Incepe vanatoarea

Agentia Britanica de Combatere a Crimei Organizate (SOCA) lucreaza sub acoperire in mai multe tari, pentru a dejuca fraudele internationale, traficul de droguri si furtul sau escrocheriile.

Pe 4 octombrie, putin inainte de pranz, la SOCA suna telefonul. Dupa o convorbire scurta, comisarul-sef pentru fraudele informatice, cu nume de cod Paul, lua decizia sa trimita imediat o echipa de ofiteri la sediul Sumitomo.

Cele mai bine de 50 de ore de inregistrari cu camerele video de peste weekend erau fie goale, fie partial sterse. Dar ofiterii au avut si putin noroc: camerele ce supravegheau exteriorul cladirii nu fusesera dezinstalate. Ele aratau clar doi barbati, unul cu un laptop, altul cu parul prins intr-o coada de cal, care fusesera lasati sa intre de responsabilul cu securitatea, Kevin O’Donoghue. Iin varsta de 33 de ani, acesta era angajat la banca doar din martie. La sectia de politie, a negat initial ca se afla in banca atunci cand avusese loc furtul. Confruntat insa cu inregistrarea video, si-a schimbat declaratia. "Ma aflam intr-un pub. Un individ a venit si mi-a aratat poze cu mama, cu fratele meu si cu sotia, spunandu-mi ca, daca nu-i ajut pe cei doi barbati sa intre in banca, ai mei vor avea de suferit."

Dar ofiterii de investigatie descoperisera pe o alta camera ca O’Donoghue mintea. Se vedea ca el si cei doi radeau in timp ce lucrau la tastatura. A refuzat sa-i identifice pe vizitatori pana cand, sub presiune, a lasat sa-i scape: "Cred ca sunt belgieni". Si a tacut din nou.

Inregistrarea convorbirilor sale telefonice arata ca formase mai multe numere din Belgia. Toate trebuiau sa fie cercetate, ceea ce ar fi durat mai mult de 18 luni. Paul se gandea ca, intre timp, hotii ar incerca sa fraudeze si alte banci.

A doua greseala

Pe 12 octombrie 2004, ofiterii au primit un telefon de la banca Emirates Bank International PJSC, din Dubai. Doi indivizi incercasera sa transfere aproape 11 milioane de lire din contul unei companii de confectii intr-un cont deschis la o alta banca. Acestia prezentasera o scrisoare de autorizare trimisa prin fax din partea Sumitomo, dar aveau oarecare suspiciuni. Nu era o modalitate normala pentru a transfera o suma atat de mare. Numele firmei de confectii era Laxmi Devi Trading. Iar suma de 11 milioane de lire nu mai era acolo. Paul a cerut imediat ca o copie a scrisorii sa ii fie trimisa prin fax, pentru analiza. Nu­marul de inregistrare din partea de sus a paginii arata ca fusese trimisa in Dubai pe 3 octombrie, duminica - la o zi dupa tentativa de frauda, dintr-un magazin din Gloucestershire.

Fata care lucra la magazin a ajutat politia sa creeze un portret-robot al celor doi barbati. Unul era solid si de varsta mijlocie, avea mustata si purta joben pe cap. Celalalt era mai scund si mai indesat, era ras in crestet si avea o barba ca de tap.

Mai multe banci au inceput sa colaboreze cu SOCA. Un alt cont in care urmau sa fie varsati banii deturnati de la Sumitomo era deschis la Banco Santander, din Insulele Canare. Contul apartinea companiei Furzefield si acolo urmau sa intre peste 26 de milioane de lire. Se parea ca Furzefield nu avea alt rol decat de a primi sau a transfera bani. Unul dintre directorii sai era David Nash, nume care mai aparuse si in cazul altor doua conturi.

