Povesti cu fantome

Spectrul de la salon

de Sheena Carmichael

Nu era nimic. "Sunt aici de cativa ani buni si nu am vazut nimic", spunea mereu Joanne Robson, o stilista de 35 de ani de la salonul meu cosmetic. Ea era convinsa ca zgomotul de pasi, disparitia periilor de par si povestile fetelor venite sa faca practica la noi, care sustineau ca si-au auzit numele rostit in soapta cand erau singure, nu aveau nicio legatura cu fantomele. Totusi, eu si ceilalti angajati ai mei stiam prin ce trecuseram de cand am deschis salonul Jazz, pe strada Frederick, din South Shields, in 1997. Un spray de par se miscase pe masa chiar in fata mea in timp ce tundeam o clienta. Clientele ieseau din separeurile unde se faceau tratamente de infrumusetare spunand:

- Nu stiam ca aveti si clienti barbati.
- Nu avem, le raspundeam.
Atunci cine era barbatul pe care il auzisera bombanind?
- Foarte bine, i-am spus Joannei. Daca esti asa de convinsa, atunci ramai aici la noapte si vezi ce se intampla!
Asadar, in acea seara Joanne a ramas intr-unul din solarele noastre, bronzandu-se, in spatele obloanelor trase.

Deodata s-a auzit o lovitura puternica pe capacul solarului. Joanne a sarit in sus. A explodat!, s-a gandit ea. Dar solarul nu patise nimic, in afara de o adancitura in capac. Langa aparat era aruncat un tub de crema.

- Cine-i acolo?, a strigat Joanne si a alergat din separeu in salonul principal. Nu era nimeni.

O saptamana mai tarziu, cand Joanne lucra peste program, uscatorul de par, care putea fi pornit numai daca tineai capacul apasat, a pornit singur. Joanne a fugit afara si l-a sunat pe tatal ei, sa vina sa inchida salonul.
Zvonul despre salonul nostru bantuit s-a raspandit cu repeziciune.

- Stii, aici a murit cineva, mi-a spus o clienta. Pana in 1950, cladirea aceasta era un camin pentru muncitori. Unul dintre ei a cazut in subsol si si-a rupt gatul.
Lucrurile au inceput sa capete sens. Noi auziseram clinchet de pahare, iar o clienta sustinea ca cineva i-a spus: "Cara-te de aici!", in timp ce mergea la baie, pe langa scarile blocate ce duceau spre subsol. O clienta, din afara orasului, care era medium, ne intrebase daca stim ca avem o fantoma si ca mortul este nefericit. Nu ii placea ideea ca salonul este condus de femei si nici influentele straine de acolo. Iar clienta aceea nu avea de unde sa stie ca sunt pe jumatate pakistaneza, pentru ca, in ziua cand ea a fost acolo, eu eram libera.

Totusi, fantoma noastra nu-si facuse niciodata aparitia pana in ajunul Craciunului din anul 2008. In timp ce eu si colegele mele stateam in camera angajatilor, la doar doi pasi de noi a aparut o silueta inalta, incetosata, care a disparut apoi imediat, lasand in urma un miros metalic.

Cateva luni mai tarziu, i-am cerut ajutorul lui Mike Hallowell, un investigator local de fenomene paranormale, care a confirmat ca in salonul nostru exista cel putin o prezenta masculina. Deja nu mai eram speriata, ci mai degraba incantata. In seara vizitei lui Mike, in timp ce inchideam salonul, am spus:
- Nu te teme, fantoma, ma intorc!
Cand am venit din nou la serviciu, cineva sau ceva ne lasase pe agenda de programari un mic cadou: o capsuna. Poate e un semn ca fantoma noastra invata sa-si accepte sefa pe jumatate asiatica.