Am inchis telefonul. Nu-mi venea sa cred ce auzisem: tatal meu, care in afara unui diabet nu avusese alte probleme de sanatate, suferise in acea zi de 5 mai 2009 un accident vascular cerebral. Mama mea, Nadia, a fost anuntata imediat dupa incident de catre colegii de birou ai tatalui meu si m-a sunat imediat. Nu-mi mai amintesc cum am ajuns la spital, dar acolo am avut un soc si mai mare. Tata, pe care-l vazusem de dimineata pe picioarele lui, ajunsese in numai cateva ore aproape o leguma.

Perioada care a urmat a fost foarte grea. Am petrecut zile si nopti in spital langa un om drag care, in urma accidentului vascular, a ramas paralizat pe partea stanga si caruia medicii nu-i mai dadeau mari sanse de supravietuire. Alergam dupa medicamente si tot felul de alte lucruri de care avea nevoie. Am avut si neplacerea de a da peste o doctorita care ne-a sugerat sa ne pregatim de ce era mai rau. Tata a fost mutat apoi la un alt spital si apoi la un altul si tot asa. Au trecut aproape sase luni, sase luni de disperare si de cautat solutii. In unul din momentele grele, m-am gandit sa apelez la medicina naturista. Stiam ca efectele ceaiurilor sau ale pastilelor din plante se vad in timp, dar atunci aveam nevoie de o speranta cat de mica. Intr-o zi, dupa ce am plecat de la spital, am intrat intr-un plafar. Cautam un medicament, ceva care sa-l faca mai rezistent pe tata.

- Ce as putea sa-i dau unui bolnav pentru imunitate?, l-am intrebat pe vanzator.
- Fiolele cu ginseng sunt bune.

Dar nu era asa. Tata avea si diabet, iar fiolele contineau si miere. Alte produse erau contraindicate, fie din cauza atacului cerebral, fie din cauza ca tata era hranit prin sonda. La un moment dat, vanzatorul si-a adus aminte de un medicament sub forma de pudra, cu spirulina si clorella. Numai ca o cutie costa 130 de lei. I-am multumit omului pentru amabilitate si
i-am spus ca ma intorc peste o saptamana sa cumpar produsul. Am iesit din magazin si m-am oprit sa cumpar cateva legume din piata. La un moment dat, m-am trezit cu farmacistul de la plafar langa mine. Avea in mana borcanul cu pudra. Mi l-a intins. Emotionata de gestul lui, am vrut sa-i dau cei 30 de lei pe care-i aveam la mine. M-a refuzat, spunandu-mi:

- Lasati, domnisoara! Macar de s-ar insanatosi tatal dumneavoastra!

Un gest mic, dar atat de plin de semnificatii pentru mine! De luni de zile ma luptam cu un sistem unde nimeni nu-mi daruise nici macar o vorba buna. Am plecat gandindu-ma ca era cel mai frumos lucru pe care il facuse cineva pentru mine. Intr-un moment in care prietenii de o viata dispar, un om pe care nu-l mai vazusem in viata mea mi-a facut un asemenea cadou. A fost pentru prima data cand am ramas fara cuvinte. Nu stiam sa mai zic nimic altceva decat "Multumesc!".