Intr-o dupa-amiaza insorita, la Bruxelles, un terorist apasa pe un buton. In apropiere, intr-un camion mare, parcat langa sediul NATO,  o mica explozie propulseaza un "glont" facut din uraniu intr-un bloc cilindric turnat tot din uraniu. In momentul coliziunii acestora, se produce o reactie atomica, cu o viteza si putere incredibile. Intr-o fractiune de secunda, pamantul se incalzeste la 100 de milioane de grade Celsius - de 10 ori mai fierbinte decat miezul soarelui -, transformand toata materialele din jur intr-o plasma fara forma.
Caldura radiaza repede spre exterior, dand foc la copaci, masini, cladiri  si fiintelor umane. Aerul supraincalzit actioneaza ca un front cu o presiune devastatoare in toate directiile. Teroristul abia are timp sa-si dea seama de succesul atacului, inainte de a fi orbit de o lumina fulgeratoare, in clipa cand cladirea in care se afla se prabuseste.

Dupa cateva minute, Bruxellesul este o ruina. La un kilometru de explozie, nicio structura nu mai ramane in picioare si nicio persoana nu mai ramane in viata. Pe o distanta de cativa kilometri, cladirile sunt grav avariate. Peste tot ard focuri, alimentate de conductele sparte de gaz si atatate de vantul cu forta de uragan declansat in urma exploziei. Cei care nu au ars, nu au fost striviti sau sufocati trebuie sa se lupte cu razele gama si neutronii degajati de pamant, care distrug celulele vii. In primele minute, sunt omorati 40.000 de oameni; alti 300.000 sunt raniti. Panica ii cuprinde repede pe supravietuitori. Drumurile sunt blocate de trafic, oamenii incercand sa fuga din oras. Un nor radioactiv incepe sa pluteasca pe deasupra Belgiei, spre Germania si Olanda, acoperind o suprafata de mii de kilometri patrati.

Consecintele economice ale exploziei se intind cu repeziciune peste toata Europa si fac inconjurul lumii. Orice comert inceteaza la Bruxelles. Activitatea din alte orase din intreaga lume ingheata si toti isi pun intrebarea: Va mai fi o alta bomba? Temandu-se ca raspunsul este da, multe tari isi inchid porturile si aeroporturile.
Distrugerea Bruxellesului, iradierea unei mari parti din Europa, moartea sau ranirea grava a mii de oameni si intreruperea comertului international vor costa sute de miliarde de dolari, falimentand firmele, amplificand somajul si declansand poate o recesiune globala. Lumea nu va mai fi niciodata aceeasi.

Alte intrebari isi fac loc pe masura ce oamenii incep sa realizeze implicatiile devastatoare ale primului atac terorist nuclear din lume: Cine a facut asta? Cum am putut permite sa se intample asa ceva?
Din fericire, a fost un scenariu fictiv. Din nefericire, este totusi unul realist. Un atac nuclear din partea unei organizatii teroriste se poate produce. Dar el poate fi evitat.

Toate armele nucleare sunt alimentate fie cu plutoniu ori cu uraniu, materiale care sunt extrem de dificil de produs. Uraniul extras din mine trebuie sa treaca printr-un proces complex de rafinare si imbogatire inainte de a fi folosit pentru bombe. Plutoniul nu exista in stare naturala, fiind produs doar atunci cand uraniul trece printr-un reactor nuclear (reactia atomica transforma un element in altul).
Ambele procese nu sunt la indemana niciunui grup terorist si nici a majoritatii tarilor. Daca un terorist ar vrea sa fabrice o bomba nucleara, ar trebui sa fure sau sa cumpere materialul dintr-o tara care l-a produs. O sursa potentiala ar putea fi un asa-zis "stat renegat", cum ar fi Coreea de Nord sau Iranul. Desi, dupa cinci ani de negocieri internationale, programul sau nuclear este declarat inghetat si supus dezmembrarii, Coreea de Nord se pare ca a produs suficient plutoniu pentru o duzina de arme nucleare - iar regimul de acolo este cunoscut ca a vandut rachetele balistice unor cumparatori de trista reputatie. Iranul nu are inca arme nucleare, dar a intentionat sa le produca - si are un program activ (desi inca rudimentar) pentru imbogatirea uraniului, care a trezit ingrijorare in intreaga lume, in mare parte datorita legaturilor pe care Iranul le are cu terorismul.

