Exista multe modalitati de cautare a aurului, dar cel mai des utilizate sunt spalarea cu saitrocul, dragarea, spalarea minereului, saparea crevaselor si ventilarea. Spalarea cu saitrocul presupune sa cerni pamantul intr-o farfurie adanca si rotunda din plastic si sa-l speli de mai multe ori, eliminand treptat in apa sedimentele mai usoare. Aurul este mai dens ca nisipul sau pietrisul si de 19 ori mai greu decat apa, astfel ca ramane la fundul saitrocului, in timp ce depuneri­le sunt eliminate odata cu apa. 

Cei care folosesc metoda dragarii utilizeaza tuburi cu vid. Acestea absorb sedimentele, care apoi ajung intr-un scoc unde sunt spalate, lasand in urma depunerile de aur. Saparea crevaselor inseamna literalmente sa cauti crapaturi mici in albia raului unde se pot fixa depunerile. Iar ventilarea inseamna sa plutesti cu fata in jos in apa, utilizand, de obicei, ochelari de scafandru, si sa vanturi incet nisipul in speranta ca vei gasi bucatele sau pepite mari de aur.

Desigur, operatorii industriali sparg stanca si sapa tunele, dar cei de azi, inspirati de primii cautatori, se echipeaza cu tarnacop, lopata, saitroc, scoc si detector de metale.

Si, conform afirmatiilor lui Richard Grabowski, director de stat adjunct al departamentului de minereuri si ener­gie la Biroul de Cadastru California, interesul pentru cautarea aurului cu­noaste un avant puternic. 

"In majoritatea cazurilor este vorba despre minerit la scara mica", spune acesta. "Unii au solicitat o bucata de teren o data sau de doua ori in speranta ca vor gasi o pepita cu putin peste o suta de grame sau viseaza la vreun filon de aur in cine stie ce de stanca. Multi vin doar in weekenduri, iar altii o fac doar din placere. Dar oricine crede ca vine aici si se imbogateste repede va fi dezamagit. Ideea este ca nimeni nu stie sigur peste ce o sa dea si tocmai acest lucru ii atrage pe oameni sa vina si sa-si marcheze teritoriul."

Dar nu toata lumea trebuie sa se inregistreze pentru a cauta legal aur. Multe persoane se inscriu in asociatii de minerit cum ar fi Asociatia de Minerit Lost Dutchman, care le permite sa faca sapaturi in aproape zece locatii diferite pe teren privat atat in California, cat si in alte state bogate in aur, cum ar fi Oregon, Georgia si Michigan. Un abonament pe viata costa 3.600 de dolari.
O astfel de asociatie este Duisenburg, cu sediul langa vechiul oras al goanei dupa aur, Randsburg, la 640 de kilometri sud de locul unde se afla tabara lui Dan si Scotty. Aici, intr-o comunitate asezata dintr-o regiune deluroasa expusa vanturilor la marginea desertu­lui Mojave, zeci de membri vin la sfarsit de saptamana doar ca sa viziteze locurile unde se fac sapaturi.

Printre acestia se numara si Bea si Bob Halahan, in varsta de 70 de ani, care au renuntat anul trecut la viata lor din Santa Monica pentru a cauta liniste si pace si, bineinteles, aur. Locuiesc intr-o rulota, dar isi petrec majoritatea timpului afara, admirand peisajul desertului. Nu exista niciun fel de uti­litati in camping. De aceea, folosesc pa­nouri solare pentru electricitate, isi procura rezervele de apa din apropiere de Randsburg si platesc 23 de dolari pentru colectarea gunoiului o data pe luna. Timp de cateva ore pe zi isi incarca echipamentele in camioneta, merg putin pana la locul unde se fac sapaturi si se pun pe lucru. Amandoi debordeaza de energie.

