Un loc de vis

In Parcul National Wrangell-St. Elias din Alaska, unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pamant, exista o bucata de pamant atat de frumoasa ca-ti taie respiratia. Se numeste "Ultima Thule", insemnand "taramul de la marginea lumii". Iarna, temperatura poate atinge minus 60 de grade Celsius, iar vara 37 de grade Celsius. Este inconjurat de ghetari si munti, campii vaste unde traiesc elani, bizoni si ursi si este traversat de rauri atat de clare incat poti vedea somonul cel roz chiar din aer. Cea mai mare bucata de gheata dupa cele de la Polul Nord sau Polul Sud se afla la 20 de minute distanta. Cele mai apropiate magazine alimentare se afla la 350 de mile distanta.

Locul acesta se afla in proprietatea familiei Claus; aici au trait trei generatii, fara sa fie deranjate de civilizatie. Aveau tot ceea ce le trebuia. Isi produceau singuri electricitatea, isi facusera puturi, ca sa aiba apa si taiau copacii ca sa aiba unde sa locuiasca. Erau companie de utilitati, specialisti in peisagistica, instalatori, persoane care dadeau zapada la o parte, profesori sau medici - dar si vanatori.

Este un taram al frumusetii, dincolo de puterea intelegerii. Este si un taram al unei imense solitudini si al pericolului. Moartea si distrugerea pandesc din orice colt. Este nevoie de putina nebunie - demna de invidiat totusi - ca sa-ti lasi soarta pe mainile unui taram denumit, eufemistic "Marea Singuratate".

Am stat acum cativa ani cu Paul si Donna Claus la cabana lor de oaspeti. Paul este un pilot foarte bun, care poate ateriza pe orice suprafata, fie ea gheata sau o stanca colturoasa de munte. Am zburat cu avionul sau Otter, de 1.000 de cai putere. Ma simteam de parca aveam rolul principal in pelicula "Top Gun" (deloc surprinzator, el a zburat candva impreuna cu Tom Cruise). Seara, Paul si Donna mi-au spus cateva povesti   propria lor viata. O sa va spun istorisirea care mi-a placut cel mai mult dintre toate acestea.

Munteni la pescuit in ocean

Paul si Donna luasera o pauza de la iarna din Alaska, mergand in vacanta in Hawaii, sa faca scufundari. In timpul liber, mergeau la pescuit de peste-sabie cu prietenul lor, Glen, care avea un vas de opt metri lungime. In cea mai mare parte a timpului, stateau de vorba, in timp ce momeala vie plutea nestingherita in apa. Nu prinsesera niciodata un peste-sabie, dar era frumos sa viseze. In ziua aceea, linistea avea insa sa se spulbere. Au plecat dis-de-dimineata din portul Kailua si au inceput imediat sa pescuiasca dupa momeala. In momentul urmator, Glen a prins un ton si l-a agatat in carligul de prins peste-spada. A aruncat momeala vie in apa si a lasat-o sa pluteasca.

Donna era la carma, in timp ce Paul mesterea un echipament mai solid cu care "sa se lupte cu pestele-spada". Ceilalti doi rasera de optimismul sau. Brusc, momeala s-a miscat. Glen striga: "S-a prins ceva."

Paul nu a avut nici macar timp sa ajusteze chingile echipamentului de prindere, cand prinse undita de la Glen si puse carligul. S-a asezat in scaunul special cu care era inzestrat vasul de pescuit, al carui piedestal era fixat de cutia motorului, prinsa la randul ei de podea.

Era un peste-spada destul de solid, care se vedea clar in partea din spate a vasului, la ceva distanta. Paul a prins chingile echipamentului la locul lor si s-a asezat el insusi in scaun, ca sa aiba si mai multa sustinere. Si-a proptit ambele picioare in podea si a inceput laborioasa munca de a trage pestele spre vas.

Un adversar subestimat

Lupta a fost inceputul unui razboi obositor, amplificat de temperaturile mari. Incantarea a fost inlocuita repede de epuizare. Au trecut asa o ora sau doua.

In cele din urma, Paul a reusit sa aduca pestele mai aproape de vas. Priveau infiorati faptura de un albastru stralucitor din fata lor. Aproape imediat, acesta s-a oprit. In acel moment au putut vedea ca nu e un peste de 100 de kilograme, ci unul de 300, poate chiar si mai mult.

Glen vroia acest peste la fel de mult ca Paul. Dupa ce s-a uitat putin prin cabina, s-a intors cu o arma de foc si a incarcat-o cu munitie. Desi stia ca folosirea unei asemenea arme este ilegala, in acel moment nu-i pasa. Nu vroia sa piarda acel peste sub nicio forma.

Si-a urmarit planul. Donna era la carma, cand Paul a apropiat pestele de vas. Trebuiau sa aduca pestele-spada in partea din fata, moment in care Glen l-ar fi impuscat. Atunci Paul s-ar fi ridicat si el de pe scaun si ar fi ajutat la ridicarea pestelui pe punte.

Planul parea perfect. A si functionat perfect - pana la un moment dat. Cand Glen era gata sa armeze arma, pestele s-a panicat si a luat-o la fund inca o data.