Exista insa motive de indoiala ca Iranul, Coreea de Nord sau vreun alt stat ar vinde in mod deliberat materiale fisionabile teroristilor. Atunci cand explodeaza o bomba nucleara, ea lasa in urma reziduuri radioactive - un fel de amprenta nucleara.

Multi experti in domeniul nuclear sunt mai ingrijorati de scenariul in care o tara este neglijenta, mai mult decat rau intentionata sau sinucigasa. Rusia are circa 600 de tone de material nuclear care poate fi folosit pentru confectionarea unor bombe, mare parte din acesta fiind imprastiat prin tara in depozite si baze militare care sunt aparate de o politie militara prost platita, cu reguli de securitate slabe si infrastructura in stare jalnica.

Oficialii rusi au reconoscut ca teroristii au cercetat amplasamentele focoaselor nucleare din tara lor; in 2003, teroristii au incercat sa cumpere 15 kg de uraniu imbogatit. Intre 2001 si 2006, s-au inregistrat peste 20 de incidente de trafic de material fisionabil, indeobste furat din fabrici de material nuclear de oameni dinauntru sau de raufacatori care voiau sa se imbogateasca. Din fericire, cantitatile au fost prea mici pentru a fabrica o arma.

De asemenea, este posibil ca furturile sa fi fost trecute cu vederea; nu este clar daca Rusia stie macar exact cate arme nucleare are, ca sa nu mai spunem cu precizie cat material nuclear are sau daca acesta a disparut.
Situatia nucleara a Pakistanului este si mai incurcata. Acest stat, in majoritate musulman, a inceput sa dezvolte arme nucleare in secret, in anii ‘70, si a efectuat o serie de teste nucleare in 1998. Azi, se pare ca Pakistanul are circa 60 de arme nucleare, care au menirea de a lovi rivalul sau (si alta putere nucleara) India. Se spune ca facilitatile nucleare ale Pakistanului sunt bine pazite, dar in realitate nimeni nu stie exact ce precautii a luat guvernul. Aceasta tara, unde-si au sediul multi extremisti islamisti si poate chiar si Osama bin Laden insusi, nu duce lipsa de hoti potentiali cu simpatii fata de cauza jihadista.
Pe langa asta, Pakistanul are o reputatie cumplita de proliferare nucleara. Asa-zisul parinte al programului sau nuclear - un om de stiinta numit Abdul Qadeer Khan - nu numai ca a transformat Pakistanul intr-o putere nucleara, ci a si transferat in mod ilicit planurile si tehnologia de imbogatire a materialului nuclear in Iran, Libia si Coreea de Nord. Khan este in arest la domiciliu din 2004, dar multi membri ai retelei sale nu au fost deferiti niciodata justitiei si se spune ca au continuat sa vanda tehnologie nucleara.