"Ne-am saturat de oras", spune Bea, care s-a mutat din Liverpool in California in 1963. O femeie vesela, Bea are doi copii si patru nepoti. "Am fost chelnerita in Santa Monica timp de aproape 30 de ani, dar multe s-au schimbat de atunci: mult zgomot, preturi mari si foarte multi oameni ramasi pe drumuri odata cu declinul economiei. Am vrut liniste, si asta am gasit aici. Fiicele mele cred ca am luat-o razna. Au venit sa ma viziteze si apoi, cand au ajuns acasa, m-au sunat sa ma roage sa ma intorc, fiindca nu o sa supravietuiesc aici. Ei bine, au trecut sase luni de cand suntem aici si le-am dovedit ca se insala."

Ea mai declara: "Sapam in fiecare zi si aproape mereu gasim aur, dar nu e singurul lucru care conteaza. E vorba de natura si de un mod de viata mai sa­na­tos. Nu am fost niciodata mai fericiti ca acum".

Sotul ei, Bob, este bunic, dar are bratele unui barbat de 20 de ani. El spune ca mutarea in desert nu a fost din cauza banilor, desi acestia au avut si ei rolul lor. Impreuna au o pensie de la stat de doar 1.350 de dolari pe luna, dar in Santa Monica numai chiria ajungea la 2.200 de dolari. Cand s-au pensionat, au constatat ca banii pur si simplu nu le mai ajungeau.  

"Ne este mult mai bine aici din multe puncte de vedere", spune el. "Am putea sta acasa in fata televizorului, irosindu-ne viata, sau am putea trai aici, unde ne bucuram de libertate, ne pastram conditia fizica si cautam aur."

"In timpul verii, temperatura poate ajunge si la 45 grade Celsius, iar iarna, in timpul noptii, scade sub zero, asa ca trebuie sa fii tare", spune el. "Dar este si frumos si, in plus, ai parte de emotia gasirii aurului. Cand il vezi... ei bine, este greu sa va descriu. Recunosc ca am gasit pana acum aur in valoare de aproape 2.000 de dolari, adica echivalentul a cateva ore de munca pe zi. Nu pare o suma mare, dar cand nu ai chirie si facturi de platit e o suma bunicica."

Ii las pe Bob si Bea in urma si ma indrept cu masina spre Randsburg, jumatate oras-fantoma, jumatate atractie turistica, unde intru intr-un magazin de produse de minerit, Charlie's Ore House, administrat de Charlie Salwasser, in varsta de 69 de ani. Aici aflu cat de serioasa este cautarea aurului.

"Lumea vine si pleaca", spune Charlie. "Febra aurului a cuprins multa lume, ceea ce inseamna ca multi vor fi deza­magiti. Ei cred ca, daca vad o emisiune despre exploatarea aurului, va fi floare la ureche, dar nu este chiar asa de usor."

"Am cunoscut oameni care au lasat totul pentru a cauta aur. Era un tip care a renuntat la locul de munca si la fami­lie. A venit aici si a locuit in masina, in mijlocul desertului, a muncit din greu zi si noapte si a reusit sa castige doar cat sa-si acopere nevoile zilnice. Nu i-am dat mai mult de sase luni. A plecat acasa cu mana goala."

"Dar ai mai auzit, asa cum am auzit si eu, de tipul care tocmai a gasit o pepita de 21 de grame. De fapt, am auzit in mai multe randuri vorbindu-se de el, dar nu am l-am cunoscut niciodata."

Totusi, daca esti ca Bob sau Bea, Dan sau Lori, Scotty sau Maureen, nu mai conteaza. Rar mi-a fost dat sa intalnesc oameni mai fericiti sau mai impliniti.

"In fiecare zi ma gandesc ca aceasta ar putea fi ziua cea mare", spune Bob. "Visez ca dau peste o pepita uriasa, dar, sincer, nu disper. Cu sau fara aur, deja ma simt norocos. Stii, exista mai multe feluri in care poti fi bogat."