Ultimul condamnat la moarte
"Memoria scrisa este singura garantie care ar putea preveni uitarea si repetarea unor tragedii", spune Mircea Raceanu in memoriile sale.
Foto: Prin amabilitatea editurii Curtea Veche
de Din cartea "Infern ’89. Povestea unui condamnat la moarte", de Mircea Raceanu, ed. Curtea Veche, 2009Plimbarile prin Herastrau
In ultimii ani stabilisem cu tatal meu ca, atunci cand se afla in Capitala, sa ne plimbam duminica in Parcul Herastrau. Erau de fapt putinele momente pe care le petreceam impreuna.
Membru de partid inainte de razboi, activist sindical, unul din initiatorii si organizatorii manifestatiei de la Brasov de la 1 septembrie 1940 impotriva Dictatului de la Viena, Grigore Raceanu se confruntase in repetate randuri cu diferitele conduceri ale Partidului Comunist, atat in ilegalitate, cat si dupa instaurarea dictaturii comuniste in Romania. Fire deschisa, darza, care nu a acceptat compromisuri pe probleme ca anexarea Basarabiei, nationalizarea pamantului, interventia sovietica in Ungaria, formarea noii clase suprapuse, a aristocratiei muncitoresti, cu alte cuvinte a nomenclaturii si, in general, modelul sovietic de guvernare, a avut numai de suferit, fiind exclus de mai multe ori din partid, anchetat si arestat. In urma acestei experiente, tata s-a retras practic in satul sau natal, Cojocna, situat la aproximativ 25 km de orasul Cluj-Napoca, venind in Bucuresti doar in perioada de iarna.
In toamna anului 1988, tata devenise tot mai agitat. In timpul plimbarilor prin Parcul Herastrau imi spunea ca situatia interna se agravase in asa masura ca trebuia facut ceva pentru a preveni prabusirea totala a tarii, din cauza politicii impuse de clanul ceausist. In opinia lui, membrii din conducerea partidului erau "toti niste lasi si lichele, oameni fara demnitate, care nu faceau altceva decat sa-i cante in struna cizmarului".
Initiativa lui Apostol
In aceasta conjunctura, la sfarsitul lunii octombrie 1988, Gheorghe Apostol (n.r.: fost lider comunist, opozant al lui Ceausescu) m-a cautat la minister. Cu acel prilej, s-a interesat de soarta tatei, cum statea cu sanatatea. M-a rugat sa-i transmit ca doreste sa-l intalneasca.
- Da-i numarul meu de telefon, sa ma caute, a spus el.
Dupa aproximativ doua saptamani, tata mi-a spus ca s-a intalnit cu Apostol...
Duminica, 29 ianuarie 1989, nu am putut sa ies la plimbare. Tata m-a sunat si m-a rugat sa trec pe la el a doua zi. Cand m-am dus luni seara, 30 ianuarie, l-am gasit agitat. Mi-a facut semn sa stau jos si mi-a pus in fata un text, spunand urmatoarele:
- Este proiectul unui document de protest pe care l-am primit din partea lui Apostol si pe care trebuie sa-l inapoiez maine dimineata, impreuna cu observatiile mele. Citeste-l si spune-mi ce crezi!
Am luat textul si l-am parcurs incet sub privirile lui atente. Cand am terminat de citit, l-am auzit intrebandu-ma:
- Ce parere ai?
Era clar ca actiunea avansase mult, depasind faza de nemultumiri si susoteli pe la colturi, si ca Gheorghe Apostol, Grigore Raceanu si ceilalti erau intr-adevar hotarati sa-l infrunte pe dictator.
- Nu stiu cum intentionati sa-l expediati - am adaugat eu -, dar te rog sa ai in vedere ca eu am relatii prin intermediul carora pot garanta ca documentul sa ajunga acolo unde doriti.
|
| |||||
Posteaza comentariu
| Nume* | |
| Comment* | |

Aboneaza-te la revista Reader's Digest pentru numai 68 RON pe an
Cele mai citite
Cele mai citite


Da mai departe