In fine, materialul nuclear ar putea proveni din cele 135 de reactoare nucleare de cercetare din lume, care folosesc uraniu foarte imbogatit pentru a efectua experiente stiintifice si pentru a produce izotopi pentru uz medical.
"Majoritatea reactorilor pentru cercetare din lume au o securitate minima", spune expertul in domeniul nuclear de la Universitatea Harvard, Matthew Bunn.
Pentru un grup terorist care incearca sa fabrice o arma nucleara, aceasta ar putea fi cea mai la indemana sursa de material fisionabil.
Fiecare dintre aceste surse potentiale de material nuclear - state proscrise, tari neglijente si reactoare de cercetare prost securizate - necesita o solutie diferita, dar tinta este aceeasi: sa ne asiguram ca toate materialele fisionabile din care se pot fabrica arme sunt fie distruse, fie securizate, pentru a ne asigura ca nu se vor mai fabrica astfel de materiale noi. Desi se poate ca terorismul sa nu poata fi eradicat, terorismul nuclear poate fi prevenit.
In februarie 2007, Statele Unite, China, Rusia, Coreea de Sud si Japonia au convins Coreea de Nord sa inghete si, in cele din urma, sa renunte la programele sale nucleare. A fost o realizare fantastica. Cu toate acestea, Coreea de Nord a incalcat o promisiune similara facuta in 1994. Implementarea reala a acestui nou acord va fi esentiala.
Situatia din Iran este mai putin promitatoare. Franta, Marea Britanie si Germania - sustinute de rezolutiile Natiunilor Unite - au incercat sa negocieze incetarea programului de imbogatire a uraniului din Iran, dar au esuat. Daca tarile mai apropiate de Teheran, ca Rusia si China, nu vor depune presiuni pentru a-i reduce ambitiile nucleare, Iranul va stapani capacitatea de a imbogati uraniul si, prin aceasta, va avea posibilitatea de a produce materiale pentru arme nucleare.

Trebuie de asemenea sa rezolvam situatia materialului nuclear prost pazit. Statele Unite au ajutat Rusia sa isi repare granitele, sa antreneze paza de securitate si sa construiasca un loc pentru a depozita acest material. Cu toate acestea, un deceniu si jumatate mai tarziu, aproape jumatate din cladirile unde se afla plutoniu si uraniu din care se pot fabrica arme inca nu au un sistem de securitate adecvat.
In pofida pericolului terorismului, zeci de reactoare de cercetare din lume - in locatii diverse, cum ar fi SUA, China, Argentina, Bangladesh, Jamaica, Japonia si Congo - sunt inca alimentate cu uraniu inalt imbogatit. Siturile nucleare din Pakistan raman si ele cutii negre virtuale.

Securizarea materialelor nucleare vulnerabile poate ca nu este cea mai placuta problema de politica externa, dar este una vitala. Pentru a se asigura ca teroristii nu pot sa construiasca o arma nucleara, comunitatea mondiala trebuie sa puna sub lacat orice material fisionabil din Rusia, sa scoata tot uraniul inalt imbogatit din reactoarele de cercetare si sa convinga Pakistanul si Iranul sa accepte inspectii internationale ale facilitatilor lor. Chiar daca am rezolva aceste probleme, amenintarea terorismului nuclear are inca o modalitate de a deveni inca si mai cumplita: dupa o pauza de trei decenii, energia nucleara se intoarce in forta. Suntem, asa cum spun unii analisti din domeniul energiei, pe valul unei "renasteri nucleare".
Asta nu este neaparat ceva rau, dar, daca nu sunt securizate bine cu paznici de securitate bine antrenati, cu bariere fizice adecvate, cu camere video si senzori la distanta, noile reactoare ar putea spori in mod dramatic disponibilitatea materialului fisionabil, adesea in tari cu legaturi cu teroristii. Exista modalitati de a obtine beneficii de pe urma energiei nucleare fara a ne pune viata in pericol, dar pentru asta este nevoie de o conducere puternica. De pilda, am putea pune productia combustibililor nucleari sub controlul unei singure organizatii globale, cum este Agentia Internationala pentru Energia Atomica.
In epoca terorismului, care ameninta sa devina epoca terorismului nuclear, poate ca este bine sa ne gandim mai mult. Vor exista sacrificii, dar in mod cert niciunul la fel de mare ca pierderea unui oras.

J. Peter Scoblic, autorul  articolului, este Redactor-sef la "The New Republic" si autorul cartii "SUA impotriva lor. Despre originile politicilor nucleare ale Administratiei Bush", publicata in aprilie 2008