat în apă până la genunchi.

Nu mi-a luat mult până să îmi dau seama că senzația era la fel de neplăcută pe cât mă așteptam și m-am îndreptat către mal.

– Nu ieși încă, a spus Pugh. Trebuie să stai în apă un minut ca să simți ceva.

– În regulă, am spus. Unu, doi…

Apa avea parcă consistența unor cioburi de gheață și zăpada înghețată mi s-a lipit de tălpi și picioare ca un adeziv puternic. Am simțit un fior rece străbătându-mi gâtul și auzeam cum îmi clănțăne dinții. Când m-am mișcat, aveam înțepături ca de urzici în picioare, iar când am ieșit din apă, nu-mi mai simțeam degetele.

Pugh avea o expresie
mulțumită pe față, de parcă tocmai găsise un partener de joacă. Nimeni nu îl mai însoțise într-o astfel de aventură până atunci. „Nu ai simțit decât frigul pătrunzân-du-ți în piele și mușchi. Nu ai stat suficient timp pentru ca frigul să-ți ajungă în oase. De-abia atunci începi să simți adevărata durere. Acum încearcă și intră cu tot corpul în apă.“

M-am dezbrăcat și m-am băgat în apă. De data aceasta, Pugh a intrat și el odată cu mine ca să se asigure că voi reuși să ies. Odată ajuns în apă, mi-am dat seama însă că acest lucru nu ar fi fost posibil dacă aș fi înotat o oarecare distanță. Aproape imediat am început să respir cu greutate, precipitat, ajungând într-o stare cunoscută sub numele de hiperventilație involuntară. Simțeam apa ca o greutate apăsându-mi brațele.

„Ești în siguranță“, îmi spuse Pugh. „Bun, relaxează-te! Pur și simplu rela-xează-te. Respiră încet... Încet.“

Majoritatea oamenilor care cad în apă
înghețată nu mor din cauza frigului. Nu direct din cauza frigului, în orice caz. În schimb, șocul îi face să-și piardă controlul asupra respirației. În momentul în care apa le ajunge în dreptul gurii, plămânii li se umplu de apă și se îneacă. Acele persoane, mai rar întâlnite, care reușesc să calce apa, vor simți cum temperatura corpului le scade, își vor pierde abilitatea de a vorbi și controlul asupra corpului. Nu după multă vreme, hipotermia le va provoca o stare de incon-știență și se vor îneca.

Experiența mea nu a durat mai mult de 20 de secunde. Când Pugh a stabilit recordul mondial înotând la o tempe-ratură de zero grade, stătuse în apă 23 de minute și 50 de secunde.

Pugh este singura
persoană despre care se știe că își poate regla tempe-ratura propriului corp. El stă pe malul apei ascultând muzică – Beethoven, Eminem, P. Diddy, coloana sonoră a filmului Gladiatorul – și se antrenează prin exerciții mentale. Se gândește la obiectivul său și simte cum îl cuprinde un val de agresivitate. În momentul în care plonjează cu capul înainte în apă, temperatura corpului său se ridică mai sus de temperatura normală de 37 de grade Celsius. „Am descoperit că, înainte de a înota în apă rece, temperatura corpului său crescuse până la 38,4 grade Celsius“, spune Jonathan Dugas, un om de știință din Chicago care a cercetat împreună cu Tim Noakes comportamentul lui Pugh în cadrul Institutului de științe Sportive din Africa de Sud. „Acesta este un lucru esențial, pentru că îi permite să stea mai mult timp în apă. Adevăratul său atu este unul psihologic“, afirmă Dugas. „Foarte rar întâl-nești oameni care pot trece peste inhibiția de a intra într-o apă atât de rece. El, odată intrat, își poate înfrâna impulsul de a ieși, în ciuda faptului că trupul său îi transmite că îi este foarte frig. Remarcabil este faptul că apoi poate să înoate normal, degajat. El înoată la zero grade de parcă ar face o tură într-un bazin, în ciuda durerii îngrozitoare pe care o simte.“

Câteodată, cristale minuscule de gheață îi pătrund prin piele, iar Pugh iese din apă plin de pete de sânge. La un moment dat, după ce a înotat, i-au trebuit două săptămâni pentru a-și putea folosi din nou mâinile la capa-citate maximă.

