Reader’s Digest: Toata lumea va admira pentru energia si vitalitatea de care dati dovada la 74 de ani. Care va e secretul?
Stela Popescu: Nu e niciun secret, am mostenit de la parinti o anumita vitalitate si rezistenta, pe care li le-a dat natura. Si apoi, conteaza si ca sunt multumita de ceea ce fac si nu-mi doresc mai mult decat pot. Sunt fericita ca sunt sanatoasa si profesia imi da satisfactie, si atunci nimic nu ma streseaza, asa ca nu am de ce sa nu fiu un om deschis.

RD: Cum ati evoluat ca artist si ca om, de la rolul Coanei Chirita, la absolvirea Institutului de Teatru, in '59, la Coana Chiva de azi, din Aniela?
SP: Am trecut prin foarte multe ipostaze de-a lungul carierei, deoare­ce teatrul de revista mi-a dat ocazia sa joc nenumarate tipuri umane, am acumulat experienta si atunci ajungi sa fii autentic. Acum am o experienta de 50 de ani, nu mi se pare complicat sa fac astfel de roluri si oricum mereu am fost bucuroasa sa joc caractere, roluri de compozitie, nu "doamne bine". Coana Chirita era mai inapoiata mintal, o femeie preocupata de lucruri usoare. Coana Chiva e puternica, are un caracter mai ferm, e avida de avere, are o minte ascutita, ii transmite fiului ei dorinta de a se realiza, vine dintr-un mediu simplu, iar fandoselile nu o impresioneaza, nu adera la ele si le taxeaza mereu. E o femeie dintr-o bucata. Cele doua se aseamana doar ca vorbesc moldoveneste.

RD: Daca ati da timpul inapoi, ce ati alege acum: o viata de familie tihnita sau succesul de pe scena? 
SP: Parerea mea e ca poti sa fii un artist extraordinar si sa ai o viata linistita de familie. Am avut o casnicie fericita, o viata de familie bogata si mi-am urmarit si profesia, in acelasi timp. Depinde de alegerile pe care le faci in viata, pe cine iei de barbat, de cat de mult te sprijina in ceea ce faci. Sunt multe casnicii in teatrul romanesc, multe exemple de familii perfecte. Oamenii divorteaza si nu se inteleg indiferent de domeniul in care profeseaza, si nu se intampla la artisti in mod special, e ceva omenesc. Ce inseamna, de fapt, o viata de familie tihnita? Sa stai acasa si sa faci mancare de fasole? Am facut si asta. Daca ar fi sa o iau de la inceput, as face aceleasi alegeri.

RD: Ati fost cenzurata inainte de '89?
SP: Toti am fost cenzurati. Nu iesea niciun spectacol daca nu era vazut in prealabil de o comisie. Textele care vorbeau despre sistem erau taiate. Iar noi ori le saream la vizionare si le spuneam doar la spectacol, ori le ziceam atat de repede incat sa nu inteleaga ce am spus si atunci aveam sansa sa fie trecute cu vederea. Dar aveam spioni si la spectacole. Insa, din fericire, aflam de la unul sau altul si scoteam textele. Si eram oricum bucurosi ca Ceausescu nu venea niciodata la teatru, asta era norocul nostru. Textele erau facute de barbatul meu, care spunea lucruri grave, pe care le prindeai doar daca erai destept. Si atunci am descoperit ca romanii sunt foarte destepti. Spre exemplu, atunci nu se mai gasea nimic in cofetarii, doar biscuiti si borcane de compot. Si aveam un numar a carui concluzie era ca am tinere de minte. Mai intai, spuneam ca "am fost la cofetarie si am gasit sarailii, amandine, sava­rine…" si enumeram multe feluri de prajituri extraordinare, care nu se mai ga­seau… Si incheiem cu "hai ca am tinere de minte".

RD: V-ati nascut intr-un orasel din Basarabia. Ce amintiri aveti din copilarie?
SP: Cand aveam cinci ani, tatal meu a fost deportat, asa ca imaginile legate de parinti sunt pana la aceasta varsta. Imi amintesc ca tata era invatator, se ducea la vanatoare, unde prindea iepuri, mama ii pregatea sendvisuri, iar el pastra o bucatica din paine si mi-o aducea cand se intorcea si imi spunea ca e de la iepure. Se faceau petreceri multe, doamnele se intreceau sa isi gateasca casa, brodau si ne imbracam in costum national.

22
Iti place acest articol?Voteaza acum!

Cele mai citite in Celebritati

  1. Hagi: “Va veni altul mai bun decat mine”
  2. Hagi saluta cititorii Reader’s Digest
  3. Monica Davidescu: in transeele orasului

Lista articole - Reportaje & Destine

3 Comentariile cititorilor

Mirela on 05 November 2009 ,04:13

Si eu, ca multi altii, urmaresc serialul Aniela, si prestatia doamnei Stela Popescu este magistrala, este "sarea si piperul" . Cum spunea si dumneaei, personajul este un amestec de femeie simpla de la tara, puternica, care a reusit sa razbeasca in viata si sa isi impuna regulile, totodata ii place sa se bucure de fiecare moment al vietii si stie cum sa ii puna la incercare pe cei din familie. Ii urez multa sanatate !!!

Ana on 05 November 2009 ,02:04

Buna"si eu urmaresc filmul Aniela si imi place la nebunie eu nu le aveam cu filmele romanesti mi se pareau prea artificiale dar asta chiar a iesit perfect si actorii unii sunt foarte comici cum este actrita Stela Popescu rad de numai pot cand o vad cum joaca de bine.Sa aiba parte de sanatate si fericire in continuare!Pup

Carmen Holbanel on 03 November 2009 ,10:28

Urmaresc serialul ANIELA si admir prestatia din film a actritei Stela Popescu care creeaza un personaj amuzant si interesant totodata. Un personaj cu totul diferit de ipostazele in carte am vazut-o pana acum si care m-a surprins intr-un mod cu totul placut. Felicitari pentru rol!!!

Posteaza comentariu

Nume*
Email
Comment*