Paul a reusit din nou sa aduca adversarul langa vas. Glen a intrat in cabina si a iesit cu un fel de cange, de vreo 15 cm. Stia ca, odata ce pestele ar fi fost prins cu carligul cangei, iar capatul cangei ar fi iesit din maner, pestele nu ar mai scapat din franghie. Asa ca a asigurat franghia, prinzand-o de scaunul special.

De aceasta data erau pregatiti. Si-au controlat pozitiile, in timp ce Paul adusese inapoi pestele de-a lungul vasului. Donna se indeparta de carma, infasura franghia principala in jurul mainii acoperita cu manusa si trase cu toata puterea. Glen indrepta sulita spre peste si o indrepta acolo unde stia ca s-ar fi infipt carligul.

Luati prin surprindere

Deodata, lumea lor a explodat. Donna simti ca este trasa inapoi cu putere, dar reusi sa elibereze cablul chiar inainte sa fie aruncata peste bord. Pestele-spada tragea inapoi, pana cand ajunse la capatul franghiei, iar apoi a inceput sa o ia spre fundul oceanului. Se auzi un zgomot puternic, suruburile scaunului se desprinsera, iar scaunul si cutia motorului il lovira pe Glen, punandu-l la podea.

Inmarmurita, Donna se uita in jur. Totul disparuse. In spatiul ocupat inainte de scaunul special, cu piedestalul ancorat ferm in carcasa motorului si apoi in podea, era doar o gaura imensa si motorul. In linistea mortala, se auzea doar cureaua motorului. Paul nu se mai vedea nicaieri. Donna tipa dupa sotul sau, intr-o stare de zapaceala. Se uita de-a lungul oceanului gol, dar nu era nici un semn ca s-ar intampla ceva.

Se uita dupa Glen. Statea acolo, cu fata acoperita de sange. In timp ce incerca sa-si tamponeze rana cu un prosop, a auzit un zgomot in apa, iar apoi vocea lui Paul, care striga: "Traiesc! Slava Domnului, traiesc!" Il vazu pe sotul sau care se lupta sa iasa la suprafata. Donna il trase sus pe vas, dar cand l-a vazut ca se prabuseste pe podea, echilibrul sau a disparut.

Cum te simti cand esti tras vertiginos la fund

Au reusit in cele din urma sa ajunga pe uscat. Pe drum spre spital, Paul si-a amintit tot ce putea despre crancena incercare: "In momentul in care am picat in apa, stiam ca ma lupt pentru propria mea viata. Eram tarat spre fundul oceanului cu o viteza uluitoare. Era ca si cum nu m-as fi putut elibera de franghia de legatura dupa o cadere de pe schiurile de apa. Viteza apei era atat de mare incat tot ceea ce putem face era sa-mi impreunez bratele in fata si sa incerc sa ma eliberez de echipament de care eram conectat. Ma gandeam la tine si la viata periculoas din Alaska - dar si la eternitate. Stiam ca pot sa mor, dar imi amintesc ca am luat decizia constienta de a lupta, indiferent de ce se intampla. Daca nu, imi doream sa privesc pestele in ochi inainte sa mor. In timp ce eram tarat in jos, undita se incovoia contra chingilor echipamentului. Am reusit sa scot una din maini. Daca as fi putut scapa de echipament, ma gandeam ca m-as fi putut elibera. Apoi, la fel de repede cum fusesem tarat, mi-am eliberat ambele brate. Scapasem de echipament si de undita. Stiam ca trebuie sa ajung la suprafata, si asta rapid. "M-am uitat si am vazut lumina. Mai era mult pana sus, cel putin 30 de metri. Stiam ca exista pericolul sa raman fara oxigen. Slava Domnului ca facusem antrenamente de scufundari si capacitatii mele de a-mi tine respiratia, mai mare decat a restului oamenilor. Deodata, am vazut silueta vasului, cam la 10 metri deasupra mea. Mi-am dat seama ca trebuie sa inot in lateral, ca sa nu nimeresc direct sub el. Cand am ajuns la suprafata, abia respiram. Plamanii imi luau foc si simteam ca mor. Ma gandeam doar ca sunt in viata: Traiesc!"

Supravietuire miraculoasa

Doctorul a fost cu greu convins de veridicitatea povestii. A cusut 11 copci pe capul lui Glen si i-a pansat cateva coaste. Urechile lui Paul erau intr-o stare foarte proasta, dar cel putin nu-i mai batea inima in urechi. Doctorul i-a prescris cateva antibiotice si l-a lasat sa plece acasa. Peste cateva zile au mers la un restaurant pentru a sarbatori ca au scapat cu viata. Paul era un fel de erou local, atragand priviri de admiratie si strangeri de mana de la celelalte persoane din restraurant. Chelnerul a adus platourile cu homari si a asezat unul chiar in fata lui Paul. In timp ce Paul s-a aplecat sa miroasa deliciosul preparat, din fiecare orificiu al capului sau a inceput sa tasneasca apa: din urechi, gura, nas si chiar si din ochi. O mare cantitate de apa i se blocase in urechi si sinusuri , din cauza vitezei cu care il trasese pestele pe sub apa. Ceilalti meseni priveau oripilati cascada in miniatura care inundase masa. Chelnerul i-a adus lui Paul un alt platou cu homari si l-a intrebat daca doreste o bere sau daca nu cumva se multumeste doar cu apa...