SOCA a inceput sa cerceteze toate persoanele care purtau acest nume din Marea Britanie - pana cand a ajuns la un barbat in varsta de 42 de ani, care avea un sex shop in celebrul cartier londonez Soho. Folosea si numele de David Coyne, care aparea si in conturile altor beneficiari in cazul incercarii de furt de la Sumitomo. Mai fusese condamnat anterior pentru spargere, furt si pentru posesie si trafic de droguri. Inregistrarile referitoare la calatoriile sale au aratat ca vizitase Gran Canaria in vara anului 2004, in acelasi timp cand fusese deschis contul firmei Furzefield. Pe data de 4 octombrie, fusese la o banca spaniola in compania altor doi barbati si incercase sa acceseze unul din conturile beneficiare de la Sumitomo.

In martie 2006, agentii SOCA i-au dat de urma lui Nash in Miami. Era scund si indesat, ras in crestet si cu o barba de tap. Le-a dat impresia ca se simtea usurat ca fusese prins. Intrebat de Furzefield, a spus ca fusese obligat sa intre in acea afacere. "Mi s-au promis bani ca sa fiu de acord sa fiu numit director, atat la aceasta companie, cat si la altele. Nu am primit niciodata acei bani." A recunoscut ca stia ca ia parte la o infractiune, dar a insistat:
- Nu sunt usa de biserica, dar mi se pare cusut cu ata alba: cum poti sa intri intr-o institutie financiara si sa iesi de acolo cu o gramada de bani?
- Speram sa ne spui tu, i-a raspuns unul dintre ofiteri.
Nash ridica din umeri.
- Pe 4 octombrie 2004, incepu ofiterul, ai fost la o banca in Spania impreuna cu alti doi barbati. Ai accesat un cont asteptandu-te sa gasesti acolo cateva milioane de lire sterline, dar ai descoperit ca e gol. Banii de la Sumitomo nu au sosit niciodata, nu-i asa?
- Eu am fost doar soferul, a spus Nash, am lucrat fara sa stiu prea multe.
- Cine erau ceilalti doi barbati?
- Hugh Rodley si partenerul sau, Bernard Davies. Cu Rodley trebuie sa stati de vorba. El e creierul operatiunii.
Dar afirmatiile lui Nash nu erau suficiente pentru a-l condamna pe Rodley, asa ca agentii SOCA au inceput sa-i ur­mareasca atat pe el, cat si pe Davies.

Lordul Rodley hotarase ca amandoua fiicele sale au nevoie de harnasamente noi, pentru a obtine performante cat mai bune la concursurile de echitatie din vara urmatoare. La raionul de sport si timp liber de la Harrod’s, a ales o serie de echipamente formate din sa, capastru, pantaloni si cizme.
- Cum achitati?, intreba vanzatorul.
- Cu card, spuse Rodley, intinzandu-i un card pe care il folosise foarte des in ultima vreme.
- Multumesc, domnule Nash, raspunse vanzatorul.
Rodley facuse pana acum cumparaturi in valoare de 27.000 de lire, folosind identitatea lui Nash.

Sfarsitul jocului

In iulie 2006, Paul a primit un telefon de la un detectiv de la politia judiciara din Bruxelles, care vazuse inregistrarea de la Sumitomo: "Individul cu parul prins in coada de cal este Gilles Poelvoorde. Are 29 de ani, are resedinte la Lille si Antwerp si pretinde ca este om de afaceri. Dar se afla in baza noastra de date ca avand legatura cu fraude care au implicat falsificarea de documente".

Lista apelurilor telefonice ale lui O’Donoghue arata ca il sunase de mai multe ori pe Poelvoorde, ale carui calatorii in Marea Britanie coincideau cu vizitele la Sumitomo, surprinse de camerele video pe data de 16 septembrie 2004. Unul dintre insotitori, al carui numar de telefon aparea si el in convorbirile realizate de O’Donoghue, era Jan Van Osselaer, un tehnician IT de 27 de ani, din orasul flamand Sint Niklaas. Acesta era omul cu laptopul.

Detectivii au cercetat mai amanuntit actiunile lui Rodley. Desi numele sau nu aparea la niciuna dintre companiile-fantoma, acesta vizitase in mod frecvent orasele unde fusesera deschise conturile bancare. Fiindu-i urmarita fiecare miscare, s-a constatat ca Rodley fusese la o intalnire cu un barbat numit Tommy Adams, membru al unei renumite familii de mafioti, care fa­cuse o avere din droguri si santaj.