Bun venit in varful lumii!

Viata pare altfel in cel mai nordic oras din lume, unde ursii polari iti bat la usa
 
<p>Aproape pe tot parcursul zborului de trei ore din Oslo pana in Longyearbyen, indepartata localitate arctica de pe teritoriul norvegian, despre care se spune ca este „cel mai nordic oras din lume“, am citit diverse lucruri despre ursii polari. Am descoperit astfel ca Ursus maritimus, care poate ajunge pana la 680 de kilograme, este capabil sa se deplaseze cu pana la 65 de kilometri pe ora, dar si ca, daca ar avea prilejul, m-ar manca cu fulgi cu tot.

Am mai aflat si ca in arhipelagul Svalbard numarul ursilor polari il depaseste pe cel al oamenilor (3.000 de ursi polari la 2.500 de oameni), ca gradinita din oras este inconjurata de un gard din otel, rezistent la un eventual atac al ursilor. Dar si ca, in fiecare an, in jur de douazeci de ursi infometati sunt observati de catre locuitori si alungati cu ajutorul elicopterelor sau, in ultima instanta, impuscati si ucisi. Incepand din 1973 au devenit o specie protejata.

In ultimele patru decenii, patru oameni au fost ucisi de ursii polari si foarte multi atacati in apropiere de Longyearbyen. Asa cum scria in ghidul meu: „…puteti vedea aproape peste tot un urs polar infometat si trebuie sa fiti constienti de faptul ca poate fi extrem de agresiv“. Prin lege, oricine se aventureaza in afara orasului trebuie sa aiba o pusca. Si, desigur, sa stie sa o foloseasca.
In timp ce ne pregateam de aterizare pe aeroportul din Longyearbyen, am privit in jos, spre fiorduri si ghetari, dar si spre muntii singuratici si maiestuosi, acoperiti de zapada, la ceea ce multi numesc „Regatul ursilor polari“.
M-am gandit ca nu trasesem cu pusca in viata mea. Si aveam sa stau acolo o saptamana intreaga. 

La cateva minute dupa aterizare, am vazut primul urs polar. Avea cam trei metri lungime si niste incisivi puternici si ascutiti, care puteau zdrobi foarte usor un craniu. Statea inghesuit, inchis intr-o cusca din sticla, la cativa metri distanta de zona de unde se ridicau bagajele. Parea cam fioros. Mai putin amenintator era un tricou pe care l-am zarit in magazinul de suveniruri din aeroport si pe care era desenat un urs polar care fugarea un om. Textul de sub desen spunea: „O masa rapida de pranz“. A spus cineva ca norvegienii nu au simtul umorului?

Indreptandu-ma spre oras alaturi de Mona Helene Barlein, amabila secretara de la biroul de turism al regiunii, am trecut de un semn triunghiular, rosu cu alb, care te atentiona ca pot fi ursi polari pe acolo. Este un semn pe care nu il intalnesti decat in Longyearbyen. „Asta ne aminteste tuturor celor de aici ca traim in tinutul natal al ursilor polari“, mi-a spus ea.
Cu totul intamplator, am depasit un biciclist solitar, care pedala catre aeroport. De umar avea agatata o pusca de calibru mare. „Tocmai ceea ce-ti spuneam“, a zis Barlien, aratandu-mi din cap spre ciclistul infofolit intr-o geaca groasa si cu caciula din lana pe cap, ca sa faca fata celor zece grade cu minus ale friguroasei zile de octombrie. „Suntem doar simpli oaspeti aici. Ursii polari stapanesc, de fapt, locul“.

In stanga noastra se inalta muntele Hiorthfjell, ale carui varfuri netede au 915 metri inaltime. La poalele sale se adaposteste localitatea Longyearbyen, dar si fiordul Advent, cu apele lui de cristal. Fiordul nu mai avea sa inghete in urmatoarele cateva saptamani, gratie curentilor calzi dinspre golf. In perioada iunie-august, dupa ce gheata iernii se topeste, navele aduc aici mii de turisti sositi sa exploreze locul. </p>

Vote it up
1180
Ți-a plăcut acest articol?Voteaza