Andy Cullens, care conduce Ice Troll, o companie din Jostedal ce organizează excursii pentru vizitarea ghețarilor cu caiacul, l-a supravegheat pe Pugh dintr-un caiac în timp ce înota în Lacul Nigardsbreen, când a stabilit recordul pentru cea mai lungă distanță străbătută în apă aflată la o temperatură de zero grade Celsius.

„Recordul era de 1.200 de metri“, își amintește Cullens. „După primii 1.000 de metri arăta normal. Însă, exact înainte de a ajunge să străbată cei 1.200 de metri, a devenit foarte dezorientat. Până atunci se uitase la mine tot timpul, la fiecare mișcare, însă pe acea ultimă sută de metri privirea i-a devenit din ce în ce mai goală. Extrem de înfricoșător. Însă, până la urmă, a reușit.“

„Totul a început ca o mare petrecere“, își amintește Olav Grov, un localnic din Jostedal. „Însă, spre sfârșit, pe chipul lui a apărut o anumită expresie. Nu mai era printre noi. Era, știți voi, acolo, la granița dintre cele două lumi, dintre viață și moarte.“ Peder Kjœrvik, un prieten de-al lui Pugh, adaugă: „După ce a ieșit din apă și s-a dus la duș, nu mai eram siguri dacă aveam să-l mai vedem vreodată. Însă Pugh mai are și un alt punct forte: o extraordinară capacitate de a-și reveni. Patruzeci de minute mai târziu, dădea interviuri presei“.

Cea mai mare provocare
căreia trebuise să îi facă față Pugh până atunci fusese aceea de a înota la Polul Nord, de a înota în cel mai nordic punct al planetei, la temperatura cea mai scăzută, la care nimeni nu mai înotase până atunci. Printre membrii grupului care îl însoțea se numărau și trei paznici care trebuiau să țină la distanță urșii polari. Pugh, ecologist convins, dăduse ordine precise: în niciun caz, paznicii nu trebuiau să rănească urșii polari. Traseul pe care îl avea de străbătut era o întindere de apă de 250 de metri lungime, având o temperatură de minus 1,8 grade Celsius. Avea să înoate în ture, până când ajungea să parcurgă un kilometru întreg.

Pugh a străbătut un kilometru în
18 minute și 50 de secunde, devenind prima persoană care a reușit să parcurgă înot o distanță atât de mare la Polul Nord și să depășească recordul stabilit de Lynne Cox, care înotase la zero grade Celsius. „În comparație cu această performanță, Antarctica pare o simplă piscină într-un sat de vacanță“, mi-a spus el după ce a stabilit recordul. „Acolo, în acea lume crepusculară a gheții, ai de a face cu un peisaj suprarealist. A fost cel mai înfricoșător lucru pe care mi l-am putut imagina vreodată. Nu poți vedea nimic. E ca și cum ai plonja în neant. Ai impresia că sub tine nu există absolut nimic. Era înspăimântător, pentru că eram conștient că forțez limitele și nimeni nu știa cu exactitate cum avea să reacționeze corpul meu.“

La sfârșitul fiecărei ture, combinația de durere și de frică era atât de intensă, încât se gândea să renunțe. Acum, era fericit că nu abandonase. Performanța realizată l-a făcut cunoscut și a propulsat campania sa ecologistă de „a scutura lumea“ din inerția discuțiilor despre încălzirea globală. Cum temperaturile sunt în continuă creștere, a devenit din ce în ce mai ușor să găsești fisuri în calota glaciară prin care se poate înota în întinderile de gheață de la Polul Nord.

Pugh a declarat: „Paradoxul este că a trebuit să risc înghețul pentru a reuși să conving lumea întreagă că fenomenul de încălzire globală se derulează cu o viteză nemaiîntâlnită. Am făcut-o chiar riscându-mi viața“.

FORBESLIFE (OCTOMBRie 29, ’07)© 2007 DE FORBES, INC., NEW YORK, N.Y. 10011

Vote it up
154
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza